Nr. 147 / 3 Decembrie 2002, Iasi - Romania
Singuratate in doi
Texte scrise de: Daniel Grigoroscuta, Sabina Dodan, Daniel Bud, Roxana Cazacu, Ionut Apostu, Aretta Bazdara si Alina Simion
Introducere
Uneori singuratatea poate fi cea care iti "aripi", alteori iti incetineste pasul aruncandu-te in haul trecutului, al amintirilor si nostalgiilor.
Daniel Grigoroscuta
Sticla singuratatii
Ce are a face cuplul cu singuratatea? Pot fi singur "de unul singur", putem fi singuri "in doi", putem fi "singurii care..."
Singuratatea "de unul singur". Ma feresc de ceilalti, ma feresc sa fiu precum ceilalti. Nu imi trebuie nimic si nimeni. Vreau sa fiu altfel decat ceilalti, vreau sa investesc in cariera mea, in pasiunile mele, vreau sa culeg singur roadele acestor investitii. Incet-incet ma "inalt", ajung la etajul celor "in doi", ii depasesc, sunt usor de depasit, mai urc, ajung la cei singuri ca si mine, tare greu mai sunt de depasit, cand cred ca l-am depasit pe ultimul, mai vad unul mai sus. Trec si de el, in fine ajung sus de tot. "Hei, voi, cei de jos! Aici sus e viata!"
Ii observ pe cei de putin mai jos ca incet-incet o pornesc "la vale". Imi place singuratatea, dar daca stau bine sa ma gandesc, imi place sa-mi fie observata, imi place sa existe macar acea mana de oameni in jurul meu care sa spuna: "Uite-l! E singur! E un erou!". Incep asadar si eu sa "o iau la vale". Ciudat, e mult mai greu decat la urcat. Imi apar si ceilalti in raza vizuala! Dubios insa, sunt doi cate doi. Daca tot am mai "coborat", trebuie sa-mi gasesc si eu un partener! Uite-o! E si ea singura, e draguta, cred ca ne-am potrivi. Are o voce placuta, e o prezenta extraordinara; in timp ajungem chiar sa tinem unul la altul. Nu are rost sa ii spun ca tin la ea; deja stie lucrul asta. In plus, vad ca nici ceilalti nu spun partenerilor, se intalnesc frecvent mai cate multi, discuta nimicuri, rad. Observ in jur ca e penibil sa-i spui partenerului ce simti, "cobori" mai mult facand asta, si nu ajuta nimanui. Da, e mult mai bine asa! E bine sa fim "singuri in doi", fiecare cu ce simte sau nu simte, fiecare cu idealurile sale, fiecare cu timpul si prioritatile sale.
Vad ca ceilalti deja au inceput sa "urce" din nou, vor ajunge probabil de unde am venit si eu, fiecare tragand in directia sa. Ce daca urcand se indeparteaza unul de celalalt? Bine ca se stiu ei si ii stie lumea ca fiind "doi". Sunt cate doi, merg insa "in sus", inspre a ajunge singuri din nou.
Ma gandesc ca as vrea si eu sa ajung din nou acolo sus, singur, ca inainte. Aproape fara voia noastra incepem si noi sa "urcam", sunt insa trist, chiar incepuse sa imi placa aici "jos"; pe langa asta, "urcand" ne departam unul de altul. Ii spun ca tin la ea, ca inseamna mult pentru mine; mai intai mirata, apoi zambind cald imi spune acelasi lucru. Ne apropiem atunci tot mai mult si incepem sa "coboram". Suntem singurii care "coboara". Aerul devine mai curat, atmosfera nu mai e apasatoare... sticla in care plutim si ne chinuim cu totii sa ajungem sus, e cu susul in jos.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Sabina Dodan
Obisnuinta si plictiseala
"Casatoria trebuie sa lupte fara incetare cu acel monstu care distruge totul: obisnuinta" (Honore de Balzac)
Psihologii explica fenomenul singuratatii in doi prin dorinta fiecarui partener de a isi urma propriul drum interior, fiind vorba despre incapacitatea depasirii propriului egoism. Astfel de parteneri refuza sa priveasca in celalalt jumatatea lipsa, cel/cea cu care trebuie sa simta, sa traiasca, sa imparta totul.
