– Sunteţi cunoscut ca fiind cel mai tare freelancer din România? îmi încep eu tirul de întrebări  Credeţi că sunteţi cel mai tare?

Omuleţulul mă priveşe din spatele unei perechi de ochelari demodaţi, cu ramă groasă şi lentile cu multe dioptrii, bulbucate, mirat.

– Ce-i aia freelancer?

– Un fel de om bun la toate! încerc un răspuns în doi peri. Scrie, printre altele, la comandă, şi câştigă bani din treaba asta!

– Aaa! exclamă el dumirindu-se şi zâmbind chinuit. De scris la comandă scriu şi eu, nu zic ba, dar asta nu înseamnă că sunt bun la toate! Dumnezeu, zgârcitul, m-a înzestrat  numai cu talentul acesta!

– Este esenţial pentru un frelancer ! zic.Aveţi vreo expertiză, ceva, în vreun domeniu?

Omuleţul îşi scoate ochelarii şi începe să-i ştergă cu o cârpă murdară, făcând ochii mari.

– Dacă vă referiţi cumva la liceu, l-am terminat acum treizeci de ani! Am vrut să dau şi eu la filologie, că eram tare la română, dar n-am mai ajuns la examen, că între timp m-am îmbolnăvit de tuberculoză.

– Cu alte cuvinte nu aveţi nicio expertiză?

– Nu.

– Şi atunci de ce vă cută oamenii?

– În primul rând, fiindcă sunt punctual. Întodeauna predau articolul cu o zi mai devreme. Şi nu mă târguiesc cu clientul! Mă mulţumesc cu cât îmi oferă!

– Dar cum scrii d-ta un articol complex, dacă nu ai nicio expertiză?

Omuleţul îşi aprinde o ţigară zâmbind.

– Mă ajută tata Google, că acesta-i rostul lui!Să ajute oamenii!

E rândul meu să fac ochii mari.

– Şi este suficient? Ca să scrii despre ceva sau ca să vinzi ceva, trebuie să ai cunoştinţe solide despre acel lucru!

– Uite, am să-ţi spun un secret! îmi şopteşte omuleţul, temându-se parcă să nu-l audă cineva. Când îţi cumperi un televizor, de exemplu, nu primeşti şi o cărţulie tehnică, ca să ştii cum să-l porneşti?

– Ba da! răspund.

– Aşa e şi cu temele articolelor, explică el. Fiecare temă are o cărţulie explicativă, pe care o găsesc pe Google. Mă documentez întâi, apoi scriu.

– Bine, dar am auzit că munca asta este prost plătită ?

– Da, îmi răspunse el repede, numai dacă priveşti  jumătatea golă a  paharului, poţi zice şi aşa! Eu privesc jumătatea plină.Nu te duci la serviciu, nu te bate nimeni la cap, iar apoi unii dau cu târnăcopul pentru aceeaşi bani!

– Asta-i adevărat, recunosc. Şi nu te plictiseşti niciodată ? îl întreb mirat de logica sa impecabilă

– Nu, fiindcă am observat că şi mâncatul este o treabă pe care trebuie s-o faci zilnic, chiar dacă adesa te plictiseşte. Dacă nu scriu, nu mănânc!

– See more at: http://congrazie.ro/blog/view/30032/interviu-cu-un-freelencier-partea-intai#.VHy9izGUdzg