Era vremea plecări între zidurile minții mele. Așteptam cu nerăbdare să mă retrag în acel colț al sufletului meu și să mă închid departe de cele mai îndrăgite persoane. Mă regăseam între așternuturile calde ale patului meu . Acolo, printre rândurile de perne și pături care îmi păzesc trupul de asprimea vremi. Chiar mă întreb de câteva zile cum am ajuns aici , așteptându-te pe Tine și dorindu-mi să mă iei în brațe.

Şi aş fi mulţumită cu tine , înduplecat de aceste clipe . Aş prefera să mă îndrept spre tine cu acelaşi zâmbet nechibzuit , naiv . Să număr stelele ar părea mai simplu decât aşteptare ta în acest paradis . Mă întreb pe mine,acel copil pierdut între vise şi realitate , ce-şi doreşte de la tine? E iubire sau doar o obsesie , un miraj al propriei mele imaginaţii?