Da, Japonia este taramul acela de foarte departe, care se dovedeste o alta lume Dupa ce pasesti pe el. Este fascinanta, dar si neinteleasa pentru noi cei numiti gaijin (adica non-japonezii); este moderna, dar si conectata cu traditiile seculare (la care au mai renuntat dupa Al Doilea Razboi Mondial). Sa fie niste ani de cand am ajuns acolo, era chiar atunci cand ciresii mai aveau de scuturat doar cateva flori de-un roz nemaintalnit; dar dupa tot acest timp inca simt parca linistea cea adinca din jurul templelor zen din Kyoto, tristetea data de Memorialul de la Hiroshima, dar si zumzetul fara de oprire din Tokyo.

Este greu sa cuprinzi Japonia intr-un articol, fiindca acestei tari ii merita dedicat un blog de-a intregul, dar ce vei gasi mai jos sunt cateva impresii si experiente pe care le-am trait ca solo traveller si cred ca merita sa le iei in calcul atunci cand vei ajunge in Tara Soarelui Rasare.

Sper sa reusim sa avem si un update sanatos la acest articol si dupa ce vom reusi sa facem o calatorie de familie acolo.

Asadar, hai sa pornim la drum…

1.Hotelul capsula

Decizia de a vizita Japonia a fost destul de spontanta, asadar din momentul in care am zis „Hai!” au fost doar doua saptamani pana cand decolam catre Tokyo. Zborul cu Aeroflot a fost ieftin, dar cazari nu gaseam nicicum hotel sub $70-80. Auzisem de conceptul de hotel capsula, dar nu prea imi dadeam seama la ce sa ma astept. Totusi, preturile care tindeau la acel moment catre $35/noapte m-au facut sa optez pentru varianta asta. Iar costul relativ redus pentru Japonia, a fost completat si de fotografiile de pe Booking care aratau excelent. Am ales asadar la Tokyo – Capsule Hotel Anshin Oyado Shinjuku si despre el vreau sa va povestesc in mod deosebit. Au fost si alte doua experiente, dar aici am stat 3 zile si cred ca am adunat mai multe lucruri relevante de impartasit.

La acel moment nu ma deranja, caci calatoream singur, dar am aflat ca fiind spatii cu totul la comun exista hoteluri capsula pentru barbati si altele pentru femei. Mai rar sunt cele care permit si cupluri sau cel putin nu in acelasi spatiu. Iar ce am ales eu era unul doar pentru barbati.

Atunci cand am pasit prima data in hotel inca eram ametit dupa zborul de aproape 10h de la Moscova, de drumul de la aeroport (Narita Express este o optiune buna) si de asemenea eram udat usor de o ploaie nipona primavaratica. Iar engleza aproape inexistenta a staff-ului a sporit cumva sentimentul meu de confuzie. Cu greu am cuplat ca trebuia sa imi las pantofii intr-un dulap cu cifru, sa iau niste „slapi” de lemn, sa imi las geamantul intr-un alt dulap de tip lockers si doar apoi sa ma duc frumos la receptie unde am primit o bratara si un fel de capod (dar o sa revin la el). Bineinteles ca nu imi luasem ce trebuia din gemantan si dupa check-in dai sa mergi inapoi, cotrobaie prin geamantanul pe care nu aveai voie sa il iei sus si ia lucrurile de care intuiam ca am nevoie. Iar toata ambianta din hotel era insotita de o muzica tropicala (apa, pasari, fosnet de palmieri, etc.) numai buna sa te trimita la somn.

La etajul 3 am fost cazat, liftul si toate usile se deschideau pe baza bratarii pe care o aveam la mana. Cand am deschis usa de la etaj am ajuns pe un culoar de vreo 30m, luminat usor difuz, iar pe ambele parti, pe doua nivele se aflau faimoasele capsule. Sa tot fi o deschidere a fiecareia de 140 cm, iar inaltimea poate pe la 1m, cert este ca trebuia sa intri in 4 labe si era cat de cat loc sa te rotesti in interior.

