Nr. 145 / 4 Noiembrie 2002, Iasi - Romania
Sarbatorile Iasilor
Texte scrise de: Ionutz Apostu, Sabina Dodan si Daniel Grigoroscuta
Introducere
Anual au loc la Iasi in zilele de 12-15 Octombrie, "Sarbatorile Iasilor". De ce sarbatori si de ce ale Iasilor? Or fi mai multe Iasiuri sau or fi mai multe sarbatori in acelasi timp? Cu siguranta da! De ceva vreme incoace, o sarbatoare religioasa si una pur laica sunt una si aceasi. De parca nu ar putea exista una fara cealalta.
Ce le separa totusi pe acestea, astfel incat sa nu se intrepatrunda, sa nu se influenteze una pe cealalta? In mintea mea este una si aceasi sarbatoare, inca nu stiu a cui este dar cu siguranta se tine cont de cati bani aduce la primarie, cat se castiga in acea saptamana la mitropolie, la tarabele de pe strazile Iasiului la adevaratii bisnitari locali...
Cu siguranta atat de mediatizata sarbatoare de la Iasi este vazuta atat de diferit in toate colturile tarii. Important e cu ce raman acesi oameni care vin la "Sarbatorile Iasiului".
Ionutz Apostu
Lacrimi si sfinti
Lacrimi fierbinti cad peste orasul aflat in bezna. O bezna ce face ca ploaia sa cada necontenit peste fetele schimonosite ale trecatorilor ce se afla intr-un continuu pelerinaj. Nu stiu de unde vin si nici macar ce cauta. Cauta sa isi creeze pareri si convingeri pentru propriile actiuni si fapte. Ei uita ca ploaia cade peste ei, nu simt acesti picuri reci cazuti pentru a-i trezi din somnolenta generala ce se abatu peste orasul sfintilor. Preocupati sa aprinda lumanari uita sa priveasca in sus, sa vada de unde vine ploaie, unde se duce fumul lumarilor lor.
Lacrimi de foc cad peste case si biserici deopotriva. Ele nu tin cont de spatiu, si cu atat mai mult de finit. Ele cad atata timp cat mai nadajduiesc, ele cad si nu se mai termina. Obrazul ce le poarta a fost deja scuipat si palmuit, incat acum cu mai multa dragoste revarsa stropii de lacrimi pentru cei care il ignora cautand sa faca pe plac unor sfinti demult rapusi de vreme. Care este sensul acestor oameni rataciti in propriile minti, in propriile ganduri?
O sarabatoare transformata intr-un imens balci romanesc. Sfinti si bere, liturghii si concerte, vii si morti, sacru si profan in aceasi masura. S-au mancat 1.92 sarmale pe secunda, bugetul local va ramane cu peste 4 miliarde de lei de pe urma acesti sarbatori a "Sf. Parascheva". Puzderie de pelerini veniti din toata colturile tarii, incat localnicii abia daca mai aveau pe unde trece. Strazi inchise, masini lasate la intamplare, ce mai o adevarata sarbatoare. Paralizie totala... Dar marea intrebare: "Sarbatoare? A cui? A primarului? A sfintilor?" Cine mai stie? Ploaia continua sa cada peste acelasi oras inchis si mohorat. Noaptea este lasata demult, felinarele se aprind cand si cand luminand sufletele jefuite ale trecatorilor, pelerini care vin de nicaieri si merg niciunde, straduind-se sa ascunda cat mai mult goliciune lor...
Lacrimi si sfinti... Lacrimi de sfinti care se topesc in negura noptii, lacrimi calcate in picioare de aceiasi pelerini veniti sa aprinda lumanari peste sfinti...
Doi ochi blanzi privesc cu manie peste orasul in bezna. Lacrimile se transforma in sange si sfintii nu vad nici macar lumina lumanarilor aprinse pentru ei. Acesti doi ochi privesc cu nadejde peste luminitele aprinse din cand in cand in sufletele oamenilor. Ploaia cade marunt transformandu-se incet incet in stropi calzi de sange...
(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar 'alte texte''”)
Sabina Dodan
De ce iau din slava Lui Dumnezeu?
De ce? Ma roade intrebarea aceasta si in acelasi timp am inteles ca ei sarbatoresc aceasta Sfanta pentru ca Isus e viu. Daca nu ar fi inviat, iar fi mutat trupul din oras in oras si s-ar fi inchinat Lui. Dar cum Isus traieste s-au multumit cu alti Sfinti...
Iasul a transformat aceasta mare cinste intr-o mare rusine si au asociat ceva sfant cu galceava si nebunela pe care o traim in ficare an: imbulzeala, targuri de haine, mesteri care langa oale de korund au tablite din lemn cu bancuri despre blonde sau sfaturi sexuale porcoase, terase cu bere, mici si "prajeli" dupa pofta inimii si golul buzunar al ieseanului care zice ca mai bine mananca acasa ca-i mai ieftin si mai putin riscant. Aceleasi baloane urate sub forma de iepuri, aceleasi strigate si probleme cu hotii de buzunare, cu traficul, cu mizeria iar totul se sfarseste cu obisnuitul foc de artificii cand cerul tuna si fulgera si nu stii de esti trist sau fericit ca totul s-a terminat... In aer trei zile se simte mirosul de busuioc, de aghiazma si ploaie... Ploua trei zile intr-una, sa fie lacrimi?
M-am uitat la viata mea, mi-am masurat credinta si-am inteles pentru intaia oara ca ce-as putea da Sfintei as putea da Domnului si El ar fi mai fericit. Sa nu ne obosim in zadar, sa nu ne facem sperante desarte, nu astfel ne castigam vesnicia, e nevoie de mult mai mult pentru asta, putem insa s-o pierdem foarte usor... Plang, sa fie lacrimi?
(textul acesta se poate citi si in “Sabina Dodan - Texte publicate in dosarele SSJ”)
Daniel Grigoroscuta
"Oau!" Suntem "ocrotiti"!
M-am intristat anul acesta afland ca primarul Constantin Simirad nu va mai sponsoriza concertul de acum traditional de Zilele Iasului, concert la care ma obisnuisem ca an de an sa participe si formatia "Pasarea Colibri". Primaria nu a mai organizat concertul deoarece, nu se mai putea "amesteca" sarbatoarea pur religioasa a Paraschevei cu manifestari mai "nesfinte", cum ar fi un concert.
Asta inseamna asadar Zilele Iasului? Sfanta Parascheva si cateva artificii? Ma rog, aceste "sarbatori" au reusit sa ma amuze inca inainte de a incepe. Am vazut la stirile televiziunilor nationale reportaje din Iasi, comentate in genul: "Mii de pelerini au luat cu asalt Iasul incepand de astazi, cu ocazia..." samd. De ce m-am amuzat? Prin "pelerini" intelegeam oameni seriosi, in toata firea, care calatoresc mult, si care se inteleptesc pe masura ce timpul trece, care invata ceva nou din fiecare calatorie, ori aici am vazut ca "pelerinii" sunt oameni simpli de la tara, cu cateva clase, care nu au invatat nimic din peregrinajele precedente si care nu stiu exact de ce au venit si ce cauta aici. Am vazut o multime de interviuri interesante si suficient de graitoare cu "pelerinii":
"De ce ati venit la Iasi?"
"Sa ma inchin la sfanta."
"Ati mai fost sa va inchinati si in anii trecuti?"
"Daaa! In ultimii [...] ani nu am lipsit niciodata!"
"V-a ajutat sfanta?"
"Da!"
"Cum v-a ajutat?"
"Ei... na! M-a ajutat... Sunt sanatoasa, am copii sanatosi..." etc.
Deci, moldoveni, suntem sanatosi datorita sf. Parascheva! Doamne! Ce ne-am face oare fara "ocrotitoarea Moldovei"? Cred ca ar fi vai si amar...
Trecand peste acest aspect, au fost focuri de artificii si pana la urma a fost si concert (singurele lucruri care m-au interesat), dar nu sponsorizat de Primarie. Strazile au fost extrem de aglomerate, brodate pe margini cu tarabe infecte de la care puteai cumpara de la vata de zahar, colaci secuiesti si bere pana la baloane, bratari fosforescente si maruntisuri tiganesti, toate acestea, evident fara nici o legatura cu "sfanta" care, conform parerii Primariei, inseamna de fapt Sarbatorilor Iasului.
