Autor: Iulia Blaga

România Liberă, aprilie 2008
Cei care merg constant la cinema şi sînt familiarizaţi cu limbile străine sînt deranjaţi, nu de puţine ori, de subtitrări. Uneori traducerea nu e conformă cu originalul, alteori exprimarea în română e incorectă, alteori lipsesc diacriticele. Criticul de film Irina Margareta Nistor, care înainte de ’89 a tradus tone de filme, e de părere că „nu există nici un fel de control, nu există cineva care să supervizeze munca traducătorului, care să facă o a doua lectură a textului”. Acest lucru ar fi cauzat de economiile băneşti care se fac. Irina Margareta Nistor, care a fost recent deranjată de expresia „cravată făinoasă” din filmul Roman de gare / Un roman de duzină de Claude Lelouch, spune că ar fi util ca traducătorii să consulte dicţionarele atunci când au dubii. Criticul de film mai e deranjat că, de atâţia ani, „sparanghelul” e confundat cu „asparagusul” sau de faptul că, din economie de spaţiu, Dumnezeu e redus pe ecran la formula „blasfemiatoare” „D-zeu”. Înainte de ’89, spune Irina Margareta Nistor, la TVR, după ce era tradus filmul, traducerea era revăzută de redactorul filmului, şi apoi venea profesorul Cezar Tabarcea care corecta stilul.

Andreea Puticiu este unul dintre cei mai bine cotaţi traducători de film ai momentului. Deşi are cu puţin peste 30 de ani, absolventa de engleză-franceză a tradus în opt ani sute de filme. Cel mai mult au inspirat-o filmele produse de Pixar, până când reţeta lor a devenit prea evidentă. Andreea Puticiu a tradus recent Horton, un superb desent animat. Traducerea nu e doar corectă, dar şi subtitrarea e bună. „Partea dificilă a fost că am avut de tradus şi versuri”, spune Andreea Puticiu, care l-a terminat totuşi pe Horton în două zile. Iar subtitrarea bună, cu diacritice, a fost făcută în Grecia. Ca să înţelegi exact ce traduci, cel mai bine e să vezi filmul înainte, însă acest lucru nu se întâmplă prea des în ultima vreme, spune traducătoarea, pentru că filmul e pe peliculă şi e indisponibil în momentul traducerii, însă se mai pot face corecturi în momentul subtitrării.

(…)

Trei firme româneşti fac subtitrare

Citadel Film şi Ro-Image fac subtitrare laser, iar Clorofilm – prin ştanţă mecanică. Până nu de mult, subtitrările de la Ro-Image nu aveau diacritice deoarece condiţiile tehnice n-o permiteau. Citadel Film, fostă Vision PM, e prima firmă de subtitrare laser din România, înfiinţată în 2001. (…)
Clorofilm lucrează doar de trei ani, dar se împarte între subtitrări de filme pentru sălile din România şi subtitrări de filme europene pentru sălile din Ungaria. Directorul firmei, Jakabffy Samu, spune că anul trecut au tradus şi subtitrat 110 de filme, din care jumătate pentru România. Din ce spune Jakabffy Samu, puţini distribuitori vin cu traducerile gata făcute şi cei mai mulţi cer traducere şi subtitrare la pachet.  (…)
Însă distribuitorii sunt cei care aleg titlurile filmelor. Ei sunt vinovaţi de titlurile româneşti de atâtea ori fără nici o legătură cu originalul sau de o platitudine strigătoare la cer. Alteori, tot ei sunt vinovaţi că pun la dispoziţia traducătorului, atunci când e vorba de un film european, traducerea în engleză a dialogurilor, ceea ce face ca până la urmă traducerea în română să fie inevitabil la a doua mână. Criticul de film Alex. Leo Şerban spune că traducerile la filmele de pe marile ecrane au devenit în ultima vreme mai slabe, apropiindu-se uneori de literatura absurdă. A fost antologică secvenţa din filmul lui Christophe Honoré, Chansons d’amour, când personajul principal masculin îşi admira tenişii, iar prietena lui îl întreba dacă şi-a luat antrenori. Alex. Leo Şerban a remarcat la vizionarea de presă cu filmul unui alt francez, Nicholas Philibert, Retour en Normandie, o altă gafă: „rushes” (care înseamnă, printr-un termen preluat din engleză în toate limbile, rolele de material brut înainte de a fi montate într-un film) au fost traduse prin „exaltări„. (…)

„D-le” nu e corect

O prescurtare frecventă din subtitrări este „d-le”, „d-lui”, dar şi „d-nule” sau „d-nul”. Rodica Zafiu, profesor universitar la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti, afirmă că notarea cu cratimă e incorectă şi că nu corespunde Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic. „Regulile oficiale sunt fără cratimă”, spune lingvistul. Firmele de subtitrare, ca şi redacţiile de ziar, au normele lor interioare specifice. Unele folosesc cratima în acest caz, altele nu.

Sursa: http://agenda.liternet.ro/articol/6834/Iulia-Blaga/Traducerile-de-film-sunt-facute-uneori-dupa-ureche.html