Îmi voi lăsa mâinile să te atingă încet fără să te rănească , voi lăsa ca cuvintele mele să te ghideze Peste apele mărilor . Navighează, cutreieră universul statornic care se află la picioarele tale . Fii regele meu , fii prinţul mascat care-mi răpeşte iubirea . Am lăsat ca aceste cuvinte să se imprime încet în sufletele noastre nemuritoare , m-am lăsat acaparată de aceste emoţii noi care se revărsau în mine . Şi era acolo , acel imens covor presărat cu sentimente.

Dacă n-ar fi sufletul meu atât de mare , atunci m-aş izgoni în străfundurile minţii mele. M-aş lăsa distrusă de ei , m-aş lăsa călcată în picioare . Nu contează de câte ori , nu contează câţi ani , n-ar fi de ajuns , nu mi-ar ajunge lacrimile , nu mi-ar ajunge zilele să decriu acest amestec de clipe . E adânc în suflet , e totul aici . E imprimat pe acele corzi vocale , e imprimat pe acele vase de sânge în care circulă năbădăios sângele sau poate e imprimat adânc pe acei mici neuroni din creierul meu ..Nu ştiu ,Acest Gol imens care mă macină de anii de zile a devenit şi mai mare , acest gol stupefiant care îmi ocupă mintea , care mă devorează . N-am să las timpul să mă răpească din nou , Voi Fugi şi iar voi fugi până când nu va mai rămâne nimic din mine . Eu port totul în suflet , eu port totul pe umeri.

Respiră încet şi priveşte departe peste cer , priveşte dincolo de mări , lasă-ţi sufletul să cutreiere dincolo de înţelegerea omului , lasă-te acaparată de univers . Şi priveam atentă peste dealuri , peste munţi , peste mări ,vedeam totul . Era sublim , mirific , încântător. N-aş putea descrie mai bine acel peisaj , eram acolo cu trup şi suflet . Era paradisul . Îl iubeam mai mult decât pe mine , nu puteam să-mi imaginez trădarea lui , nu puteam să-l văd cu alta .