Privea pierduta spre monitorul laptopului, goala de tot.
Goala de sentimente, de ganduri, de idei, o frunza naiva pe o creasta de val purtata fara sa vrea in larg.
Era incapabila sa se adune, sa redevina femeia rationala care a fost candva.
Citea din nou si din nou mesajul lui si parea ca in literele acelea s-a adunat toate lucrurile care au mers prost in ultimii ani.
Nu era doar un mesaj, era un amalgam de dezamagiri ce-o urmarea ca o umbra.
Nu simtea nimic.
Nici macar furie. O dezamagire cumplita si atat.

Obisnuia sa-si puna o masca firava si sa devina un personaj. Avea publicul ei, cititori obisnuiti cu atitudinea pozitiva, cu randurile impletite de sarcasm si intepaturi fine.
Doamne, cat de simplu a fost la inceput.
Era suficent sa deschida laptopul si totul venea de la sine.
Degetele se plimbau pe tastatura ca pe trupul unui om drag si desenau sentimente, ganduri, atitudini.
Unii scriu pentru recunoastere, pentru atentie, altii cauta sa demonstreze ceva. Ea a ales sa se joace cu literele pentru ca era cel mai bun mod de a exterioriza o latura ce a stat atat de mult timp ascunsa in interiorul ei.
Dar acum.
In acest moment totul parea trecut.

Rasfoia fara chef comentariile de la ultimul articol.
Sorbea din cafeaua fierbinte incercand sa imbrace hainele obisnuite de bloggerita optimista pentru a raspunde.
Undeva, poate la mii de kilometri, cineva astepta reactia ei.
Zambetul ei.
Incerca sa tasteze ceva, dar nici macar un comentariu nu a putut sa duca pana la capat.
Era prea mult pentru ea.

Simtea ca a obosit.
Sotie, mama, prietena, scenarii, obligatii, vise si litere.
Defapt literele era singura parte din viata ei care nu-i cerea socoteala, de la care nu avea asteptari.
Cumva simtea ca ecranul acela aprins din fata ei o intelege mai bine decat o inteleg toti oamenii reali din jurul ei.
Pana azi.
Brusc, lumea aceasta care o protejase de multe, s-a intors impotriva ei. Literele s-au transformat in cutite ce-au taiat in carne vie.
Mainile care i-au mangaiat sufletul au devenit calaul lui.

Inchise laptopul.
Azi nu putea sa scrie nimic. Tinea prea mult la oamenii care o urmarea pentru ai minti atat de abrupt. Nu putea zambi cand lacrimi rebele alergau fierbinti pe obrazul ei.
Se spune despre bloggeri ca sunt visatori.
Aceeasi lume azi ii taiase aripile.
Uneori si dansul frumos cu literele se transforma intr-o mlastina toxica.
Durea ca naiba