Singuratatea in doi devine astfel o iubire aparenta, egoista in care cei doi nu sunt suficient de pregatiti pentru o casatorie, nu sunt capabili sa se angajeze intr-o viata in doi in care trebuie sa impartaseasca totul. Aceasta se intampla pentru cei tineri care nu s-au maturizat inca afectiv dar insingurarea poate sa apara si dupa o perioada de viata petrecuta impreuna. Cei doi sunt incapabili sa-si mai vorbeasca deschis, ascund totul si sufera in tacere considerandu-l pe cel de langa el vinovat, transformandu-l intr-un strain.
Se ajunge astfel ca cei doi sa nu-si mai vorbesca, se feresc unul de celalalat, dorm in paturi separate si mai stau sub acelasi acoperis din cauza copiilor sau din comoditate. Ei traiesc vieti paralele, robotizate si chinuite de disimulare in fata copiilor care crescand o sa-i observe. Pentru copii incepe o deruta afectiva cu un impact covarsitor asupra identitatii afective si a ceea ce insemna familia. Cu un astfel de "model" familial la ce sa ne asteptam in viata lor?
E greu sa stabilim o cauza a acestui fenomen de insingurare, este sigur insa ca fiecare familie este unica, cu sau fara valori adevarate, cu sau fara credinta, cu sau fara rabdare, manie, bunatate, suferinta, mandrie, rabdare, nelegiuire sau adevar. O casnicie adevarata trebuie sa fie bazata pe o dragoste capabila sa "acopere totul, sa creada totul, sa nadajduiasca totul, sa sufere totul". Doar o astfel de dragoste nu va pieri niciodata!
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Daniel Bud
Cuplu insingurat: Nicu si Elena
In ce sens a fost cuplul prezidential afectat de singuratate? In 26 mai 1987, intr-un dialog intim in fata semineului dintre N. Ceausescu si Mihail Gorbaciov, aflat in vizita la dictator, ii spune urmatoarele: “Ceea ce pretinzi in tara dumitale ca ar fi o societate a bunastarii si a umanismului nu are, in opinia mea, nici o legatura […], ca sa nu mai vorbim de democratie: in realitate tii tara intr-o stare de frica si teroare, dupa ce ai izolat-o de restul lumii.”
Singuratatea si izolarea tarii a reflectat perfect singuratatea in care zacea Ceausescu inca de atunci, stare in care si-a gasit sfirsitul doi ani mai tirziu. Elena si Raisa au participat la discutii.
Presedintele rus incearca sa penetreze blocajul care il infasura strins pe N. Ceausescu, insa “m-am convins” scrie Gorbaciov, “ca Ceausescu pur si simplu nu era in stare sa porneasca pe drumul democratizarii, al deschiderii, al innoirii. Chiar si primii pasi pe acest drum ar ridica probmema desprinderii de regim si a propriei sale pozitii. Cred ca a inteles asta perfect, dar tocmai de aceea refuza cu atita incapatinare sa ia cunostinta de realitati.”
In octombrie 1989, intr-o discutie la Moscova Ceausescu afirma ca “daca procedam solidar, vom reusi sa instauram socialismul nu numai in tarile noastre, ci si in intreaga lume.” “Am inteles atunci,” continua Gorbaciov, “ca in spatele inflacararii lui pentru solidaritate se afla de fapt panica.” Ii era frica ca Romania nu va putea ramine izolata, neafectata de restul schimbarilor care aveau loc in statele din cadrul Pactului de la Varsovia. La 4 decembrie 1989 Gorbaciov s-a intilnit pentru ultima data cu Ceausescu, la Moscova. Reprosindu-i ca a pierdut ani de zile in reformele impuse in Romania, Ceausescu “abia daca avea ce sa riposteze” lui Gorbaciov. “Toata ziua Ceausescu a ramas extrem de tensionat si, ca intotdeauna cind era agitat, vorbea cu dificultate. Nu se putea sa nu i se observe bilbiiala. Ii venea greu sa-si duca frazele pina la capat, fata i se schimonosea. Cu putin timp inainte de incheierea discutiei, Ceausescu m-a intrebat: Iti place sa vinezi?”
Retroactiv, Gorbaciov spune ca “Ceausescu personal simtea desigur ce il ameninta si recunostea ca doar cu greu va putea sa fie iertat. Pina si persoane din imediata sa apropiere nu puteau sa nu vada dezastrul iminent.” Finalul cuplului prezidential infiereaza singuratatea in care au trait o buna parte din ultimul lor sfert de veac.
Citatele au fost luate din Memoriile lui M. Gorbaciov, 1995. Vezi traducerea din numarul 31 al revistei Memoria.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Roxana Cazacu
O altfel de singuratate in doi...
