Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Interviu cu legenda motociclismului Didier de Radiguès

Didier de Radiguès este unul dintre oamenii care cunosc câte ceva despre șofat. Născut la Leuven, acesta și-a făcut debutul în competițiile de motociclism în 1979, câștigând patru competiții de Grad Prix în cariera sa, dar și Grand Prix-ul din Macau. A concurat și în competițiile de mașini, câștigând Campionatul Belgian ProCar din 1997, cursa Spa de 24 de ore, dar și campionatul American Le Mans din 2001.

Astăzi, de Radiguès apare în mod regulat ca și comentator la televiziunea belgiană RTBF. Știind că un conducător auto trebuie să conducă în siguranță, acesta spune: „Conducerea unui vehicul pe drum nu este ca împinsul unei roabe în grădină. Necesită experiență în domeniu.”

Deși a condus fără frică și cu viteză mare pe unele dintre cele mai importante circuite motociclistice din lume, părerile sale cu privire la conducerea unei motociclete pe drumurile publice din Europa sunt surprinzătoare. „Mă simt vulnerabil,” declară el. „Ca mai toți motocicliștii te simți vulnerabil pentru că nu conduci pe o rețea potrivită vehiculului tău. Avem nevoie de mai mult spațiu dedicat motocicliștilor...iar alți conducători auto trebuie să învețe mai mult despre ce înseamnă să fii motociclist.”

De Radiguès vorbește despre motociclete, în particular, cu multă pasiune, dar opiniile sale privind siguranța rutieră sunt aplicabile tuturor conducătorilor auto. Acesta vorbește despre schimbarea felului în care este predată conducerea auto, cu o atenție sporită modului în care conducătorii auto interacționează cu alte tipuri de vehicule, ca de exemplu motocicletele și bicicletele, dar și cu pietonii. Și crede în educația șoferilor pe întreg parcursul vieții.

În opinia lui, elementele principale în siguranța rutieră „sunt: conștientizare, responsabilizare, training, dezvoltare, comunicare, infrastructură și educație.”

Nu sunt de acord cu ideea îndepărtării oamenilor din ecuație, ca în cazul vehiculelor fără șofer,” spune acesta. „Îmi doresc ca oamenii să rămână în centrul experienței de conducător auto. Dar dreptul de a conduce trebuie să fie rezervat celor care sunt dispuși să facă pașii necesari pentru a deveni experți adevărați. Riscurile sunt prea mari.”

 

Sursa: www.europa.eu.

 



This post first appeared on Drumul In Siguranta, please read the originial post: here

Share the post

Interviu cu legenda motociclismului Didier de Radiguès

×

Subscribe to Drumul In Siguranta

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×