In final pot spune ca nu m-au marcat in nici un fel aceste sarbatori, pentru mine a fost doar o seara frumoasa petrecuta alaturi de persoane dragi; inchei cu un aspect care, desi nu m-a amuzat la fel de mult cum au facut-o "pelerinii", merita pomenit: un prieten cu care am fost la artificii a stat cu spatele la acestea tot timpul, iar cand era una mai spectaculoasa si toti ne uitam in sus exclamand: "Oau!!", el zicea: "Oau!! Asa, bucurati-va, ca doar acolo sunt banii contribuabililor!"
(textul acesta se poate citi si in: "Daniel Grigoroscuta - Texte publicate in dosarele SSJ")
Hyde Park
Roxana Gacea - Cervantes
Daniel Bud - Intalnire in adancuri
Eduard Orasanu - Jurnal florentin
Cristian Robu - Austria intre taxe si dobinzi
Alin Cristea - Exercitii de admiratie: Jean Gabin
Roxana Gacea
Cervantes (V)
Putini sunt cei care il cunosc pe Cervantes prin intermediul nuvelelor sale. E adevarat ca orice carte mare eclipseaza restul scrierilor unui autor mare, dar sa privim, totusi, Nuvelele Exemplare ale lui Cervantes fara a le separa de “Don Quijote”. Ele pot fi, prin continutul lor, inserate in roman ca scurte povestioare cu talc, care intregesc opera. Este una dintre ele care face cu atat mai mult legatura cu eroul din La Mancha. Nuvela se numeste “Licentiatul Vidriera”, tradus in romaneste Sticloanta.
Povestea lui Vidriera incepe cand acesta este gasit de doi cavaleri si, dand dovada de o inteligenta deosebita, e trimis la scoala din Salamanca pentru a studia dreptul.
Tragedia vietii sale e provocata de o femeie din inalta societate, care se indragosteste de el, dar este respinsa cu cruzime. Razbunarea ei va fi pe masura: licentiatul musca dintr-un fruct otravit si ajunge in pragul mortii. Din fericire, in cele din urma reuseste sa se vindece, dar ramane cu o meteahna. Se crede facut din sticla si din cauza aceasta refuza orice apropiere de vreun lucru sau de vreo fiinta umana, de frica sa nu se sparga. Totusi, in vorbire da dovada de o intelepciune deosebita, de parca materialul transparent si fragil din care se crede plamadit l-a facut sa vada lumea ca prin sticla, fara a i se putea ascunde nimic. Este oprit pe strada si intrebat ce crede despre poeti, medici, avocati etc., iar el descrie fiecare tipologie asa cum este ea in realitate. Despre doctori spune, de exemplu, ca sunt singurii care pot ucide si ucid fara frica si pe indelete, fara a trage din teaca alta sabie decat aceea a unei retete, si crimele nu pot fi descoperite, fiindca numaidecat le ascund sub pamant. Sau, cand este intrebat de ce nu s-a facut poet spune ca nu a fost nici atat de prost, nici atat de norocos. Prost, ca sa-si dea seama ca e un poet prost, si norocos, ca sa merite sa fie unul bun. Alta data, intr-o biserica vede cum este adus un batran pentru inmormantare, un copil pentru botez si o femeie pentru casatorie si spune ca lacasurile sfinte sunt campuri de lupta unde batranii sfarsesc, pruncii inving si femeile triumfa.
Cu alte cuvinte, licentiatul Vidriera devine nebunul, bufonul de la curte care poate striga in piete adevarul despre toti, fara teama de pedeapsa.
Asemenea lui Don Quijote, omul de sticla se vindeca de nebunia lui, dar nu are norocul celui dintai de a muri imediat dupa aceasta. El va trai suportand consecintele si ceea ce castigase ca nebun, pierde ca om sanatos.
(recomandam a se vedea: "Roxana Gacea - Galeriile 'spaniole' ale SSJ-ului")
Daniel Bud
Intilnire in adincuri
Michael Williams, azi profesor de ebraica la Calvin Theological Seminary l-a cunoscut pe Dumnezeu intr-un submarin nuclear echipat cu rachete balistice, in timpul unei misiuni militare executate in adincurile oceanului. Iata marturia lui.
Am crescut intr-o familie de catolici nominali. Parintii m-au trimis la o scoala catolica pina in clasa a treia, cind din motive financiare m-au mutat la o scoala de stat. La atit se reduce educatia mea religioasa. Pe cind am ajuns la liceu parintii erau divortati. Nu aveam o viziune clara cu privire la viitor, la ce as vrea sa fac in viata. Pina la urma m-am inscris in scoala militara navala (U.S. Navy).
La inceput am facut noua saptamini de pregatire militara generala dupa care am trecut la doi ani de specializare. Mi-am ales electronica si forta nucleara. Dupa o perioada de pregatire teoretica am trecut la instructia pe un simulator, un submarin prototip aflat pe uscat, copie fidela a submarinului nuclear unde urma sa lucrez. Dupa cei doi ani de pregatire am fost recrutat pentru a fi instructor pe acest prototip, timp care mi-a luat alti doi ani. Abia dupa patru ani am ajuns pe un submarin nuclear.
Fortele militare navale au doua tipuri de submarine: un submarin de atac echipat cu torpile, folosit in general pentru misiuni secrete; si un submarin echipat cu rachete nucleare balistice. Unul din scopurile principale ale acestui submarin este descurajarea altor forte militare care ar planui atacarea Statelor Unite. Mesajul transmis de aceste submarine este urmatorul: nu atacati S.U.A. pentru ca noi suntem mereu pregatite de retaliere, si o facem cu rachete nucleare balistice din interiorul unor submarine care nici macar nu stiti unde se afla.
Prin urmare, pentru a-si indeplini acest scop este esential ca submarinul nuclear sa ramina nedetectat pe toata durata misiunii. Doua echipaje opereaza pe rind submarinul. Ele se rotesc la fiecare 3 luni, odata cu iesirea submarinului la suprafata. Submarinul iese la suprafata la fiecare trei luni pentru ca are nevoie de doua saptamini de reincarcare, intretinere, reparatii si verificari.
Asadar, mi-a venit rindul sa intru intr-un submarin nuclear unde stateam zece saptamini pe fundul oceanelor, zece saptamini in care nu mai vad luminia soarelui sau a lunii, si nu mai vad nici o planta sau o floare. Imediat dupa iesirea din doc si iesirea de pe placa continentala marina, submarinul executa o scufundare la adincime maxima pentru a testa sistemele. In acest prim exercitiu se leaga o coarda de otel de zece metri intinsa la maxim intre doua puncte din interiorul submarinului intr-un loc unde se poate executa acest exercitiu. Cind submarinul se afla in adinc, coarda de otel se destinde si formeaza o bucla, semn ca corpul submarinul este incovoiat sub presiunea apei. E o senzatia unica, si pentru mine provocatoare.
In acele momente de plutire in abis am inceput sa ma gindesc la eternitate pentru prima data. Imi spuneam ca daca exista o viata eterna, viata paminteasca pare atit de scurta si nesemnificativa. Impreuna cu mine aveam un coleg care distribuia testamente tiparite de organizatia Ghedeoni. Am luat testament si am inceput sa citesc pentru prima data Scriptura. Am gasit textul fascinant. In Romani am citit ca mintuirea se primeste prin marturisirea cu gura si prin credinta din inima. Acolo am inceput sa cred in Isus Cristos. Totul parea atit de logic si de real.
Dupa cele zece saptamini de abis a urmat o pauza. In timp ce lucram in gradina mi-am zis ca trebuie sa aflu mai mult despre crestinism. Nu stiam care e diferenta intre a fi catolic, penticostal sau baptist, dar doream sa aflu adevarul. M-am gindit ca voi lua cartea de telefon si voi suna citeva biserici, fara sa stiu cui sa ma adresez si cum: domnule pastor, preot, reverend?
In aceeasi zi un vecin se apropie de mine si se prezinta: sunt pastorul cutare si locuiesc in apropiere. Era exact persoana de care aveam nevoie. Pastor intr-un cult numit Biserica Crestina, mi-a aratat ca trebuie sa fiu rebotezat, si acum inteleg ca pentru el botezul era legat de regenerare. Asa ca m-am botezat. Au urmat apoi citiva ani in care am invatat mai mult dspre Dumnezeu de la mai multe biserici evanghelice: baptisti de sud, baptisti independenti, evanghelici de tot felul, biserici care nu apartineau de un cult anume si carismatici.
Dupa opt ani de munca in cadrul fortelor navale am avut optiunea de a studia la o universitate fiind sponsorizat de U.S. Navy. Doream sa cunosc mai multe despre religie si despre Dumnezeu, dar pentru ca nu stiam inca care este o biserica sau un cult echilibrat nu doream o scoala atasata numai de un singur cult crestin. In final am fost student la Columbia Bible College in Carolina de Nord. A fost un loc potrivit pentru ca am intilnit tot felul de profesori: dispensationalisti, penticostali, reformati.
