Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Ce drepturi au utilizatorii când acceptă, prin telefon, email sau online, o ofertă de la furnizori

AncomAtunci cand utilizatorii achizitioneaza servicii de telefonie, internet sau televiziune prin intermediul telefonului, e-mailului sau al unei aplicatii online, furnizorul trebuie sa le puna la dispozitie o serie de informatii minime, relevante pentru ca acestia sa poata lua o decizie adaptata nevoilor de consum. Contractul la distanta (inclusiv cel telefonic) se considera incheiat doar dupa ce utilizatorii si-au exprimat consimtamantul in scris (pe un suport durabil). Utilizatorii au dreptul de a se retrage dintr-un contract la distanta in termen de 14 zile de la incheierea acestuia, fara a invoca un motiv.

Ce este contractul la distanta?

Contractul la Distanta este acel contract incheiat intre un furnizor si un utilizator in cadrul unui sistem de vanzari sau de prestare de servicii organizat fara prezenta fizica simultana a celor doua parti, cu utilizarea exclusiva a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanta (de exemplu, telefon, scrisoare, e-mail, aplicatii online etc.).

In contextul unei piete competitive si al diversitatii tot mai mari de oferte comerciale din domeniul comunicatiilor electronice, posibilitatea de a incheia contracte prin mijloace de comunicare la distanta ofera consumatorilor oportunitatea de a beneficia de oferte avantajoase, personalizate propriilor nevoi de consum, fara a se deplasa la centrele comerciale ale furnizorilor.

Drepturile utilizatorilor

Indiferent de mijlocul de comunicare la distanta utilizat pentru incheierea contractelor la distanta,

  • utilizatorii trebuie sa primeasca, intr-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanta utilizat, o serie de informatii cu privire la serviciile pe care urmeaza sa le contracteze, inainte ca aceste contracte sa produca efecte obligatorii pentru ei;
  • un astfel de contract intra in vigoare numai dupa ce utilizatorii si-au exprimat consimtamantul in scris, pe un suport durabil (e-mail, scrisoare, fax) in cazul in care serviciile au fost contractate prin telefon, fax ori e-mail sau dupa ce furnizorul a confirmat comanda, in cazul in care serviciile au fost contractate online (prin intermediul unui site sau printr-o aplicatie);
  • utilizatorii au dreptul sa se retraga din contract, fara nicio justificare, in termen de maxim 14 zile de la incheierea contractului.

Informatiile specifice despre incheierea contractelor la distanta pentru fiecare tip de serviciu – telefonie, internet, televiziune – sunt disponibile in InfoCentrul ANCOM.

Obligatiile furnizorilor cu privire la informarea utilizatorilor

Operatorii telecom sunt obligati sa puna la dispozitia utilizatorilor, inainte de incheierea contractului, informatii precum toate costurile asociate serviciului care urmeaza sa fie furnizat (pretul, respectiv tariful si modalitatea de calcul al acestuia, beneficiile, optiunile si extraoptiunile incluse), perioada contractuala minima, costurile de transport pentru primirea echipamentul achizitionat, daca este cazul, termenul de la care utilizatorul va beneficia de serviciile achizitionate, modul de solutionare a reclamatiilor, informatii despre dreptul de retragere din contract si conditiile in care utilizatorul isi poate exercita acest drept.

Ghidul realizat de ANCOM si ANPC

Atat ANCOM, cat si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au atributii privind verificarea si sanctionarea modului in care este implementata legislatia privind incheierea contractelor la distanta de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice, in relatia lor cu consumatorii.

De aceea, pentru a veni in sprijinul furnizorilor de servicii de comunicatii electronice, dar si al utilizatorilor acestor servicii, ANCOM si ANPC au elaborat un ghid care prin care este prezentata modalitatea de interpretare a legislatiei nationale referitoare la incheierea contractelor la distanta, respectiv in afara spatiilor comerciale.

Ce, cum si unde reclami

Daca esti consumator, ai incheiat un contract la distanta si furnizorul nu ti-a respectat drepturile, Poti Sesiza Ancom sau Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.

Daca esti utilizator final persoana juridica, ai incheiat un contract la distanta si furnizorul nu ti-a respectat drepturile, poti sesiza ANCOM.



This post first appeared on Club IT&C, please read the originial post: here

Share the post

Ce drepturi au utilizatorii când acceptă, prin telefon, email sau online, o ofertă de la furnizori

×

Subscribe to Club It&c

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×