Erau numerotate toate, atingeai cu bratara, led-ul numarului se facea verde, iar tu puteai intra in capsula ta. Ce-i drept nu exista o usa de-a dreptul, era doar un soi de stor, paravan rulant, pe care il puteai cobori doar pentru o semi-intimitate dar nu si pentru liniste adanca, ori pentru a te separa cu totul de lumea exterioara.

La acel moment nu am avut prea mult timp sa ma gandesc la unde sunt, fiindca im era foarte, dar foarte somn si imi simteam in consecinta capul foarte greu. Pe de o parte imi doream sa ies si sa incep explorarea, pe de alta parte simteam nevoia sa mai stau si mi-a venit imediat gandul de a merge la piscina. Este un soi de „onsen”, sau piscina cu apa fierbinte pe care o aveau la un etaj superior. Despre onsen voi povesti in alt capitol mai jos, dar cert este ca ei aveau acolo asa ceva, nu era nimeni in el si am putut sa stau vreo jumate de ora sa ma relaxez cat de cat. Asta dupa ce am facut un dus la baia comuna, care din prima mi-a parut ca arata mai bine decat la cateva hoteluri de 4 ori 5 stele din Europa.

Prima zi de Japonia a fost haotica rau pentru mine, capul greu rau, ploaie, aglomeratie, nu am inteles sincer sa fiu prea mult. Dar stiu ca seara, cand am ajuns din nou in capsula mea, m-a apucat rau de tot o panica, anxioasa rau. Nu ma stiam claustrofob, dar poate s-a activat si acea parte panicoasa a mea, ma simteam foarte departe de casa si singur si ma gandeam ca sunt in acel „sicriu” :)). Dupa vreo 20-30 de minute am zis sa ies, am mers in spatiul comun, unde erau deja multi japonezi.

Am inteles apoi ca aceste hoteluri capsula sunt utilizate inclusiv de localnici fiindca raman in oras dupa job, metroul merge pana undeva la ora 24:00, iar taxiul este extrem de scump, si optiunea de a-si petrece noaptea intr-o capsul este mai economica.

Am incercat sa imi iau un ceai de la tonomatul cu vreo 40 de sortimente gratuite (si nu exagerez) de ceai (cald, rece, combinatii, arome, etc.), ceai care cred ca a fost cea mai ingrozitoare bautura gusata vreodata. L-am aruncat imediat :)) si am facut rost contra cost de o sticla de apa. Prinzand si loc la geamul care dadea catre neoanele multicolore din cartierul Shinjuku, mai vorbind cu prieteni din tara si citind sitirile din Romania parca mi-am mai revenit cu panica.

In spatiul capsulelor era liniste, mai auzeai doar cate un sforait grav sau cate o ragaitura nocturna. Cu toate astea am adormit si nu m-am trezit timp de 14 ore. Iar dimineata eram alt om.

Codul nescris era ca atat timp esti in hotel sa porti acel halat maro pe care l-am primit la receptie si am respectat asta. La baie te duceai frumos, lasai papucii de lemn la intrare, iar in interior aveai tot ce iti doreai, dusuri super fain, sauna, uscator si toate lucrurile de unica folosita la care te gandesti sau nu (ata dentara, unghiera, betigase de urechi, dischete, comprese, sapunuri, geluri, etc.). Cert este ca ieseai de acolo ca nou.

In costul sederii aveai si un soi de mic de dejun, o gustare compusa dintr-un croissant la punga vidata si din nou un alt automat cu ceaiuri suspecte, pe care l-am evit de data asta cu brio.

Au mai urmat inca doua astfel de capsule in Kyoto si pe aeroportul Narita (la plecare) si pot spune ca pentru un solo traveller sunt o experienta buna.

2.Hey!? Unde sunt cosurile de gunoi?