De la inceput am avut impresia ca dispensationalismul impune ceva artificial, o structura nenaturala asupra Scripturii. Am avut insa parte si de profesori reformati care mi-au deschis ochii carte pentru o privire narativa universala, o perspectiva generala a lucrarii de rascumparare a lui Dumnezeu. Viziunea reformata acoperea toate sferele vietii umane. La un anumit curs am avut posibilitatea de a scrie o lucrare despre o carte aleasa de mine. Auzisem ca exista un mare teolog reformat numit John Calvin, care a scris o carte extrem de importanta. Profesorul mi-a aprobat proiectul si asa am ajuns sa citesc The Institutes of the Christian Religion. Lectura lor m-a fermecat. Calvin era autorul care vorbea cu convingere despre fiecare subiect. Discutia lui teologica cuprindea viata umana in general, si tot ce spunea era cit se poate de firesc. Am simtit impreuna cu Calvin si am fost in foarte multe lucruri de acord cu el.
Sotia era studenta la acelasi colegiu cind ne-am intilnit. Ne-am mutat in statul Pensilvania si am dorit sa merg la un seminar teologic unde sa imi satisfac setea de cunoastere. In apropiere era Seminarul Westminster, un seminar reformat unde am inceput un program de masterat. Apoi m-au acceptat la doctorat. Mentorul meu, T. Longman mi-a sugerat ca daca doresc o cariera in invatamint ar fi bine sa ma mut la o scoala cu renume mult mai mare. I-am urmat sfatul si am trimis mai multe cereri la diferite scoli. Intr-o seara un profesor de la Universitatea Pensilvania imi spune la telefon ca imi platesc studiile daca fac doctoratul la ei. Accept invitatia bucuros.
La un curs Ph.D. am scris o lucrare pe care profesorul a recomandat-o pentru publicare. A aparut intr-o publicatie de renume in domeniu, Journal of Biblical Literature. Ceva mai tirziu evenimentul mi-a adus o nominalizare pentru pozitia de lector in ebraica la Calvin Theological Seminary in 1995. Nu stiam nimic despre Calvin sau despre Biserica Crestina Reformata, insa am inceput sa citesc citeva carti scrise de ei si despre ei. Un autor spunea ca acest cult este "cel mai puternic bastion al teologiei reformate in America de Nord." Am citit citeva carti despre modul lor de organizare, despre credinta lor, si nu am gasit nimic contrar sau adaugat Scripturii. Am acceptat invitatia lor si azi sunt profesor de ebraica la aceeasi institutie.
(Articol redactat de Daniel Bud in urma unui interviu)
(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)
Eduard Orasanu
Jurnal florentin
Torino
Imi este mult mai greu sa scriu acum, orasul este mult mai mare, impresiile nu au timp sa se aseze. In plus nu cunosc denumirile locurilor pe care le-am vazut. De exemplu am ajuns intr-o cetate construita pe la 1870, care incerca sa redea viata torinezilor de la 1500. Stradute mici, pietruite. Sentiment de intimitate si protectie. In mijlocul cetatii se prajeau castane comestibile si se oferea gratuit un fel de mamaliga cu unt. Langa cetate e un rau, destul de mare, i se spune Po. Pe malul celalalt stau cei mai bogati oameni din Torino. Strazile au o anumita oranduiala si simetrie, practic nu te poti rataci, dar totusi se intampla sa te ratacesti din motivul ca toate constructiile par la fel.
Duminica seara am fost la biserica baptista din Torino. Incerc, iata de o luna, sa urmez filosofia numita: "fara asteptari, fara regrete". Am mers doar sa ma odihnesc, doar sa aud limba romana. Sala era plina, priveam printre randuri si spuneam: "tinerii aceia trebuie sa fie din Suceava", pe cuvantul meu ca am avut dreptate...
Limbaj de lemn cat sa nu ma scoata afara, un fost puscarias in turneu prin Italia, guraliv, brunet si smecher. Publicase o carte. Apoi tregedia unei femei din Craiova care fusese concediata chiar in ziua aceea. Nimic neobisnuit.
Momentul care m-a atins a fost predica unui tanar pastor. A vorbit bine si cu miez. Cred ca intelegea foarte bine unde este, ce trebuie sa spuna, pe cine are in fata. Se intorcea in tara.
Surprinzator este ca totul se asculta in liniste, dulce si frumoase e limba ce-o vorbim... M-am intalnit cu Teo, amicul Arettei. M-am intalnit cu ceva ieseni de pe Sararie. Am fost suficient de miscat vazand deschiderea si disponibilitatea de a ma ajuta (chiar daca a trecut o saptamana si nu am primit nici o veste - ideea este sa ai rabdare).
Privesc spre munti, dincolo de ei e Franta. Se poate trece fara probleme, nu exista granita. Alpii au inaltimi neintalnite in tara. Avioane uriase se tarasc pe cer, ele duc si aduc umbre...
Icafe-ul de la care scriu e pe Via Roma, strada centrala din Torino. strada magazinelor de lux. Nume celebre, firme celebre, mare branza... "vezi tipul care trece pe langa noi joaca la Juve. Torino, e tipul care a fost lovit de Hagi in nu stiu ce meci". Italia ba face egal, ba pierde. Sub Icafe e un urias magazin de muzica. Ce va scriam ultima data puteti uita. Am stat o ora inauntru. CD-urile sunt asezate pe stiluri muzicale, apoi in ordine alfabetica. Un alt tip de asezare a CD-urilor e dupa tara de origine a autorilor. Pe alte rafturi sunt videocasete muzicale, pe alte rafturi sunt carti si dictionare muzicale. Poti asculta la casti, poti spera ca intr-o zi vei cumpara ceva.
In magazinele de muzica te poti simti fericit, intalnesti CD-uri de la exoticele si prea pupacioasele fete de la TaTu, pana la batranul Paul McCartney. Intreb aveti ceva irlandenz, asta nu ca m-as pricepe, dar ceva romanesc stiu din prima ca nu au. Mi-se pune pe raft imediat Enya. Nu, nu cumpar, cum as putea cumpara, (o, vai inima mea, vorba unui cantec auzit intr-un parc din Torino, difuzat imediat dupa: "femeia, femeia, e ca Salomeea - scuze, n-am retinut versul exact) un album de Pink Floyd (Zidul) cu 30 de euro? In schimb poate o carte biografica? Incepand de la Bob Dylan, la Fredie Mercury, terminand cu Beatles, tot ce vrei. O super biografie a trupei Beatles costa 66 de euro. Mi-am jurat in barba ca mi-o cumpar.
Pe posturile muzicale din nou intalnesc pe moscovitele de la TaTu, canta in engleza, le ploua, le ninge, ele se pupa...
Am vazut trei filme bune pe video, unul la centrul despre care v-am povestit si celelate doua la un amic pe nume Cip: "Rain Men", cu Tom Cruise si Dustin Hoffman. Apoi "Lista lui Schindler" si "Forest Gump". La Moda in Italia este un film nou nout cu Roberto Benigni: Pinochio. Desi personajul din carte e copil, Benigni indrazneste sa propuna un Pinochio adult. Din punct de vedere cultural Italia nu sta rau deloc, dar oferta culturala este cvasi-necunoscuta pentru romanii de aici. Ei se intalnesc mai bine in parcuri duminica (cei mai saraci), si vorbesc ce au mai facut Steaua si Dinamo.
Drumul de la Pistoia la Torino l-am facut pe tarmul Marii Ligurice. Ei bine, cred ca jumatate de drum l-am facut prin tunele. Si partea proasta e ca intunericul ascundea tocmai tarmul. Din cand in cand izbucnea lumina, iar marea se lovea de pietre, albastra si clara. Nu iti trageai respiratia ca iar se lua lumina...
Torino are 2 milioane de locuitori, dar la fiecare 500 de metri auzi romaneste...
(recomandam a se vedea: "Eduard Orasanu - Jurnal florentin")
Cristian Robu
Austria intre taxe si dobinzi
Articolul lui Daniel Bud intitulat "Taxe si dobinzi" din SSJ 143 prezinta citeva exemple care denota diferenta mare la anumite taxe si dobinzi practicate in Romania fata de Statele Unite. In opinia mea nivelul taxei pe profit e prea ridicat in Romania doar in raport cu Statele Unite, pentru ca in Austria in special, si probabil ca in Uniunea Europeana in general, lucrurile stau altfel.
