Zău dacă mi-aș fi imaginat, în epoca pre- Facebook și chiar mai înainte, când postam de mai multe ori pe zi, că se va lăsa întunericul pe acest blog. Povești am de spus mai mereu, poate că acum le zic mai ales prin viu grai. Zilele trecute am înregistrat și recordul cel  mai rușinos: uitasem parola blogului. Mai lipsește să nu plătesc găzduirea și să citiți despre mine doar prin arhivele Google.

De pe Instagram ați fi putut afla nu doar că sunt proprietara unei agenții de turism ci și că întreprinderea e atât de mică încât parchez autocarul sub fereastră.  A fost tare distractiv când soțul meu m-a chemat la geam!

Păcat că e un om puțintel mai serios decât mine și nu m-a ademenit către fereastră cu „ia uite și cadoul meu întârziat pentru 1 martie, 8 martie sau ce dorești să sărbătorești cu un cadou mare și scump!”

De pe pagina