Eram intr-una din dimeniti in statia Shinjuku din Tokyo (cea mai aglomerata statie de tren din lume – uite aici un documentar interesant despre ea) si ma pregateam sa iau Shinkansen-ul (trenul de mare viteza) catre Hiroshima. Pe vremea respectiva ce-i drept ca mancam mai mult decat acum si inca nu ma prea acomodasem cu mancarea locala, asadar cam pe unde vedeam cate un sandwitch cu iz occidental il achizitionam cu bucurie. Fericit de faptul ca puteam sa il devorez si pe cel din acea dimineata, incercand sa alung somnul matinal cauzat de acomodarea greoaie la ora locala, ma suprind dupa ultimele firimituri cu ambalajul de plastic in mana. Si natural, dau sa il arunc, doar ca la stanga nu e vreun cos de gunoi la dreapta nu este si imi zic „este dupa colt sigur”. Ei bine, nu era. Si nici dupa urmatorul.

Shinjuku in sine este o experienta fiind tranzitata de catre 3.5 milioane de pasageri zilnic. Iar printre ei eram eu care cautam un cos de gunoi. In acel moment eram uimit parca mai mult de cat de curat este in statie si cum se poate asta fara locuri in care arunci resturile menajere sau reciclate. Incepeam sa realizez ca ei chiar nu au cosuri de gunoi in spatiile publice, sau mai bine spus nu prea au.

In dimineata aceea nu am reusit sa aflu de ce, doar mi-am luat resturile in rucsac si le-am aruncat peste niste ore la hotel in Hiroshima. Era clar ori ceva cultural, ori un aspect de securitate, dar nu se legau prea bine argumentele.

Mai apoi am aflat ca dupa atentatele cu gaz sarin din 1995 de la metroul din Tokyo, cosurile de gunoi au fost inlaturare si sunt vazute de catre autoritati ca fiind locuri ideal in care pot fi ascunse amenintari pentru populatie. La 20 de ani inca se mentine aceasta decizie, insa in paralele s-a dezvoltat un sistem incredibil de reciclare (mai multe informatii aici). Mentalitatea japonezilor este de a-si aduna toate resturile din timpul zilei si a le sorta seara cand ajung acasa.

3.Doua locuri din Tokyo unde trebuie sa mergi in viata asta

Atat de spectaculos si divers poate fi Tokyo incat o viata longeviva de japonez nu iti ajunge sa-l descoperi pe tot. Sunt doua locuri nemaintalnite pe care cred ca merita sa le incluzi in itinerariul tau atunci cand il vei vizita. Da, sunt destul de mainstream, dar vei avea super trairi.

Tsukiji Market (relocata la Toyosu Market din 2018)

Tsukiji Market a fost timp de 83 de ani o autoritate in domeniul comertulului cu peste in Tokyo. Locul era faimos pentru licitatia tonului in fiecare dimineata de la ora 5:30, moment in care era permis si accesul turistilor ca si observatori intr-o zona speciala. Nu stiu daca sunt povesti pescaresti sau nu, dar se spune ca in 1986 cel mai mare ton vandut acolo cantarea 500kg. In zilele noastre aparent tonul este mult mai fragil si nu ar mai putea ajunge la aceasta masa.

Tsukiji era un stabiliment clasic insa imens, din ce observ in fotografii Toyosu este o reinterpretare moderna a pietei de peste. Dar la Tsukiji in primul rand de la strazi distanta incepai sa simti mirosul de peste si te puteai orienta printre tarabele cu de toate care erau in vecinatatea platformei industriale (caci cu asta as asemana-o).

In interiorul halelor, erau culoare foarte lungi, insa extrem de inguste pe care puteai sa mergi printre negustorii de nenumarate feluri de peste sau vietati marine. Nu ca m-as pricepe, dar nu am recunoscut specimenele, doar tonului am putut sa ii pun un nume. Etichetele erau exclusiv in limba japoneza, iar vanzatorii erau prea obositi ca sa explice turistilor ce vietati au capturat acolo.