In Romania taxa pe profit este de 48% indiferent de suma, plus 10% abscize. In Austria taxa este de 48% la venit annual de pina la 700.000ATS. Apoi, venitul care depaseste aceasta suma este impozitat cu 58%, la care se mai adauga 10% abscize. Un muncitor calificat are un venit anual de approximativ 300.000ATS.
Ca privat este foarte greu in Austria. Se introduce impozitul din prima zi de functionare chiar daca statul nu-ti cere banii decit dupa primii 3 ani de activitate. Dar daca intre timp ai dat faliment suma minus te urmareste toata viata chiar daca ai inchis firma si ai devenit persoana privata.
In Austria poti munci degeaba! Statul culege aproape tot. Orele suplimentare sau a doua slujba - din cite stiu - se impoziteaza in Romania cu 28% din salarul brut, pe cind in Austria tot ce depaseste 10 ore suplimentare lunar se impoziteaza nu numai cu 30% (ceea ce ar fi cu 2% mai mult ca in Romania) ci cu inca 10%, deci 40%. Venitul de la a doua slujba se adauga la venitul annual si apoi se impozeaza. De exemplu, la o slujba de simbata cu un venit annual de 18.000ATS, statul introduce 9.000ATS impozit plus 3.000ATS asigurari sociale. Ramine beneficiarului doar 6.000ATS din total. Munca devine nerentabila daca nu lipsita de logica.
Personalul de la finante sau de la asigurarile sociale mi-a ris in nas cind am intrebat de ce dau la stat doua treimi din venitul din ore suplimentare. Amintindu-mi ca asta e legislatia, mi-au oferit un sfat amical, care reflecta perfect ideologia comunista: daca am fi in locul tau noi nu am mai lucra peste cele 40 de ore saptaminale. Noi am lichida cu a doua slujba.
Prin urmare, in raport cu care tara sunt taxele practicate in Romania exagerat de mari? Austriecii cu capul pe umeri au vrut sa schimbe sistemul de impozitare - este cel mai ridicat din EU. Partidul de la putere a pierdut coalitia care urma sa faca schimbarea, fapt ce a determinat ca in noiembrie 2002 sa fie alegeri anticipate, cu un an si jumatate innainte de termen.
La dobinzile bancare situatia din Austria e la fel cu cea din Statele Unite in sfera locuintelor. Dar ca sa deschizi o afacere nu e usor sa primesti imprumuturi bancare daca nu prezinti credibilitate si daca nu ai cu ce acoperii suma respectiva. Daca nu e imposibil sa deschizi o afacere cu bani de la banca, e cel putin foarte greu. Ce sa mai zicem de 0% dobinda la automobile? Asa ceva e de domeniul visului in Austria.
Un lucru de recunoscut e ca Statele Unite au un sistem de impozitare mult mai eficient si mai stimulativ decit modelul european. In EU sunt multe tari care au avut pina acum partide de guvernamint de tip nationalist-socialist. In Austria abia acum, dupa 38 de ani, a venit la putere coalitie taranist-liberala. Pentru cit timp? Au rezistat doar doi ani din cei patru ani cit era mandatul.
In concluzie, am vrut doar sa adaug la informatia din articolul initial si sa subliniez ca situatia din Romania e asemanatoare cu cea din EU. Cred ca va mai trece mult timp pina la dezavuarea socialismului dominant in sfera elitelor si a partidelor europene, si asta in ciuda faptului ca orientarile de tip nationalist (fascist sau comunist) au creat atitea orori in secolul trecut. Traim in EU intr-un nationalism moderat, umanist, cu o anumita toleranta. Viitorul insa nu pare stralucit.
Alin Cristea
Exercitii de admiratie: Jean Gabin (1904-1976)
Unul dintre ‘monstrii sacri’ ai ecranului francez, "gentlemanul cinematografului elisabetan la periferia filmului cotidian" (Jacques Prevért), "eroul tragic al cinematografiei contemporane" (André Bazin), "personalitate coplesitoare, care se ofera admiratorilor fara ostentatie" (Dictionarul actorilor de film, 1977).
"Cariera sa se imparte net in doua perioade: cea antebelica, cand lucreaza sub indrumarea unor regizori ca Renoir, Carné, Grémillon si devine intruparea mitului romantic al omului in afara legii urmarit de fatalitate, si perioada postbelica (1952-1976), cand opteaza pentru realismul psihologic, compunand portrete savuroase de vagabonzi si bogatasi, escroci si avocati, gangsteri si judecatori." (Secolul cinematografului, 1989)
"Vreme de peste patru decenii (96 filme), este unul dintre marile mituri ale cinematografului. June-prim in anii '30-'40, erou tragic prin excelenta, harazit de destin sa lupte zadarnic pentru cauze elementare: libertatea, dragostea, prietenia. O data cu trecerea anilor, devine patriarhul cinematografului francez, personalitatea sa – caracterizata prin autoritate, prestigiu, echilibru –, dand consistenta unor personaje memorabile in filme de valoare medie, care rezista timpului tocmai datorita prezentei sale." (Dictionar de cinema, 1997)
Pépé le Moko (1936) – "Cel mai de seama film francez cu gangsteri, pana la Cu sufletul la gura de Jean-Luc Godard." (Pauline Kael). "Moment important in cariera lui Jean Gabin, acest tip de roluri devenind emblematic pentru perioada sa antebelica." (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Iluzia cea mare (1937) – "Opera de varf a realismului psihologic, filmul reprezinta un generos manifest umanist si antirazboinic, un eseu filozofic patrunzator si delicat, asupra distantelor reale si a posibilitatilor de apropiere existente intre oameni." (Dictionar cinematografic, 1974)
Suflete in ceata (1938) – "Capodopera a realismului poetic francez, bazata pe miturile dintre cele doua razboaie – evadarea, destinul, aspiratia sufletelor pierdute catre puritate. […] Primul film al cuplului Gabin-Morgan." (Cinema un secol si ceva, 2002)
Noaptea amintirilor / Se ridica ceata (1939) – "Asemuit cu o tragedie clasica, datorita aparentei respectarii celor trei unitati si indeosebi datorita fatalitatii care apasa asupra eroului, filmul este una dintre cele mai importante creatii ale realismului poetic." (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Strabatand Parisul (1956) – "'Autant-Aura a gasit in sfirsit subiectul vietii sale, un scenariu pe masura lui, in care truculenta, exagerarea, vulgaritatea, lipsa de masura sint departe de a-l deservi, ridicindu-l pina la nivelul epicului.' (François Truffaut). Cotitura in cariera lui Jean Gabin, ce se va specializa in personaje care, sub o infatisare simpatica, ascund un caracter odios." (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Mizerabilii (1957) – "Ecranizare in trei serii, fapt unic la epoca realizarii filmului, care rezerva una dintre ultimele compozitii antologice ale lui Gabin." (Dictionar universal de filme, 2002)
Clanul sicilienilor (1969) – "Confruntare a unui trio de mari actori [Jena Gabin, Alain Delon, Lino Ventura] cu un final-lovitura de teatru: aterizarea unui Boeing pe o autostrada." (Dictionar universal de filme, 2002)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
. Haloween sau Ziua Mortilor?
. Singuratatea in doi
Posta redactiei
Draga redactie,
Vrem sa va spunem ca faceti o munca extraordinara! Suntem mindri sa vedem crestini care doresc sa-L reprezinte pe Dumnezeu prin arta! Ne plac mult articolele dumneavoastra si faptul ca tratati diferite teme "fierbinti". Am dori sa va dam o sugestie pentru numarul urmator, daca doriti sa va referiti la sarbatoarea Halloween, Ziua Mortilor sau a Iluminarii cum o numesc altii (deoarece acestea sunt sarbatori pe care natiunea noastra le serbeaza, poate uneori inconstienti de ce este in spatele acestor sarbatori). Cu drag Timo-Teams
Nota redactiei: Dragii nostri colegi, ne gandim serios la un numar despre Haloween (varianta americana) sau Ziua Mortilor (varianta romaneasca). Zilele acestea am fost invadati de tot felul de practici si importuri culturale incat nu ne-a mai mirat ca a aparut si una autohtona: Ziua Mortilor. Cat despre inconstienta, aceasta nu cred ca e o scuza, avand la dispozitie atatea surse de informare. Cred mai degraba ca dorinta de necinstire la adresa lui Dumnezeu este atat de mare incat limitele sunt foarte sus... Fiind atat de proaspata aceasta acaparare culturala, promitem ca numarul urmator va avea acest subiect. Daca aveti ceva materiale, va rugam sa le trimiteti. Multumim mult pentru randurile voastre. Domnul cu voi!
