„Recunostinta odata exprimata are o forta speciala, e ca un dar ce creste pe masura ce o daruiesti.”

Dar cati dintre noi stim sa ne exprimam cu adevarat recunostinta fata de cei pe care ii iubim, fata de parinti, bunici, copii, nepoti, s.a.m.d? Destul de putini zic eu. Asa ca Atunci Cand cei de la Provident au lansat campania: Multumesc Parintilor, am vazut-o ca pe o sansa de a le spune in sfarsit parintilor mei cat le sunt de recunoscatoare pentru tot ce au facut pentru mine, ca au renuntat la viata lor ca eu sa am o sansa la o viata mai buna. Si cand spun asta nu exagerez deloc.

In poza din articol Parintii Mei erau tineri, frumosi, la inceput de drum impreuna, pornind in viata de la lingura si furculita cum zice mama, fara ajutorul nimanui dar plini de vise si sperante! Viata avea insa, sa le rezerve o mare surpriza deloc placuta si sa le dea toate planurile peste cap.

Atunci cand m-am nascut eu, in anul de gratie 1979, au fost foarte fericiti, mai ales ca mama mea mai pierduse cateva sarcini inainte din cauza RH-ului negativ. Dar fericirea lor nu a tinut decat un an, pana cand intr-o zi fatidica mi s-a administrat un vaccin gresit si soarta mea si a parintilor mei s-a schimbat pentru totdeauna. Acum ca sunt si eu mama inteleg cat de mare le-a fost durerea atunci cand doctorii le-au spus ca pot sa-mi dea si zeama de aur ca nu ma mai fac bine, iar diagnosticul ireversibil a fost parapareza spastica. Dar ei nu au renuntat la mine, ba mai mult nu au renuntat sa lupte si sa creada ca o sa fiu bine. Au urmat operatii, internari pentru recuperare, naveta intre Brasov-Constanta si Brasov-Targoviste, imprumuturi, mama a renuntat la serviciu ca sa stea cu mine, m-a dus si m-a adus de la scoala si mai apoi de la serviciu si acum ma ajuta sa-mi cresc baietelul.

Poate pentru unii lucrurile astea par povesti, dar pentru mine si pentru parintii mei asta a fost si este in continuare un stil de viata, pentru ca indiferent cat de mult am crescut, am avut mereu nevoie de sprijin ca sa ma pot deplasa.

Si cred ca cel mai greu lucru pentru parintii mei a fost sa suporte privirile celor care ne vedeau pe strada si ii judecau, ii priveau cu mila si le spuneau: Vai saraca!!! S-au sa ma vada plangand pentru ca ceilalti copii imi spuneau handicapata. Credeti-ma ca e un cuvant foarte dur pentru un copil care nu intelege cu ce a gresit si de ce e altfel decat ceilalti copii.

Acum ca am o varsta si viata mea a intrat pe un fagas normal as vrea sa le multumesc parintilor mei pentru tot ce au facut pentru mine, pentru ca m-au lasat sa-mi urmez visurile si nebuniile, ca ma ajuta sa-l cresc pe Dragos(baietelul meu) si nu au obosit.

Nu le-am spus niciodata cat de mult apreciez tot ce au facut pentru mine fiindca nu suntem o familie prea sentimentala. Stiu ca ar trebui sa o fac doar ca nu am fost invatata sa-mi exprim deschis sentimentele(sunt foarte putini cei cu care pot sa fac asta) dar vreau sa stie ca le multumesc din suflet pentru tot!

Daca si voi simtiti ca trebuie sa le spuneti Multumesc Parintilor, realizati un mesaj pentru ei de tip(clip video de maximum 30 de secunde, mesaj text sau poze cu parinții alaturi de mesaj) pe care să le postati apoi pe contul personal de Facebook cu tag către pagina Mulțumesc Părinților și folosind hashtagul #multumescparintilor. Totodată, trimiteti scrisorile și printr-un mesaj către pagina Mulțumesc Părinților pentru a va înscrie astfel în concurs și a putea câștiga prin tragere la sorți premii în valoare de 500 de lei fiecare.

Voi cand le-ati spus ultima data parintilor vostri, multumesc?