Senzatia dupa cativa kilometrii parcursi in Tsukiji a fost de mers intr-un muzeu de-a dreptul. Culori spectaculoase ale speciilor de peste, pescari care portionau spectaculos prada cu faimoasele sabii lungi japoneze, parca ale unor samurai; ori acele masinute alimentate pe gaz cu care totul era transportat acolo si care parca incapeau oriunde.

Memorabil a fost la Tsukiji si experienta unui sushi preparat la prima mana. Exista o linie de 3-4 mici restaurante de sushi, unde era o coada generoasa. Practic trebuia sa astepti in spatele perdelutei (specific nipona) care este folosita drept usa la restaurant. In cazul meu sa fi fost vreo 30 de minute pana mi-am primit locul la bar. Am ales un fel de sushi de pe meniu, cred ca era un „best seller” al lor. Am primit imediat soia, algele si pasta de wasabi, iar in putine minute si cele 4 porti de sushi. Era numai bun de scufundat in soia, wasabi si apoi de acompania cu algele murate. Experienta este si mai intensa fiindca barul la care stai este plin ochi de turisti, ori localnici si toti mananca pofticiosi. Nu as putea numi exact sushi bar-ul la care am fost, fiind totul in japoneza, nici nu stiu daca era cel mai apreciat astfel de loc de acolo. Dar stiu sigur ca Tsukiji era locul unde treabuia sa incerci sushi, poate cel mai potrivit loc din lume sa o faci. Nu de alta, dar a fost de-a dreptul delicios. Dar scump, as mai fi comandat inca o portie, dar imi zdruncinam bugetul alocat mesei pentru ziua respectiva.

Intersectia Shibuya

Sunt cateva locuri la Tokyo in care chiar realizezi ca cifra de 9.3 milioane de locuitori este pe bune. Iar Shibuya este unul dintre aceste locuri in care efectiv plutesti intr-o mare de lume. De fapt este o zona, cartier al metropolei, dezvoltat in jurul statiei de tren cu acelasi nume, a doua cea mai tranzitata din oras, dupa Shinjuku. Cert este ca mergand pe strada, in jurul statiei nu iti mai dai seama unde este gata gara si incep centrele comerciale, totul este un conglomerat de constructii imense.

Dar, lucrul pentru care estea cea mai recunoscuta Shibuya este faimoasa intersectie, care este cea mai aglomerata din lume. Da, are si trecere de pietoni pe diagonala, iar atuci cand se face verde la semafor efectiv intelegi ce insemna comparatia poetului nostru national: „cata frunza, cata iarba”. Sunt, foarte, foarte, foarte multi oameni, care vin din toate directiile. Pentru un claustrofob nu cred ca este o experienta prea fericita, insa au un fel de a te evita japonezii fantastic. Nici la Shibuya, nici la Shinjuku nimeni nici macar nu m-a atins in trecere, ce sa mai zic de vreo busitura frontala. Au un stil prin care desi sunt multi, ii dau spatiu celor de langa ei. Nu stiu cum fac asta. Ba stiu, este cultura lor, neintealasa noua.

Si hai sa va mai spun ceva, la Shibuya atunci cand se punea rosu din nou la pietoni nu mai trecea absolut nimeni. Din tot volumul ala imens de oameni nu se gasea niciun temerar sa zic „las ca merge”.

Exista in intersectie un Starbucks, mai tot timpul plin ochi, dar urca la etajul 2 si poti sa te bucuri privind de sus spectacolul trecerii intersectiei. Imi aduc aminte ca venise o angajata sa imi zica ca nu am voie sa fotografiez, dar m-am facut ca nu o inteleg si am mai tras cateva cadre. Nu stiu de ce, oricum cumparasem o cafea de la ei, in in poze nu aparea deloc cafeneaua.