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 700 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
Sarbatorile Iasilor
Texte scrise de: Ionutz Apostu, Sabina Dodan si Daniel Grigoroscuta
Introducere
Anual au loc la Iasi in zilele de 12-15 Octombrie, "Sarbatorile Iasilor". De ce sarbatori si de ce ale Iasilor? Or fi mai multe Iasiuri sau or fi mai multe sarbatori in acelasi timp? Cu siguranta da! De ceva vreme incoace, o sarbatoare religioasa si una pur laica sunt una si aceasi. De parca nu ar putea exista una fara cealalta.
Ce le separa totusi pe acestea, astfel incat sa nu se intrepatrunda, sa nu se influenteze una pe cealalta? In mintea mea este una si aceasi sarbatoare, inca nu stiu a cui este dar cu siguranta se tine cont de cati bani aduce la primarie, cat se castiga in acea saptamana la mitropolie, la tarabele de pe strazile Iasiului la adevaratii bisnitari locali...
Cu siguranta atat de mediatizata sarbatoare de la Iasi este vazuta atat de diferit in toate colturile tarii. Important e cu ce raman acesi oameni care vin la "Sarbatorile Iasiului".
Ionutz Apostu
Lacrimi si sfinti
Lacrimi fierbinti cad peste orasul aflat in bezna. O bezna ce face ca ploaia sa cada necontenit peste fetele schimonosite ale trecatorilor ce se afla intr-un continuu pelerinaj. Nu stiu de unde vin si nici macar ce cauta. Cauta sa isi creeze pareri si convingeri pentru propriile actiuni si fapte. Ei uita ca ploaia cade peste ei, nu simt acesti picuri reci cazuti pentru a-i trezi din somnolenta generala ce se abatu peste orasul sfintilor. Preocupati sa aprinda lumanari uita sa priveasca in sus, sa vada de unde vine ploaie, unde se duce fumul lumarilor lor.
Lacrimi de foc cad peste case si biserici deopotriva. Ele nu tin cont de spatiu, si cu atat mai mult de finit. Ele cad atata timp cat mai nadajduiesc, ele cad si nu se mai termina. Obrazul ce le poarta a fost deja scuipat si palmuit, incat acum cu mai multa dragoste revarsa stropii de lacrimi pentru cei care il ignora cautand sa faca pe plac unor sfinti demult rapusi de vreme. Care este sensul acestor oameni rataciti in propriile minti, in propriile ganduri?
O sarabatoare transformata intr-un imens balci romanesc. Sfinti si bere, liturghii si concerte, vii si morti, sacru si profan in aceasi masura. S-au mancat 1.92 sarmale pe secunda, bugetul local va ramane cu peste 4 miliarde de lei de pe urma acesti sarbatori a "Sf. Parascheva". Puzderie de pelerini veniti din toata colturile tarii, incat localnicii abia daca mai aveau pe unde trece. Strazi inchise, masini lasate la intamplare, ce mai o adevarata sarbatoare. Paralizie totala... Dar marea intrebare: "Sarbatoare? A cui? A primarului? A sfintilor?" Cine mai stie? Ploaia continua sa cada peste acelasi oras inchis si mohorat. Noaptea este lasata demult, felinarele se aprind cand si cand luminand sufletele jefuite ale trecatorilor, pelerini care vin de nicaieri si merg niciunde, straduind-se sa ascunda cat mai mult goliciune lor...
Lacrimi si sfinti... Lacrimi de sfinti care se topesc in negura noptii, lacrimi calcate in picioare de aceiasi pelerini veniti sa aprinda lumanari peste sfinti...
Doi ochi blanzi privesc cu manie peste orasul in bezna. Lacrimile se transforma in sange si sfintii nu vad nici macar lumina lumanarilor aprinse pentru ei. Acesti doi ochi privesc cu nadejde peste luminitele aprinse din cand in cand in sufletele oamenilor. Ploaia cade marunt transformandu-se incet incet in stropi calzi de sange...
(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar 'alte texte''”)
Sabina Dodan
De ce iau din slava Lui Dumnezeu?
De ce? Ma roade intrebarea aceasta si in acelasi timp am inteles ca ei sarbatoresc aceasta Sfanta pentru ca Isus e viu. Daca nu ar fi inviat, iar fi mutat trupul din oras in oras si s-ar fi inchinat Lui. Dar cum Isus traieste s-au multumit cu alti Sfinti...
Iasul a transformat aceasta mare cinste intr-o mare rusine si au asociat ceva sfant cu galceava si nebunela pe care o traim in ficare an: imbulzeala, targuri de haine, mesteri care langa oale de korund au tablite din lemn cu bancuri despre blonde sau sfaturi sexuale porcoase, terase cu bere, mici si "prajeli" dupa pofta inimii si golul buzunar al ieseanului care zice ca mai bine mananca acasa ca-i mai ieftin si mai putin riscant. Aceleasi baloane urate sub forma de iepuri, aceleasi strigate si probleme cu hotii de buzunare, cu traficul, cu mizeria iar totul se sfarseste cu obisnuitul foc de artificii cand cerul tuna si fulgera si nu stii de esti trist sau fericit ca totul s-a terminat... In aer trei zile se simte mirosul de busuioc, de aghiazma si ploaie... Ploua trei zile intr-una, sa fie lacrimi?
M-am uitat la viata mea, mi-am masurat credinta si-am inteles pentru intaia oara ca ce-as putea da Sfintei as putea da Domnului si El ar fi mai fericit. Sa nu ne obosim in zadar, sa nu ne facem sperante desarte, nu astfel ne castigam vesnicia, e nevoie de mult mai mult pentru asta, putem insa s-o pierdem foarte usor... Plang, sa fie lacrimi?
(textul acesta se poate citi si in “Sabina Dodan - Texte publicate in dosarele SSJ”)
Daniel Grigoroscuta
"Oau!" Suntem "ocrotiti"!
M-am intristat anul acesta afland ca primarul Constantin Simirad nu va mai sponsoriza concertul de acum traditional de Zilele Iasului, concert la care ma obisnuisem ca an de an sa participe si formatia "Pasarea Colibri". Primaria nu a mai organizat concertul deoarece, nu se mai putea "amesteca" sarbatoarea pur religioasa a Paraschevei cu manifestari mai "nesfinte", cum ar fi un concert.
Asta inseamna asadar Zilele Iasului? Sfanta Parascheva si cateva artificii? Ma rog, aceste "sarbatori" au reusit sa ma amuze inca inainte de a incepe. Am vazut la stirile televiziunilor nationale reportaje din Iasi, comentate in genul: "Mii de pelerini au luat cu asalt Iasul incepand de astazi, cu ocazia..." samd. De ce m-am amuzat? Prin "pelerini" intelegeam oameni seriosi, in toata firea, care calatoresc mult, si care se inteleptesc pe masura ce timpul trece, care invata ceva nou din fiecare calatorie, ori aici am vazut ca "pelerinii" sunt oameni simpli de la tara, cu cateva clase, care nu au invatat nimic din peregrinajele precedente si care nu stiu exact de ce au venit si ce cauta aici. Am vazut o multime de interviuri interesante si suficient de graitoare cu "pelerinii":
"De ce ati venit la Iasi?"
"Sa ma inchin la sfanta."
"Ati mai fost sa va inchinati si in anii trecuti?"
"Daaa! In ultimii [...] ani nu am lipsit niciodata!"
"V-a ajutat sfanta?"
"Da!"
"Cum v-a ajutat?"
"Ei... na! M-a ajutat... Sunt sanatoasa, am copii sanatosi..." etc.
Deci, moldoveni, suntem sanatosi datorita sf. Parascheva! Doamne! Ce ne-am face oare fara "ocrotitoarea Moldovei"? Cred ca ar fi vai si amar...
Trecand peste acest aspect, au fost focuri de artificii si pana la urma a fost si concert (singurele lucruri care m-au interesat), dar nu sponsorizat de Primarie. Strazile au fost extrem de aglomerate, brodate pe margini cu tarabe infecte de la care puteai cumpara de la vata de zahar, colaci secuiesti si bere pana la baloane, bratari fosforescente si maruntisuri tiganesti, toate acestea, evident fara nici o legatura cu "sfanta" care, conform parerii Primariei, inseamna de fapt Sarbatorilor Iasului.
In final pot spune ca nu m-au marcat in nici un fel aceste sarbatori, pentru mine a fost doar o seara frumoasa petrecuta alaturi de persoane dragi; inchei cu un aspect care, desi nu m-a amuzat la fel de mult cum au facut-o "pelerinii", merita pomenit: un prieten cu care am fost la artificii a stat cu spatele la acestea tot timpul, iar cand era una mai spectaculoasa si toti ne uitam in sus exclamand: "Oau!!", el zicea: "Oau!! Asa, bucurati-va, ca doar acolo sunt banii contribuabililor!"
