Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Nasterea in pandemie

Cand am aflat ca vom deveni pentru a doua oara parinti nu ne-am imaginat nici macar o secunda ca Jessica va veni pe lume in plina pandemie. Cele noua luni de sarcina s-au scurs destul de repede si pentru momentul nasterii a Fost nevoie de un research pentru a ne asigura ca suntem pregatiti pentru conditiile care se impun datorita pandemiei. Ca si la prima nastere am ales tot un spital de stat, mai exact Maternitatea Filantropia din Bucuresti si medicul care mi-a supravegheat sarcina a fost acelasi, dr. Popescu Florin.

De data aceasta am reusit sa gestionez emotiile nasterii mai bine decat prima data, dar incarcatura emotionala a venit o data cu faptul ca Alex si micuta Emma nu au putut fi alaturi de mine in maternitate si nici nu m-au putut vizita ulterior. Ei m-au condus decat pana la poarta maternitatii de unde ne-au si luat pe mine si pe Jessica la externare. A fost destul de greu sa ma despart de ei, dar gandul ca vom fi impreuna curand m-a ajutat sa-mi pastrez calmul.

Bagajul pentru maternitate a continut aceleasi lucruri ca si prima data, cred ca doar mastile au fost extra. Iata ce a continut bagajul meu: camasi de noapte, halat subtire, absorbante pentru lauzie, tampoane pentru san, lenjerie intima, papuci, produse de ingrijire, servetele umede, dezinfectant, masti, crema cu lanolina, crema pentru iritatia bebelusului, pampersi, hainute pentru bebe, aleze, hainele pentru iesirea din maternitate, pentru ziua de la terapie intensiva (in cazul in care ati facut cezariana) aveti nevoie apa si poate o banana si cativa covrigei, si nu in ultimul rand eu am avut nevoie si de bani pentru ca am solicitat o rezerva care e contra cost si este 400 ron pe noapte. Daca aveti posibilitatea din punct de vedere financiar eu recomand o rezerva pentru ca e liniste, te poti odihni cand doarme bebe, este aer conditionat in camera si exista un telefon prin care poti solicita ajutorul personalului medical.

Pe 10 august 2020 am fost programata pentru cezariana si o data ajunsa la poarta maternitatii am trecut de triaj indreptandu-ma  direct catre primire urgente pentru a completa formalitatile pentru internare. Toate acestea se intamplau undeva la 9 dimineata si la ora 14 fix Jessica a venit pe lume. Intre timp am avut o discutie cu medicul anestezist, care mi-a explicat riscurile anesteziei si bineinteles cele care te ajuta si te pregatesc pentru nastere sunt moasele. Eu am avut norocul sa intalnesc niste oameni deosebiti la sala de nasteri care m-au ajutat din toate punctele de vedere. Daca alegeti sa nasteti la Filantropia va recomand sa intrebati de moasa Dana Zamfir, careia eu ii datorez multumiri infinite pentru ca a fost langa mine pe parcusul celor doua nasteri, este un om dedicat meseriei intru totul. 

Masca este obligatorie la orice contact cu personalul medical, chiar si in sala de nasteri, si pe tot parcursul sederii in maternitate nu te poti deplasa din salon decat la indicatia personalului medical, la internare pacientul semneaza un acord in acest sens.

Dupa operatia de cezariana am fost dusa la terapie intensiva o noapte de unde am fost transferata a doua zi de dimineata intru-un salon rezerva, si pentru ca maternitatea fuctioneaza pe sistemul rooming-in, la solicitarea mea Jessica a fost adusa in salon si a ramas cu mine pe toata perioada internarii. Au trecut destul de greu cele 4 zile din maternitate, poate datorita faptului ca esti complet izolat si nu poti primi vizite, si ai contact doar cu personalul medical, care vine daca ai nevoie de ajutor sau sa-ti administreze tratamentul.

In tot acest timp Alex si Emma m-au sustinut de acasa, asteptand si ei cu nerabdare sa ajungem acasa si sa o cunoasca pe micuta Jessie.

Recunosc ca acele zile in spital mi s-au parut o eternitate pentru ca e tare greu sa nu fi alaturi de familia ta si sa fi izolat. Tocmai de aceea pentru ca traim aceste timpuri care ne pun la incercare rabdarea si educatia, ar fi indicat sa respectam regulile pentru a evita contactarea virusului.

    Suntem extrem de fericiti si recunoscatori pentru ca le avem langa noi pe Emma si Jessica si pentru ca ele ne-au ales pe noi sa le fim parinti. Noi incercam in fiecare zi sa le aratam ca lumea e plina de posibilitati si ca suntem alaturi de ele indiferent de situatie, pentru a le asculta si sustine. 

Pentru cele dintre voi care urmeaza sa devina mamici in perioada urmatoare, sa nu uitati nici o secunda ca cel mai important este sanatatea voastra si a bebelusului si experianta din spital este doar o etapa prin care trebuie sa trecem, chiar si in aceste vremuri complicate. 

Sper sa va fie de folos informatiile de mai sus si sa ne auzim cu bine cat mai curand!

Photo by Ignacio Campo on Unsplash

Articolul Nasterea in pandemie apare prima dată în Gorun's World.



This post first appeared on Gorun's World, please read the originial post: here

Share the post

Nasterea in pandemie

×

Subscribe to Gorun's World

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×