4.Sa fie cu zen la Kyoto

Imi aduc aminte ca ajuns in gara din Kyoto incercam sa desulesc cam care ar fi cel mai bun abonament de transport pentru urmatoarele 3 zile. Atunci cand am intrebat de metrou cei de la respectivul biroul mi-au spus ca „Orasul lor este unul mic si are doar doua linii de metrou, asa ca imi recomanda autobuzul”. Afirmatia asta poate fi adevarada poate doar daca il comparam cu Tokyo, caci Kyoto (capitala Japoniei pana in 1868) este un oras imens si un mix solid intre traditie si modern.

Sunt cateva locuri numai bune de explorat, dar doua dintre ele mi-au parut cu totul deosebite.

Fushima Inari – cele 10.000 de porti torii

Cam de 1300 de ani altarul Fushima Inari este dedicat zeului abundentei in afaceri si al culturilor agricole. Astazi locul este extrem de aglomerat, dar cu siguranta este obiectivul cu care trebuie sa iti incepi aventura la Kyoto.

Ce este unic acolo este tunelul construit din cele 10.000 de porti torii pe sub care vei trece mergand pe aleile serpuite printre statuile vulpilor albe. Da, este un loc instagramabil, dar este un loc in care sa te bucuri de culorile care te inconjoara si poti avea momente de regasire pe masura ce urci poteca pavata. Legenda spune chiar ca tonul de culoare rosie ales ar avea puteri supranaturale si de asemenea reprezinta generozitatea zeului Inari.

Din cand in cand valul de multime se opreste, asadr poti asepta in cate o curba a tunelului pentru a trage o fotografie fara vreo persoana in cadru.

Ce reprezinta un torii? Uite aici.

Arashiyama – Padurea de bambus

Imi aduc aminte ca in Hong Kong vazusem schele foarte inalte confectionate din bambus, iar pentru noi europenii cred ca iti vine natural intrebarea cum arata si unde creste aceasta planta. Ei bine, la Kyoto exista un loc foarte prietenos in care poti vedea o padure de bambusi. Arashiyama in sine este o zona din vestul orasului, populara pentru relaxarea localnicilor si in egala masura este presarata cu altare si temple.

Dar cel mai impresionant obiectiv este padurea de bambus, fiindca iti da o senzatie super aparte sa mergi pe poteca care imparte padurea in doua. Mergi si te minunezi de inaltimea si multimea tulpinilor de bambus, printre care se zareste timid soarele.

Comparativ cu Fushima Inari eu nu am reusit sa il suprind fara lume, desi am asteptat si am incercat de mai multe ori. Am inteles ca daca vei ajunge dimineata il poti suprinde fara trafic.

Atunci cand esti la Kyoto, mai poti adauga acestor doua locuri si o vizita la Kinkaku-ji, templul cu pavilionul facut din aur sau la Kiyomizu-dera pentru o priveliste pitoreasca.

5. Welcome to Hiroshima!

Cu siguranta, Hiroshima a fost unul dintre cele mai zdruncinate locuri din lumea asta, dupa bombardamentul atomic din 6 august 1945 care a maturat totul pe o raza de 1.6km si a ucis aproape 146.000 de oameni. Uite aici o resursa interesanta despre acea zi.

In zilele noastre l-am gasit drept unul dintre cele mai calde si primitoare locuri pentru straini. Parca mi-l aduc si acum aminte pe un batran cu fata zambitoare in fata garii, care a venit spre mine, mi-a urat parca din toata inima „Welcome to Hiroshima!” si mi-a intins o harta orasului, care s-a dovedit si extrem de utila.

Fie ca ai sau nu o pasiune pentru istorie, cred ca trebuie sa vezi Hiroshima ca fiind despre umanitate si este musai sa te opresti la Atomic Dome, care este singura constructie ramasa cat de cat ridicata in zona de epicentru a exploziei. La cateva sute de metrii de A-Dome trebuie sa mergi la Memorialul Pacii si la Muzeul dedicat acelei zile, loc unde vei intelege mai bine magnitudinea acestei drame. Este plin de tristete, dar cred ca si in cazul de la Auschwitz, trebuie sa vedem care au fost repercusiunile atunci pentru a nu mai indrazi sa repetam acest dezastru in viitor.

O parte mai optimista a sederii la Hiroshima a fost escapada pe insula Miyajima, unde se afla templul Shinto – Itsukushima si a sa celebra poarta Torii plutitoare, aceasta fiind ridica in apele Marii Japoniei. Atunci cand mareea iti permite, poti strabate la pas cei 200 m pana la poarta. Plimbarea pana la Miyajima este foarte interesanta si fiindca va trebui sa iei din centru (de la Atomic Dome) tramvaiul 2 si sa mergi cu el pana la capat de linie. Asta inseamna vreo 20 de statii, itinerariu care iti va oferi o perspectiva mult mai locala a orasului si a oamenilor sai. De la capatul de linie al tramvaiului poti lua un ferry pana pe insula, este o calatorie scurta si agreabila.

Si da, era sa uit. Pe insula Miyajima vei putea intalni caprioare in libertate, pe care le vei putea mangia cu un pic de noroc. Cam acesta este spiritul acolo cu totul.

Daca ajungi la Hiroshima, incearca si un okonomiyaki, este mancarea specifica a locului si este un soi de placinta, noodles si varza din plin, eventual si cu scoici sau branza. Nu as putea spunea ca este felul meu preferat de a imbina ingredientele, dar este o experienta pe care trebuie sa o ai.

6. Shinkansen? Oh da!

Pasionat fiind de trenuri si de calatoria cu trenul nu puteam sa nu incerc Shinkansen-ul in Japonia. Cu cateva luni inainte de a ajunge acolo il detronasera chinezii din postura celui mai rapid tren din lume, dar totusi este precum un glont (dupa cum ii spune si numele de Bullet Train). O istorie a Shinkansen-ului las aici, fiind si extrem de ilustrata cu poze, vreau doar sa iti spun despre 3 lucruri pe care le-am simtit si trait inainte sau in timpul calatoriei.

Demn de mentionat este ca viteza trenului este in mod constant de 320 km/h, iar din Tokyo catre Hiroshima si sudul tarii pleca cate unul la 20 de minute.

Atunci cand un Shinkansen soseste in statia Shinkuju din Tokyo, in principiu vine cu calatori, iar acolo este cap de linie. Timpul in care va pleca din nou la drum este de doar cateva minute, iar pret de 7 dintre aceste minute, foarte precis, exista o echipa de curatenie care efectiv „perie” fiecare vagon pe interior si intoarce fiecare scaun in directia de mers (au un sistem rotativ). Am vazut pe viu modul in carea faceau acesti oameni curatenie si cert este ca atunci cand era permis accesul totul era luna.

Dupa plecarea din statie, in asteptarea privelistii cu Muntele Fuji, mi-am zis sa mai fac un updated din Lonely Planet despre ce urma sa fac la Hiroshima. Nu trec vreo 10 minute si simt asa un nod in gat, usoara transpiratie si un pic de greata. Stiam ca am rau de masina daca citesc, dar niciodata nu simtisem asta in tren, iar cei 320km/h s-ar putea sa fi fost motivul. Cum am renuntat la carte, m-am inzdravenit. :))

Plecaciunea japoneza este un semn de respect si o vei primi cu siguranta de la orice furnizor de servicii sau bunuri de la care cumperi. In tren controlorul nu era mai prejos, iar atunci cand parasea vagonul se intoarcea si facea plecaciunea. Doar ca o facea si atunci cand intra in vagon, venind din spate si tehnic nimeni nu il vedea, calatorii fiind indreptati cu fata catre inainte. Iar daca omul trecea de 10 ori, de fiecare data repeta ritualul.

Sa mai zic ca trenul venea la secunda si ajungea la secunda la destinatie?

7. Onsen

Era ultima zi la Kyoto si dupa ce am tras tare pana pe la ora 3pm sa vad cam 6 temple zen, shinto sau budiste, am zis ca nu pot pleca din Japonia fara sa incerc experienta unui onsen. Acesta este de fapt apa fierbinte captata de la un izvor geotermal, apa cu foarte multe minerale benefice pentru corp, dar si pentru minte. Este un loc excelent pentru relaxare si meditatie, mai degraba decat o piscina.

La o cautare rapida, am gasit la vreo 30 de minute de mers cu un tren local, Kurama Onsen undeva in muntii de langa Kyoto. Este practic si statia terminus pe linia Eizan Kurama (linia galbena), iar de acolo pana la onsen exista un shuttle bus gratuit.

Atunci cand mergi la un onsen, exista cateva reguli de eticheta pe care este bine sa le respecti. Poate cea mai importanta este ca inainte de a intra in apa termala sa faci un dus. Apoi este bine de stiut in apa vei intra complet dezbracat(a). Din acest motiv exista doua zone, pentru femei si barbati. Am inteles ca ar exista si mixte, dar cele mai multe separa vizitatorii pe sexe. Totusi modestia este de apreciat, asadar in vestiar dupa ce vei renunta la hainele tale foloseste un prosop pentru a-ti acoperi partile intime. Prosopul nu il baga niciodata in apa, la fel cum ar fi de recomandat sa nu bagi nici parul tau in apa si nici sa te scufunzi. Am inteles ca exista astfel de locuri care ar putea sa iti interzic accesul daca ai un tatuaj (fiindca ar putea fi un semn ca faci parte din Yakuza, mafia japoneza) – iata aici o resursa buna pe subiect.

Am reusit sa intru cam de 3 ori in apa fierbinte si sa stau cam cate 15 minute. Era o senzatie foarte faina, caci pana la piept imi era super cald, iar cu partea de sus eram la cele 17-18 grade de afara. Frunzele copacilor din jur erau rosii, galbene, formand un peisaj de poveste si numai bun de contemplat din onsen. Nu practic eu tocmai meditatia, dar onsenul este un loc bun de relaxare si de adunat gandurile. Atunci cand iesi, te mai poti relaxa inca o tura in jurul apei si bucurandu-te cum al tau corp isi reechilibreaza temperatura cu mediul inconjurator.

8. Omotenashi

Am plecat cu mult amintiri si emotii bune din Japonia, cu oameni pe care i-am cunoscut si au contribuit la ce sunt eu astazi. Dar despre Omotenashii imi aduc aminte cel mai des si despre excelenta cu care il desavarseau japonezii. Nu este intamplator produsul de export cel mai cunoscut al niponilor.

Si nu este un produs ambalat sau cu vreo forma, Omotenashi este o atitudine de excelenta fara cusur in customer service. Mai pamantean, ei cred ca 100-1=0, adica daca nu dai 100% in relatia cu clientul atunci totul este in van. Plecaciunea, zambetul, bunul simt, curatenia, emotia aia ca omul din fata ta chiar isi doreste sa te ajute si traieste pentru asta, cam mixul asta il asociez cu eu Omotenashi.

Ma gandesc la o sectiune speciala pe blog despre acest mod impecabil de customer service, dar pana atunci iata un video elocvent.

Acum, dupa 5 ani, ma gandesc la Omotenashi, la florile de cires, la templele linistite, la Shibuya, la suhi aia buni de la Tsukiji si sper sa mai reusesc sa le mai vad pe toate o data in viata si sa am privilegiul de a mai patrunde cateva zile in lumea lor acolo. Doar ca de aceasta noua data o voi face impreuna cu ai mei si va fi diferita experienta, dar mi-ar placea prea mult sa o facem candva. Si da, cred ca Japonia este un loc bun in care sa calatoresti cu copiii, imi pare ca indeplineste conditiile pe care le invocam aici.

Inchei articolul cu o melodie clasica japoneza, si de fapt singura melodie japoneza care ajuns vreodata in topurile din Statele Unite. Desi are un aer clasic, de 1961 (an in care a si aparut) asociez melodia asta cu Japonia pe care eu am vazut-o si pe care o am in mine…

Articolul Intamplari din Japonia apare prima dată în Gorun's World.