(textul acesta se poate citi si in: "Daniel Grigoroscuta - Texte publicate in dosarele SSJ")
Hyde Park
Roxana Gacea - Cervantes
Daniel Bud - Intalnire in adancuri
Eduard Orasanu - Jurnal florentin
Cristian Robu - Austria intre taxe si dobinzi
Alin Cristea - Exercitii de admiratie: Jean Gabin
Roxana Gacea
Cervantes (V)
Putini sunt cei care il cunosc pe Cervantes prin intermediul nuvelelor sale. E adevarat ca orice carte mare eclipseaza restul scrierilor unui autor mare, dar sa privim, totusi, Nuvelele Exemplare ale lui Cervantes fara a le separa de “Don Quijote”. Ele pot fi, prin continutul lor, inserate in roman ca scurte povestioare cu talc, care intregesc opera. Este una dintre ele care face cu atat mai mult legatura cu eroul din La Mancha. Nuvela se numeste “Licentiatul Vidriera”, tradus in romaneste Sticloanta.
Povestea lui Vidriera incepe cand acesta este gasit de doi cavaleri si, dand dovada de o inteligenta deosebita, e trimis la scoala din Salamanca pentru a studia dreptul.
Tragedia vietii sale e provocata de o femeie din inalta societate, care se indragosteste de el, dar este respinsa cu cruzime. Razbunarea ei va fi pe masura: licentiatul musca dintr-un fruct otravit si ajunge in pragul mortii. Din fericire, in cele din urma reuseste sa se vindece, dar ramane cu o meteahna. Se crede facut din sticla si din cauza aceasta refuza orice apropiere de vreun lucru sau de vreo fiinta umana, de frica sa nu se sparga. Totusi, in vorbire da dovada de o intelepciune deosebita, de parca materialul transparent si fragil din care se crede plamadit l-a facut sa vada lumea ca prin sticla, fara a i se putea ascunde nimic. Este oprit pe strada si intrebat ce crede despre poeti, medici, avocati etc., iar el descrie fiecare tipologie asa cum este ea in realitate. Despre doctori spune, de exemplu, ca sunt singurii care pot ucide si ucid fara frica si pe indelete, fara a trage din teaca alta sabie decat aceea a unei retete, si crimele nu pot fi descoperite, fiindca numaidecat le ascund sub pamant. Sau, cand este intrebat de ce nu s-a facut poet spune ca nu a fost nici atat de prost, nici atat de norocos. Prost, ca sa-si dea seama ca e un poet prost, si norocos, ca sa merite sa fie unul bun. Alta data, intr-o biserica vede cum este adus un batran pentru inmormantare, un copil pentru botez si o femeie pentru casatorie si spune ca lacasurile sfinte sunt campuri de lupta unde batranii sfarsesc, pruncii inving si femeile triumfa.
Cu alte cuvinte, licentiatul Vidriera devine nebunul, bufonul de la curte care poate striga in piete adevarul despre toti, fara teama de pedeapsa.
Asemenea lui Don Quijote, omul de sticla se vindeca de nebunia lui, dar nu are norocul celui dintai de a muri imediat dupa aceasta. El va trai suportand consecintele si ceea ce castigase ca nebun, pierde ca om sanatos.
(recomandam a se vedea: "Roxana Gacea - Galeriile 'spaniole' ale SSJ-ului")
Daniel Bud
Intilnire in adincuri
Michael Williams, azi profesor de ebraica la Calvin Theological Seminary l-a cunoscut pe Dumnezeu intr-un submarin nuclear echipat cu rachete balistice, in timpul unei misiuni militare executate in adincurile oceanului. Iata marturia lui.
Am crescut intr-o familie de catolici nominali. Parintii m-au trimis la o scoala catolica pina in clasa a treia, cind din motive financiare m-au mutat la o scoala de stat. La atit se reduce educatia mea religioasa. Pe cind am ajuns la liceu parintii erau divortati. Nu aveam o viziune clara cu privire la viitor, la ce as vrea sa fac in viata. Pina la urma m-am inscris in scoala militara navala (U.S. Navy).
La inceput am facut noua saptamini de pregatire militara generala dupa care am trecut la doi ani de specializare. Mi-am ales electronica si forta nucleara. Dupa o perioada de pregatire teoretica am trecut la instructia pe un simulator, un submarin prototip aflat pe uscat, copie fidela a submarinului nuclear unde urma sa lucrez. Dupa cei doi ani de pregatire am fost recrutat pentru a fi instructor pe acest prototip, timp care mi-a luat alti doi ani. Abia dupa patru ani am ajuns pe un submarin nuclear.
Fortele militare navale au doua tipuri de submarine: un submarin de atac echipat cu torpile, folosit in general pentru misiuni secrete; si un submarin echipat cu rachete nucleare balistice. Unul din scopurile principale ale acestui submarin este descurajarea altor forte militare care ar planui atacarea Statelor Unite. Mesajul transmis de aceste submarine este urmatorul: nu atacati S.U.A. pentru ca noi suntem mereu pregatite de retaliere, si o facem cu rachete nucleare balistice din interiorul unor submarine care nici macar nu stiti unde se afla.
Prin urmare, pentru a-si indeplini acest scop este esential ca submarinul nuclear sa ramina nedetectat pe toata durata misiunii. Doua echipaje opereaza pe rind submarinul. Ele se rotesc la fiecare 3 luni, odata cu iesirea submarinului la suprafata. Submarinul iese la suprafata la fiecare trei luni pentru ca are nevoie de doua saptamini de reincarcare, intretinere, reparatii si verificari.
Asadar, mi-a venit rindul sa intru intr-un submarin nuclear unde stateam zece saptamini pe fundul oceanelor, zece saptamini in care nu mai vad luminia soarelui sau a lunii, si nu mai vad nici o planta sau o floare. Imediat dupa iesirea din doc si iesirea de pe placa continentala marina, submarinul executa o scufundare la adincime maxima pentru a testa sistemele. In acest prim exercitiu se leaga o coarda de otel de zece metri intinsa la maxim intre doua puncte din interiorul submarinului intr-un loc unde se poate executa acest exercitiu. Cind submarinul se afla in adinc, coarda de otel se destinde si formeaza o bucla, semn ca corpul submarinul este incovoiat sub presiunea apei. E o senzatia unica, si pentru mine provocatoare.
In acele momente de plutire in abis am inceput sa ma gindesc la eternitate pentru prima data. Imi spuneam ca daca exista o viata eterna, viata paminteasca pare atit de scurta si nesemnificativa. Impreuna cu mine aveam un coleg care distribuia testamente tiparite de organizatia Ghedeoni. Am luat testament si am inceput sa citesc pentru prima data Scriptura. Am gasit textul fascinant. In Romani am citit ca mintuirea se primeste prin marturisirea cu gura si prin credinta din inima. Acolo am inceput sa cred in Isus Cristos. Totul parea atit de logic si de real.
Dupa cele zece saptamini de abis a urmat o pauza. In timp ce lucram in gradina mi-am zis ca trebuie sa aflu mai mult despre crestinism. Nu stiam care e diferenta intre a fi catolic, penticostal sau baptist, dar doream sa aflu adevarul. M-am gindit ca voi lua cartea de telefon si voi suna citeva biserici, fara sa stiu cui sa ma adresez si cum: domnule pastor, preot, reverend?
In aceeasi zi un vecin se apropie de mine si se prezinta: sunt pastorul cutare si locuiesc in apropiere. Era exact persoana de care aveam nevoie. Pastor intr-un cult numit Biserica Crestina, mi-a aratat ca trebuie sa fiu rebotezat, si acum inteleg ca pentru el botezul era legat de regenerare. Asa ca m-am botezat. Au urmat apoi citiva ani in care am invatat mai mult dspre Dumnezeu de la mai multe biserici evanghelice: baptisti de sud, baptisti independenti, evanghelici de tot felul, biserici care nu apartineau de un cult anume si carismatici.
Dupa opt ani de munca in cadrul fortelor navale am avut optiunea de a studia la o universitate fiind sponsorizat de U.S. Navy. Doream sa cunosc mai multe despre religie si despre Dumnezeu, dar pentru ca nu stiam inca care este o biserica sau un cult echilibrat nu doream o scoala atasata numai de un singur cult crestin. In final am fost student la Columbia Bible College in Carolina de Nord. A fost un loc potrivit pentru ca am intilnit tot felul de profesori: dispensationalisti, penticostali, reformati.
