Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Creierul, percepțiile și realitatea (1)

În dicționar realitatea este definită drept "fapt, lucru real care există efectiv, stare de fapt; adevăr; existență, tot ce există". Dar când mă gândesc la lucrurile care nu există efectiv dar ne dau impresia că există sau invers (iluzii optice, auditive (*), etc.) 😁- ajung la concluzia că definiția nu are chiar cea mai fericită variantă.

Mărturisesc că dintotdeauna am intuit că REALITATEA nu e ceea ce pare, nu e ceea ce simțurile mele îmi dau de înțeles că ar fi. Mai ales în ultimii 10 ani de când am decis că vreau să mă lămuresc ce-ar fi aceasta și cum funcționează în amănunt.

Și cu cât am căutat mai adânc cu atât am ajuns să înțeleg că ceea ce percepem cu simțurile noastre este doar suprafața, una foarte subțire, a ceea ce realitatea este de fapt. Experiențele de conștiență extinsă pe care le-am trăit și discuțiile pe care le-am avut cu oamenii care au trăit astfel de experiențe mi-au confirmat această idee.

Iată că și cercetările pe care le fac oamenii de știință confirmă faptul că REALITATEA este mult mai vastă decât ceea ce ne oferă mintea pe baza percepțiilor, ba chiar uneori este foarte diferită de construcția pe care o elaborează mintea noastră

Vă amintiți replicile clasice ale soțului prins de nevastă cu amanta în pat: "Ceea ce vezi nu e adevărat" sau "Ceea ce vezi nu e ceea ce crezi că e"? Eh.., cam așa e și cu realitatea 😁. De aceea m-am gândit că ar fi util să fac o serie de articole pe această temă, plus că aceasta ar explica o parte din motivele care m-au făcut să mă eliberez de toate poveștile new age create de mințile oamenilor în încercarea de a-și explica de unde venim, cum am apărut și cu ce treabă suntem pe-aici pe Pământ 😁

Încep seria pe care-am numit-o "Creierul, percepțiile și realitatea" cu speech-ul lui Donald Hoffman - profesor univ. dr. la catedra de Științe Cognitive la University of California, Irvine. Rezultatele cercetărilor sale merită date mai departe deoarece sunt uluitoare. Aceste concluzii parcă ne îndeamnă să fim mai detașați de ceea ce trăim și mai reticenți atunci când auzim/citim diverse explicații inventate pentru anumite fenomene cărora știința nu le-a găsit deocamdată o explicație. Și cred că asta ajută pe toți căutătorii. Vizionare plăcută și cu folos..


În completare recomand: Despre biocentrism, realitate și conștiință și celelalte articole din seria "Știai că?".
Cărți recomandate (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Realitatea ascunsă" -Brian Greene- comandă online aici-link;
- "Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link.

***
REMINDER:
Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților, să regăsim TABĂRA Bucuria de A FI. Este o tabără special dedicată celor care au decis că vor să facă o schimbare reală în viața lor. De aceea include *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' (!) și conține și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioada de desfășurare 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești..
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗





This post first appeared on Adina Amironesei - Universul Meu, please read the originial post: here

Share the post

Creierul, percepțiile și realitatea (1)

×

Subscribe to Adina Amironesei - Universul Meu

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×