Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Comerțul electronic: Evaluarea Comisiei Europene încurajează extinderea regulilor simplificate de TVA

Noile reguli de TVA pentru comerțul electronic introduse în Uniunea Europeană, în luna iulie 2021, au adus venituri de 20 de miliarde euro din TVA anul trecut, cu 26% mai mari decât în 2021, relevă datele publicate recent de Comisia Europeană.

Astfel, statele membre au colectat anul trecut venituri din TVA de peste 17 miliarde euro din vânzările online în UE declarate prin intermediul ghișeului unic extins (one stop shop) și alte 2,5 miliarde de euro în cadrul vânzărilor online de bunuri importate din țări terțe. Această cifră include și noile venituri din TVA generate de eliminarea scutirii de TVA aplicabile anterior importurilor de bunuri cu valoare redusă care nu depășeau 22 euro și care erau printre cele mai susceptibile la fraudă. Aproximativ 130.000 de companii s-au înregistrat și au colectat TVA în mod simplificat, prin aceste regimuri speciale.

TVA în era digitală

Dezvoltarea rapidă a platformelor digitale, care au dus la o creștere importantă a comerțului transfrontalier, dar și amploarea fraudei fiscale sunt principalele motive care au determinat Comisia Europeană să propună un nou pachet de norme în domeniul TVA.

Având în vedere impactul noilor reguli simplificate pe parcursul anului 2022, Comisia Europeană a propus extinderea plajei de operațiuni pentru care operatorii pot plăti TVA în regim simplificat, prin intermediul ghișeului unic, cu obiectivul principal de a diminua sarcina administrativă și a facilita colectarea și plata TVA în cadrul noilor modele de afacere din economia digitală.

Noua propunere de Directivă poartă numele TVA în era digitală (VAT in the Digital Age – ViDA). Printre cele mai de impact măsuri se află raportarea obligațiilor de TVA, în timp real, în principal prin facturarea electronică și tratamentul TVA pentru economia platformelor digitale – comerț online, platformele sociale, magazine de aplicații. Cele mai importante modificări pentru economia digitală sunt:

● Regimul TVA pentru vânzările la distanță de bunuri importate din țări terțe sau teritorii terțe – IOSS va deveni obligatoriu pentru platformele considerate furnizori de bunuri importate din țări terțe în relațiile B2C;
● Înregistrarea unică în scopuri de TVA în UE – destinată minimizării necesității contribuabililor de a se înregistra în mai multe state membre ale UE ca urmare a extinderii schemelor OSS;
● Eliminarea măsurilor de simplificare în temeiul aranjamentelor privind stocurile la dispoziția clientului începând cu 2025;
● Posibilitatea statelor membre de a introduce sisteme obligatorii de facturare electronică începând cu 1 ianuarie 2024, urmată de implementarea obligatorie a unui astfel de sistem începând cu 2028. Raportarea se va face în timp real – respectiv două zile lucrătoare de la emiterea facturilor electronice;
● Înlocuirea declarației recapitulative 390 cu o nouă declarație numită DRR care urmează să fie centralizată într-un nou sistem central de schimb de informații TVA la nivelul UE;
● Noi reguli pentru furnizorii presupuși pentru platformele electronice și o extindere a obligațiilor de păstrare a datelor pentru platformele electronice.

Propunerea a fost până acum dezbătută în cadrul Comitetului Economic și Social al Uniunii Europene, în cadrul Autorității Europene pentru Protecția Datelor, precum și în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper).
Beneficiile imediate ale contribuabililor vor fi reducerea costurilor de fragmentare legate de diferențele curente dintre cerințele de raportare a datelor la nivelul statelor membre. În acest moment, pentru UE în ansamblu, aceste costuri de fragmentare sunt estimate la până la 1,6 miliarde euro, care ar putea crește considerabil în viitor dacă divergențele dintre statele membre s-ar amplifica. Companiile pot analiza fluxurile și modelele de afacere transfrontaliere și pot explora posibilitatea regândirii acestora în sensul optimizării numărului de înregistrări în scopuri de TVA în UE și prin urmare a diminuării costurilor de conformitate. Aceste costuri de conformitate sunt estimate între 2 400 și 8.000 euro anual.

În ceea ce privește tranzacțiile online, furnizorii de bunuri comercializate prin intermediul platformelor online trebuie să analizeze impactul generat de livrările efectuate către platformele electronice, în calitatea lor de cumpărător-revânzător, întrucât, conform noilor reguli acestea vor fi întotdeauna scutite de TVA fără drept de deducere.

Cu privire la obligațiile sporite de raportare și sarcinile extinse de declarare, acestea vor fi limitate la platformele electronice, în special în domenii precum transportul și cazarea. După cum arată Comisia Europeană, în prezent, costul de cazare oferit prin intermediul unei platforme electronice poate fi cu până la 17% mai ieftin decât prin omologii offline. Astfel, nu în ultimul rând, platformele electronice trebuie să analizeze aceste noi obligații extinse de raportare și să asigure disponibilitatea și posibilitatea extragerii tuturor datelor obligatorii din sistemele ERP pentru scopuri de raportare. Acesta poate fi un proces complex și pot exista provocări în identificarea acestor date, de exemplu, atunci când ne gândim la modul de determinare al locului în care este stabilită fiecare persoană neimpozabilă într-o tranzacție B2C.

În concluzie, companiile care activează în mai multe jurisdicții trebuie să efectueze o analiză de impact în scopul determinării sferei de aplicare a noilor reguli de TVA pentru fiecare caz specific.

de Ioana Bara, Senior Manager și Corina Mortici, Manager, PwC Romania



This post first appeared on Club IT&C, please read the originial post: here

Share the post

Comerțul electronic: Evaluarea Comisiei Europene încurajează extinderea regulilor simplificate de TVA

×

Subscribe to Club It&c

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×