Oamenii care excelează într-un anumit domeniu nu arată niciodată că sunt superiori în comparaţie cu alţii şi nu simt nici nevoia să demonstreze, nimănui. În schimb, cei ce se bucură de succes deşi nu au muncit pentru a ajunge departe ţin să îşi demonstreze superioritatea clipă de clipă.

Reflexele create în urma exercitării unei profesii în domeniul tehnic îmi induc în minte de câte ori îl văd la televizor pe MRU imaginea unui rezervor de apă de la w.c. sau a unei cade de baie. Pentru a evita prelingerea în afară a lichidelor introduse, de obicei apă, acestea sunt prevăzute cu elemente de siguranţă, denumite "de preaplin", cu rolul de a bloca alimentarea cu acel lichid sau de a obliga evacuarea surplusului la canalizare. Un astfel de element de control se pare că îi lipseşte undeva în partea superioară a corpului lui MRU. Şi chiar dacă ar poseda un "de preaplin", bine pitit de nu se observă, nu-i funcţionează pentru că am tot timpul senzaţia că ceva din persoana lui dă în afară. Elementul o fi un de preaplin de sine.

Atitudinea subînţeleasă reprezintă o lipsă crasă de cunoştinţe despre el însusi. Observându-i mimica şi gesturile mai mult sau mai puţin teatrale îţi dai seama că nu poate să-şi controleze comportamentul ceea ce îl împinge spre ridicol. Crede în el însuşi atât de mult încât a devenit plin de el uitând că nu este nimic mai mult decât ceea ce este. Nu este nici imaginea pe care încearcă să o difuzeze, nici ce îşi închipuie el. Este doar atitudinea pe care o reflectă, nicidecum ceea ce se aşteaptă să fie. Totuşi mărunt şi neînsemnat în realitate.

P.S.:

Doi călugări erau într-o mănăstire, făcându-şi ritualurile zilnice. Erau pe cale să se închine în faţa divinităţii lor.
Unul s-a aşezat în genunchi şi a spus:
O, mărite stăpâne, eu sunt nimic, nu exist, tot ce există eşti Tu.
Celălalt călugăr s-a aplecat şi mai mult, spunând:
O, preamăritule, eu sunt mai puţin decât nimic. Nu exist şi nici n-am existat vreodată. Tu eşti tot ceea ce există.
Într-un colţ era un îngrijitor care mătura templul şi-i privea pe cei doi. S-a gândit în sinea lui: Hm, mi se pare destul de uşor. Ia să încerc şi eu.
S-a apropiat de statuie, a îngenunchiat sub privirile călugărilor şi a spus:
O, atotputernicule, şi eu sunt un nimic, tu eşti totul.
În timp ce călugării îl priveau cu dispreţ, unul îi spunea celuilalt:
Pff, cum îndrăzneşte! Uite cine se crede nimic!