De la inceput am avut impresia ca dispensationalismul impune ceva artificial, o structura nenaturala asupra Scripturii. Am avut insa parte si de profesori reformati care mi-au deschis ochii carte pentru o privire narativa universala, o perspectiva generala a lucrarii de rascumparare a lui Dumnezeu. Viziunea reformata acoperea toate sferele vietii umane. La un anumit curs am avut posibilitatea de a scrie o lucrare despre o carte aleasa de mine. Auzisem ca exista un mare teolog reformat numit John Calvin, care a scris o carte extrem de importanta. Profesorul mi-a aprobat proiectul si asa am ajuns sa citesc The Institutes of the Christian Religion. Lectura lor m-a fermecat. Calvin era autorul care vorbea cu convingere despre fiecare subiect. Discutia lui teologica cuprindea viata umana in general, si tot ce spunea era cit se poate de firesc. Am simtit impreuna cu Calvin si am fost in foarte multe lucruri de acord cu el.
Sotia era studenta la acelasi colegiu cind ne-am intilnit. Ne-am mutat in statul Pensilvania si am dorit sa merg la un seminar teologic unde sa imi satisfac setea de cunoastere. In apropiere era Seminarul Westminster, un seminar reformat unde am inceput un program de masterat. Apoi m-au acceptat la doctorat. Mentorul meu, T. Longman mi-a sugerat ca daca doresc o cariera in invatamint ar fi bine sa ma mut la o scoala cu renume mult mai mare. I-am urmat sfatul si am trimis mai multe cereri la diferite scoli. Intr-o seara un profesor de la Universitatea Pensilvania imi spune la telefon ca imi platesc studiile daca fac doctoratul la ei. Accept invitatia bucuros.
La un curs Ph.D. am scris o lucrare pe care profesorul a recomandat-o pentru publicare. A aparut intr-o publicatie de renume in domeniu, Journal of Biblical Literature. Ceva mai tirziu evenimentul mi-a adus o nominalizare pentru pozitia de lector in ebraica la Calvin Theological Seminary in 1995. Nu stiam nimic despre Calvin sau despre Biserica Crestina Reformata, insa am inceput sa citesc citeva carti scrise de ei si despre ei. Un autor spunea ca acest cult este "cel mai puternic bastion al teologiei reformate in America de Nord." Am citit citeva carti despre modul lor de organizare, despre credinta lor, si nu am gasit nimic contrar sau adaugat Scripturii. Am acceptat invitatia lor si azi sunt profesor de ebraica la aceeasi institutie.
(Articol redactat de Daniel Bud in urma unui interviu)
(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)
Eduard Orasanu
Jurnal florentin
Torino
Imi este mult mai greu sa scriu acum, orasul este mult mai mare, impresiile nu au timp sa se aseze. In plus nu cunosc denumirile locurilor pe care le-am vazut. De exemplu am ajuns intr-o cetate construita pe la 1870, care incerca sa redea viata torinezilor de la 1500. Stradute mici, pietruite. Sentiment de intimitate si protectie. In mijlocul cetatii se prajeau castane comestibile si se oferea gratuit un fel de mamaliga cu unt. Langa cetate e un rau, destul de mare, i se spune Po. Pe malul celalalt stau cei mai bogati oameni din Torino. Strazile au o anumita oranduiala si simetrie, practic nu te poti rataci, dar totusi se intampla sa te ratacesti din motivul ca toate constructiile par la fel.
Duminica seara am fost la biserica baptista din Torino. Incerc, iata de o luna, sa urmez filosofia numita: "fara asteptari, fara regrete". Am mers doar sa ma odihnesc, doar sa aud limba romana. Sala era plina, priveam printre randuri si spuneam: "tinerii aceia trebuie sa fie din Suceava", pe cuvantul meu ca am avut dreptate...
Limbaj de lemn cat sa nu ma scoata afara, un fost puscarias in turneu prin Italia, guraliv, brunet si smecher. Publicase o carte. Apoi tregedia unei femei din Craiova care fusese concediata chiar in ziua aceea. Nimic neobisnuit.
Momentul care m-a atins a fost predica unui tanar pastor. A vorbit bine si cu miez. Cred ca intelegea foarte bine unde este, ce trebuie sa spuna, pe cine are in fata. Se intorcea in tara.
Surprinzator este ca totul se asculta in liniste, dulce si frumoase e limba ce-o vorbim... M-am intalnit cu Teo, amicul Arettei. M-am intalnit cu ceva ieseni de pe Sararie. Am fost suficient de miscat vazand deschiderea si disponibilitatea de a ma ajuta (chiar daca a trecut o saptamana si nu am primit nici o veste - ideea este sa ai rabdare).
Privesc spre munti, dincolo de ei e Franta. Se poate trece fara probleme, nu exista granita. Alpii au inaltimi neintalnite in tara. Avioane uriase se tarasc pe cer, ele duc si aduc umbre...
Icafe-ul de la care scriu e pe Via Roma, strada centrala din Torino. strada magazinelor de lux. Nume celebre, firme celebre, mare branza... "vezi tipul care trece pe langa noi joaca la Juve. Torino, e tipul care a fost lovit de Hagi in nu stiu ce meci". Italia ba face egal, ba pierde. Sub Icafe e un urias magazin de muzica. Ce va scriam ultima data puteti uita. Am stat o ora inauntru. CD-urile sunt asezate pe stiluri muzicale, apoi in ordine alfabetica. Un alt tip de asezare a CD-urilor e dupa tara de origine a autorilor. Pe alte rafturi sunt videocasete muzicale, pe alte rafturi sunt carti si dictionare muzicale. Poti asculta la casti, poti spera ca intr-o zi vei cumpara ceva.
In magazinele de muzica te poti simti fericit, intalnesti CD-uri de la exoticele si prea pupacioasele fete de la TaTu, pana la batranul Paul McCartney. Intreb aveti ceva irlandenz, asta nu ca m-as pricepe, dar ceva romanesc stiu din prima ca nu au. Mi-se pune pe raft imediat Enya. Nu, nu cumpar, cum as putea cumpara, (o, vai inima mea, vorba unui cantec auzit intr-un parc din Torino, difuzat imediat dupa: "femeia, femeia, e ca Salomeea - scuze, n-am retinut versul exact) un album de Pink Floyd (Zidul) cu 30 de euro? In schimb poate o carte biografica? Incepand de la Bob Dylan, la Fredie Mercury, terminand cu Beatles, tot ce vrei. O super biografie a trupei Beatles costa 66 de euro. Mi-am jurat in barba ca mi-o cumpar.
Pe posturile muzicale din nou intalnesc pe moscovitele de la TaTu, canta in engleza, le ploua, le ninge, ele se pupa...
Am vazut trei filme bune pe video, unul la centrul despre care v-am povestit si celelate doua la un amic pe nume Cip: "Rain Men", cu Tom Cruise si Dustin Hoffman. Apoi "Lista lui Schindler" si "Forest Gump". La Moda in Italia este un film nou nout cu Roberto Benigni: Pinochio. Desi personajul din carte e copil, Benigni indrazneste sa propuna un Pinochio adult. Din punct de vedere cultural Italia nu sta rau deloc, dar oferta culturala este cvasi-necunoscuta pentru romanii de aici. Ei se intalnesc mai bine in parcuri duminica (cei mai saraci), si vorbesc ce au mai facut Steaua si Dinamo.
Drumul de la Pistoia la Torino l-am facut pe tarmul Marii Ligurice. Ei bine, cred ca jumatate de drum l-am facut prin tunele. Si partea proasta e ca intunericul ascundea tocmai tarmul. Din cand in cand izbucnea lumina, iar marea se lovea de pietre, albastra si clara. Nu iti trageai respiratia ca iar se lua lumina...
Torino are 2 milioane de locuitori, dar la fiecare 500 de metri auzi romaneste...
(recomandam a se vedea: "Eduard Orasanu - Jurnal florentin")
Cristian Robu
Austria intre taxe si dobinzi
Articolul lui Daniel Bud intitulat "Taxe si dobinzi" din SSJ 143 prezinta citeva exemple care denota diferenta mare la anumite taxe si dobinzi practicate in Romania fata de Statele Unite. In opinia mea nivelul taxei pe profit e prea ridicat in Romania doar in raport cu Statele Unite, pentru ca in Austria in special, si probabil ca in Uniunea Europeana in general, lucrurile stau altfel.
In Romania taxa pe profit este de 48% indiferent de suma, plus 10% abscize. In Austria taxa este de 48% la venit annual de pina la 700.000ATS. Apoi, venitul care depaseste aceasta suma este impozitat cu 58%, la care se mai adauga 10% abscize. Un muncitor calificat are un venit anual de approximativ 300.000ATS.
Ca privat este foarte greu in Austria. Se introduce impozitul din prima zi de functionare chiar daca statul nu-ti cere banii decit dupa primii 3 ani de activitate. Dar daca intre timp ai dat faliment suma minus te urmareste toata viata chiar daca ai inchis firma si ai devenit persoana privata.
In Austria poti munci degeaba! Statul culege aproape tot. Orele suplimentare sau a doua slujba - din cite stiu - se impoziteaza in Romania cu 28% din salarul brut, pe cind in Austria tot ce depaseste 10 ore suplimentare lunar se impoziteaza nu numai cu 30% (ceea ce ar fi cu 2% mai mult ca in Romania) ci cu inca 10%, deci 40%. Venitul de la a doua slujba se adauga la venitul annual si apoi se impozeaza. De exemplu, la o slujba de simbata cu un venit annual de 18.000ATS, statul introduce 9.000ATS impozit plus 3.000ATS asigurari sociale. Ramine beneficiarului doar 6.000ATS din total. Munca devine nerentabila daca nu lipsita de logica.
Personalul de la finante sau de la asigurarile sociale mi-a ris in nas cind am intrebat de ce dau la stat doua treimi din venitul din ore suplimentare. Amintindu-mi ca asta e legislatia, mi-au oferit un sfat amical, care reflecta perfect ideologia comunista: daca am fi in locul tau noi nu am mai lucra peste cele 40 de ore saptaminale. Noi am lichida cu a doua slujba.
Prin urmare, in raport cu care tara sunt taxele practicate in Romania exagerat de mari? Austriecii cu capul pe umeri au vrut sa schimbe sistemul de impozitare - este cel mai ridicat din EU. Partidul de la putere a pierdut coalitia care urma sa faca schimbarea, fapt ce a determinat ca in noiembrie 2002 sa fie alegeri anticipate, cu un an si jumatate innainte de termen.
La dobinzile bancare situatia din Austria e la fel cu cea din Statele Unite in sfera locuintelor. Dar ca sa deschizi o afacere nu e usor sa primesti imprumuturi bancare daca nu prezinti credibilitate si daca nu ai cu ce acoperii suma respectiva. Daca nu e imposibil sa deschizi o afacere cu bani de la banca, e cel putin foarte greu. Ce sa mai zicem de 0% dobinda la automobile? Asa ceva e de domeniul visului in Austria.
Un lucru de recunoscut e ca Statele Unite au un sistem de impozitare mult mai eficient si mai stimulativ decit modelul european. In EU sunt multe tari care au avut pina acum partide de guvernamint de tip nationalist-socialist. In Austria abia acum, dupa 38 de ani, a venit la putere coalitie taranist-liberala. Pentru cit timp? Au rezistat doar doi ani din cei patru ani cit era mandatul.
In concluzie, am vrut doar sa adaug la informatia din articolul initial si sa subliniez ca situatia din Romania e asemanatoare cu cea din EU. Cred ca va mai trece mult timp pina la dezavuarea socialismului dominant in sfera elitelor si a partidelor europene, si asta in ciuda faptului ca orientarile de tip nationalist (fascist sau comunist) au creat atitea orori in secolul trecut. Traim in EU intr-un nationalism moderat, umanist, cu o anumita toleranta. Viitorul insa nu pare stralucit.
Alin Cristea
Exercitii de admiratie: Jean Gabin (1904-1976)
Unul dintre ‘monstrii sacri’ ai ecranului francez, "gentlemanul cinematografului elisabetan la periferia filmului cotidian" (Jacques Prevért), "eroul tragic al cinematografiei contemporane" (André Bazin), "personalitate coplesitoare, care se ofera admiratorilor fara ostentatie" (Dictionarul actorilor de film, 1977).
"Cariera sa se imparte net in doua perioade: cea antebelica, cand lucreaza sub indrumarea unor regizori ca Renoir, Carné, Grémillon si devine intruparea mitului romantic al omului in afara legii urmarit de fatalitate, si perioada postbelica (1952-1976), cand opteaza pentru realismul psihologic, compunand portrete savuroase de vagabonzi si bogatasi, escroci si avocati, gangsteri si judecatori." (Secolul cinematografului, 1989)
"Vreme de peste patru decenii (96 filme), este unul dintre marile mituri ale cinematografului. June-prim in anii '30-'40, erou tragic prin excelenta, harazit de destin sa lupte zadarnic pentru cauze elementare: libertatea, dragostea, prietenia. O data cu trecerea anilor, devine patriarhul cinematografului francez, personalitatea sa – caracterizata prin autoritate, prestigiu, echilibru –, dand consistenta unor personaje memorabile in filme de valoare medie, care rezista timpului tocmai datorita prezentei sale." (Dictionar de cinema, 1997)
Pépé le Moko (1936) – "Cel mai de seama film francez cu gangsteri, pana la Cu sufletul la gura de Jean-Luc Godard." (Pauline Kael). "Moment important in cariera lui Jean Gabin, acest tip de roluri devenind emblematic pentru perioada sa antebelica." (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Iluzia cea mare (1937) – "Opera de varf a realismului psihologic, filmul reprezinta un generos manifest umanist si antirazboinic, un eseu filozofic patrunzator si delicat, asupra distantelor reale si a posibilitatilor de apropiere existente intre oameni." (Dictionar cinematografic, 1974)
Suflete in ceata (1938) – "Capodopera a realismului poetic francez, bazata pe miturile dintre cele doua razboaie – evadarea, destinul, aspiratia sufletelor pierdute catre puritate. […] Primul film al cuplului Gabin-Morgan." (Cinema un secol si ceva, 2002)
Noaptea amintirilor / Se ridica ceata (1939) – "Asemuit cu o tragedie clasica, datorita aparentei respectarii celor trei unitati si indeosebi datorita fatalitatii care apasa asupra eroului, filmul este una dintre cele mai importante creatii ale realismului poetic." (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Strabatand Parisul (1956) – "'Autant-Aura a gasit in sfirsit subiectul vietii sale, un scenariu pe masura lui, in care truculenta, exagerarea, vulgaritatea, lipsa de masura sint departe de a-l deservi, ridicindu-l pina la nivelul epicului.' (François Truffaut). Cotitura in cariera lui Jean Gabin, ce se va specializa in personaje care, sub o infatisare simpatica, ascund un caracter odios." (Cinema... un secol si ceva, 2002)
Mizerabilii (1957) – "Ecranizare in trei serii, fapt unic la epoca realizarii filmului, care rezerva una dintre ultimele compozitii antologice ale lui Gabin." (Dictionar universal de filme, 2002)
Clanul sicilienilor (1969) – "Confruntare a unui trio de mari actori [Jena Gabin, Alain Delon, Lino Ventura] cu un final-lovitura de teatru: aterizarea unui Boeing pe o autostrada." (Dictionar universal de filme, 2002)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
. Haloween sau Ziua Mortilor?
. Singuratatea in doi
Posta redactiei
Draga redactie,
Vrem sa va spunem ca faceti o munca extraordinara! Suntem mindri sa vedem crestini care doresc sa-L reprezinte pe Dumnezeu prin arta! Ne plac mult articolele dumneavoastra si faptul ca tratati diferite teme "fierbinti". Am dori sa va dam o sugestie pentru numarul urmator, daca doriti sa va referiti la sarbatoarea Halloween, Ziua Mortilor sau a Iluminarii cum o numesc altii (deoarece acestea sunt sarbatori pe care natiunea noastra le serbeaza, poate uneori inconstienti de ce este in spatele acestor sarbatori). Cu drag Timo-Teams
Nota redactiei: Dragii nostri colegi, ne gandim serios la un numar despre Haloween (varianta americana) sau Ziua Mortilor (varianta romaneasca). Zilele acestea am fost invadati de tot felul de practici si importuri culturale incat nu ne-a mai mirat ca a aparut si una autohtona: Ziua Mortilor. Cat despre inconstienta, aceasta nu cred ca e o scuza, avand la dispozitie atatea surse de informare. Cred mai degraba ca dorinta de necinstire la adresa lui Dumnezeu este atat de mare incat limitele sunt foarte sus... Fiind atat de proaspata aceasta acaparare culturala, promitem ca numarul urmator va avea acest subiect. Daca aveti ceva materiale, va rugam sa le trimiteti. Multumim mult pentru randurile voastre. Domnul cu voi!
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 700 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
