Trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului, la sfarsitul mileniului al II-lea, a fost pentru ansamblul Orientului Apropiat o Perioada Dificila. Catastrofele naturale au avut rolul lor; apoi invaziile, chiar simplele infiltrari desfasurate pe perioade lungi — dorienii in Grecia, Popoarele Marii si arameenii in Levant — au contribuit la dezastru, nimicind o civilizatie citadina care nu avea decat putine puncte comune cu modul de viata al no­mazilor sau al aventurierilor. Mesopotamia apare in zorii vremurilor noi ca profund afec­tata, in fond, poate ca aceasta perioada dificila pentru Orientul Apropiat nu este provocata numai de miscarile de populatie sau de cataclisme naturale, ci mai curand de ruptura unui echilibru cautat timp de doua milenii, ruptura cauzata de o modificare a nevoilor si, de aici, a surselor de aprovizionare; fireste, extinderea folosirii fierului in detrimentul bronzului nu este straina de acest dezechilibru. Redresarea situatiei generale a durat mult si a fost insotita, se pare, de o deplasare a marilor axe de circulatie. in Mesopotamia, Sudul a pierdut definitiv partida, in timp ce Golful Persic asista la renasterea unei activitati care fusese puternic perturbata in mileniul al II-lea; in mod cert, fenomenul poate fi pus in legatura cu rolul crescand al Iranului pe durata erei fierului. Orase ca Ur, Uruk si Larsa fac inca, ocazional, obiectul unei atente preocupari din partea suveranilor din Babilon, care incep reconstructia marilor sanctuare traditionale sau chiar ridicarea de noi constructii. in realitate, adevarata putere economica, frecvent si politica, se afla acum in nord, in Asiria si de-a lungul piemontului muntilor Taurus, ceea ce era deja clar inca din mileniul al II-lea.

Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa

Dupa distrugerea orasului Ninive, Babilonul va mai putea spera sa isi insuseasca mostenirea imperialista asiriana; pretentie efemera, caci scurta durata a Imperiului neobabilonian demonstreaza caracterul ireversibil al unei evolutii care consfinteste declinul definitiv al civilizatiei mesopotamiene traditionale. Apare acum clar ca axa nord-vest-sud-est, materializata de Eufrat, principala punte de legatura intre diferitele parti ale Orientului Apropiat, cedeaza in favoarea unui ansamblu est-vest care uneste lumea elena si Iranul, trecand mai degraba Prin Asia Mica decat prin regiunea celor Doua Fluvii. Feno­menul se explica, in parte, prin faptul ca asistam la o adevarata renastere a Iranului, probabil provocata de importante miscari de populatie. Aceasta Lume revigorata va mosteni vechile pretentii de dominare ale imperiilor mesopotamiene, de la primele tentative ale lui Sargon din Akkad pana la constructiile recente ale asirienilor si neobabilonienilor, si va edifica un ansamblu teritorial gigantic sub autoritatea Ahemenizilor. Este important de subliniat faptul ca esecul final al Ahemenizilor marcheaza o rasturnare completa a vechilor tendinte; daca pana atunci Orientul era stapan pe soarta sa si exercita un rol special de activ pana in inima Mediteranei, odata cu victoria macedoneana Occidentul va fi cel care va domina pentru aproape sapte veacuri aceasta lume orientala careia i se datora totul.

Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa