Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Cities: Skylines II se lansează anul acesta pe PC și console

Compania Colossal Order a anunțat mult așteptata continuare a popularului simulator de city building. În Cities: Skylines II, jucătorii vor avea ocazia să proiecteze și să construiască orașul viselor lor. Trailerul de prezentare a arătat în mare parte imagini care nu fac parte din gameplay, într-un stil destul de diferit față de cum ne-am fi așteptat. Colossal Order încearcă prin acest clip să evidențieze multele elemente pe care jucătorii vor trebui să le gestioneze.

De fapt, descrierea de pe pagina de start a jocului menționează că Skylines II va pune la încercare abilitățile de luare a deciziilor cu o simulare avansată și o economie vie. Cel de-al doilea titlu din serie promite, de asemenea, un sistem de transport complet, o mulțime de opțiuni de construcție și opțiuni avansate de modding.

Reamintim că în luna februarie Paradox Interactive a lansat o versiune remaster a jocului Cities: Skylines pentru PlayStation 5 și Xbox Series. Această nouă versiune permite construirea unor orașe mai mari și oferă o îmbunățire a performanței.

Primul joc Cities: Skylines a fost lansat în 2015 și a umplut golul lăsat de EA după dezamăgitorul reboot al jocului Sim City. Colossal Order a actualizat constant simulatorul său de construcție a orașelor încă de la lansare: în plus față de noi iteme, simulatorul a primit o mulțime de actualizări majore care au reconstruit fundamental sistemul său pentru industrie, educație, parcuri și aeroporturi. Astfel că Cities: Skylines de astăzi arată complet diferit față de jocul care a apărut în 2015.

Cities: Skylines 2 va fi lansat până la sfârșitul acestui an, pentru PlayStation 5, Xbox Series și PC. Utilizatorii PC vor putea juca prin intermediul Steam sau abonamentului Game Pass.



This post first appeared on MobileHub.ro, please read the originial post: here

Share the post

Cities: Skylines II se lansează anul acesta pe PC și console

×

Subscribe to Mobilehub.ro

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×