Cum toata lumea stie teorie, trecem peste definirea termenului de singuratate.
Ca un argument al singuratatii in doi sa luam ca exemplu doi batranei trecuti prin viata, pensionati si care stau frumusel in casuta lor, nu prea mare dar nici prea mica, intr-un cuvant numai buna pentru ei. Ei stau si asteapta… Ce asteapta? Sa se intample ceva, fie cu ei, fie cu altii, numai sa se intample ceva care sa genereze discutii, mici controverse chiar. Asa isi petrec ei viata… zi de zi, ceas de ceas, discuta si iar discuta. Fara a obosi defel, ei incep chiar a retrai totul, incepand cu prima bataie si terminand cu celebrarea nuntii de argint. Cu toate ca dialogurile purtate de ei sunt banale si pline de stereotipii, nu suntem in masura a afirma ca batranii sunt niste nebuni sau niste ramoliti care au halucinatii si fabuleaza mai tot timpul.
Noua, “purtatori ai unui gol de simtire si ganduri adevarate” (cum ne-ar numi Eugen Ionesco) totul ni se pare nonsens, plictiseala, culmea grotescului sa stai si sa povestesti aceleasi lucruri de zeci de ori. Lor nu le-a ramas decat aceasta alternativa de a se alimenta, trecutul.
Cei doi batranei au ajuns sa formeze un cuplu atat de strans sudat, prin trecerea timpului, prin izolarea fata de ceilalti sau prin obisnuintele comune, incat nici unul nu mai poate exista independent de celalalt si adesea cei doi tind sa se confunde unul cu altul, sa-si confunde amintirile si visurile. Suradem si uneori chiar radem de-a dreptul cand vedem pe strada batrani care merg de mana, in acelasi pas, cu aceasi viteza, cu aceasi mimica a fetei si chiar se uita in acelasi loc. Acesta este omul care traieste alaturi de alt om! Singuratate in doi? Bineinteles ca acum exista… din moment ce doua persoane se confunda, traiesc, gandesc si fac aceleasi lucruri impreuna zi de zi… amintirea unuia e si amintirea celuilalt… E dureros si greu de acceptat ca eu as putea fi tu si tu ai putea fi eu! Asta ne cam inspira un sentiment de stranietate absurda, dar la asta duce izolarea, fie ca e in unul, fie ca e in doi, tot izolare e!
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Ionut Apostu
Singuratatea ca fenomen
Ca finite umane, concepute dupa chipul trinitatii nu suntem destinate a fi singure. In fiecare din noi este un gol imens ce asteapta a fi umplut. Singuratatea consta in alegerile proaste de a umple acest gol cu orice altceva decat cu ingredientul original. Poti fi singur in mijlocul societatii, un inadaptat sau poti fi singur in mijlocul universului personal, un solitar cautand o copie a originalului.
O lume ce consta intr-un fir si o alegere. Un fir care duce in sus si o alegere ce ne poate duce in sus. Dar in acelasi timp ne poate lasa orbecaind dupa copii ale originalului. Si astfel singuratatea este cea care intervine, care ne arunca pe culmile trecute, in nostalgii de mult apuse, sau de ce nu iti coloreaza un viitor atat de frumos incat utit ca esti singur…. O singuratate in doi, in trei, in cati vreti… o nebunie generala, o societate insingurata.
Un fir ce se vrea a fi legatura intre doua stari. O alegere ce vrea a evita singuratatea. Un fir ce poate sa tina doi oameni fara nici o problema. Conditia ar fi sa se agate amandoi cu nadejde de fir, lasand lumea insingurata in cautarile ei nebunesti. Un fir si o alegere ce ne apar mai tot timpul. Singuratatea tine de fiecare in parte. Este o alegere personal ce nu are a face cu absolut nimeni decat cu golul imens si originalul ce trebuieste pus in forma lui initiala.
Singuratatea consta in dorinta permanenta de a taia acest fir, de a fi liberi in propriul nostru univers, de a refuza originalul oricat de generos s-ar oferi acesta.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Aretta Bazdara
Iubirea!
Uneori sunt asa sigura ca nu exista... alteori prefer sa ma mint dar din toate nu invat decit ca dezamagirea doare... Sunt unii oameni care nu au loc in aceasta lume si trairea lor in acest cadru al realitatilor e doar un chin. Acei oameni iubesc total... de cite ori poti iubi in viata? Sincera sa fiu tare as vrea sa aflu...
Nu exista singuratate in doi... exista doar lipsa de dragoste si prostie. Mi-e scirba de asa zisa iubire a acestui secol... dar sa nu fiu asa dura, sa ma amagesc cu gindul ca poate in lumea asta salbaticita de progres exista undeva, cumva, o forma de iubire totala... si pe cine sa dai vina. Sa nu dam vina pe nimeni, unde exista singuratate categoric nu e dragoste... si ce poate fi mai nedrept decit sa iubesti si sa te simti singur si in acelasi timp luindu-te cu paradoxul la brat sa fii alaturi de persoana iubita. Unde sa fugi cind inima iti cere sa mai visezi si cind stii sigur ca nu mai poti ramine?
“niciodata nu am fost asa singura... niciodata nu am iubit ca azi. Inca mai caut sa visez si totusi stiu ca nu mai are rost sa caut..."
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Alina Simion
Doar atat si numai atat, cu precizarea de rigoare: "in toata povestea asta care-i cobaiul?"
Hoitul, cand soarele-l mangaie, schiteaza un ranjet. Cand capul ti-l pleci spre mine zambesc tampit la gandul ca tu esti soarele meu. Zambesc tampit la gandul ca poti sa (ma) domini, ca vrei sa domini. Imi revine pregnant in memorie ideea de soare si tare as vrea sa iti spun ca din starv el nu se-nfrupta niciodata. Soarele nu-i decat vasalul vulturului.
Cam asta ar fi cadrul povestii. Si atunci te intreb daca ti-ar mai conveni rolul soarelui in piesa mea iar in cea regizata de tine sa fiu eu cobaiul?
Acum de ce nu-mi strigi ca am uitat de vultur - veriga de legatura intre noi? Ti-as raspunde atat de limpede ca nimeni nu-i simte lipsa.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Hyde Park
Roxana Gacea - Cervantes
Alin Cristea - Exercitii de admiratie: Frank Capra
Roxana Gacea
Cervantes (VII)
Flamenco este cunoscut ca fiind un dans si cantec folcloric apartinand regiunii de sud a Spaniei, Andalucía. In Peninsula Iberica, tiganii stabiliti in regiunea andaluza in Evul Mediu erau numiti “flamencos”, iar acest termen cu timpul a ajuns sa desemneze o mare parte a folclorului andaluz. Desi este considerata o manifestare artistica specifica tiganilor din aceasta zona, originile muzicii flamenco se regasesc in dansurile si cantecele precrestine din sudul Spaniei. Pe acest fundament s-au adaugat, de-a lungul timpului, contributiile popoarelor care au invadat Peninsula Iberica, mai ales ale arabilor si evreilor.
Tiganii au venit mai tarziu, abia in secolul al XV-lea, dar ei au fost cei care au dat o forma definitiva acestei arte, recunoscuta ca atare in scrierile din secolul al XVIII-lea. O suta de ani mai tarziu, tiganii incep sa adopte ca “profesiune” oferirea unor reprezentatii de dans si cantec flamenco, pe care il introduc in cafenele de pe intreg teritoriul Spaniei. De aici se naste si figura chitaristului, avand rolul de a-l acompania pe cantaor.
Stilul este foarte greu de definit, pentru ca se caracterizeaza prin ceea ce spaniolii numesc “duende”, emotie interna, sentimentele proprii celui ce interpreteaza. Aceste sentimente sunt exprimate prin batai ritmice din palme, pocnire din degete, strigate sau manuirea castanietelor, care au ajuns elementul fundamental al spectacolului.
Cantecul si dansul flamenco au trei forme: “grande”/”hondo” – cantece profunde, intense, cu o tonalitate grava (siguiriyas gitanas, saetas); “intermedio” – tonalitate moderata, cu accente orientale; “pequeño” – cantece care declama cu exuberanta natura si dragostea ( bulerías, soleares, alegrías).
Atat textul, cat si melodia si dansul flamenco sunt improvizatii cuprinse in limitele ritmurilor si acordurilor traditonale. Spre exemplu, “zapateado” este miscarea specifica barbatilor, prin lovirea calcaielor si a varfurilor pantofilor. Dansul traditonal al femeilor se caracterizeaza mai mult prin miscarea trupului si a mainilor.
Astazi, flamenco a ajuns sa isi extinda influenta nu doar asupra muzicii populare, dar si asupra celei clasice. Acum nu mai reprezinta doar Andalucía, ci intrega Spanie in lume. Flamenco si Don Quijote.
(recomandam a se vedea: "Roxana Gacea - Galeriile 'spaniole' ale SSJ-ului")
Alin Cristea
Exercitii de admiratie: Frank Capra (1897-1991)
Maestrul comediei sofisticate, "unul din principalii autori de comedii de salon, un optimist candid, un etern bine dispus, specific perioadei New Deal-ului" (Lumea filmului, 1971), "o sursa de inspiratie pentru toti cei care cred in visul american" (John Ford). "Capra crede in fericirea umana; el crede in natura umana. Bunatatea, simplitatea, dezinteresul devin in mainile lui calitati redutabile." (Graham Greene) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
"Capra a fost navigatorul care stia ca nimeni altul sa-si conduca personajele in strafundurile unor situatii umane disperate pentru ca apoi sa schimbe macazul si sa faca acel miracol care ne permite sa iesim din sala de cinema plini de incredere in viata. Viata sociala tot mai dura, incapatanarea miliardarilor de a crede ca «vor lua cu ei» averile, generalizarea egoismului au facut aceste miracole tot mai improbabile, dar, luptand cu angoasa umana, cu indoiala, cu nelinistea, cu zbaterea pentru existenta de zi cu zi, Capra a fost un fel de vraci, adica un adversar al medicinii oficiale, si acest doctor bun a fost si un regizor bun." (François Truffaut) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
"Criticate adesea pentru naivitatea discursului si pentru sentimentalismul apasat, dar apreciate pentru farmecul interpretilor si pentru eleganta rezolvarilor regizorale, comediile stil Capra reintra in moda la sfarsitul anilor '80 ca un contrapunct la extrema violenta a majoritatii productiilor cinematografice." (Dictionar de cinema, 1997)
S-a intamplat intr-o noapte (1934)
Primul film care a obtinut cele mai importante 5 premii Oscar (film, regie, scenariu, actor, actrita), performanta atinsa abia in 1975 de Zbor deasupra unui cuib de cuci si in 1991 de Tacerea mieilor. "Filmul nu are nimic din datele unui mare succes public, adica fast, costume, mare spectacol. In schimb, are alte calitati: o intriga bine construita, bazata pe sentimente umane simple, dialoguri spirituale, intimitate, lipsa de formalism si mai presus de orice evitarea afectarii hollywoodiene." (Lewis Jacobs). Filmul marcheaza astfel inceputul unui nou stil in comedia cinematografica americana. (Cinema... un secol si ceva, 2002) "Exemplul perfect al unui gen special al comediei americane: 'phantasy of goodwill' (fantezia bunavointei) cum a denumit-o Richard Griffith." (Lumea filmului, 1971)
Extravagantul Mr. Deeds (1936)
"Elogiu adus puritatii sentimentelor in anii crizei economice." (Dictionar universal de filme, 2002) "Deeds poate fi considerat un fel de Roosevelt pe care opozitia l-a acuzat in ce priveste instituirea New Deal-ului si irosirea banilor pentru a ajuta saracii si somerii, in timp ce Capra poate fi considerat un fel de Deeds datorita naivitatii si implicarii sale." (Georges Sadoul) (Cinema… un secol si ceva, 2002)
Nu o poti lua cu tine dupa moarte (1938)
"Cel mai bun film al anului (premiul Oscar pentru film si pentru regie). Ecranizare a unei piese de succes de pe Broadway. Neverosimila poveste de dragoste dintre un fiu de milionar si o fata saraca. 'Impletirea de probleme realiste si de solutii imaginare demonstreaza dilema clasei de mijloc in epoca «New Deal».' (P. Rotha) Latura excentrica a filmului (si cea mai reusita) este sustinuta de personajul interpretat de Lionel Barrymore, bunicul sarac, care canta la acordeon si tine discursuri impotriva banilor, progresului si impozitelor." (Secolul cinematografului, 1989)
Dl Smith merge la Washington (1939)
"Satira la adresa celor care tulbura visul democratic al SUA, dar si sistematica descriere a primejdiilor mecanismelor de pervertire a democratiei, a incalcarii libertatii presei si reducerii voturilor la tacere." (Dictionar universal de filme, 2002)
Arsenic si dantela veche (1944)
"Comedie macabra, ecranizare a unei piese de Joseph Kesselring. Succesul de care se bucura in epoca se datoreaza atitudinii frivole la adresa mortii (intr-o perioada in care spectrul mortii domina lumea) si interpretarii actoricesti." (Cinema... un secol si ceva, 2002) "Un subiect nostim, ritm debordant, roluri de exceptie, interpretare percutanta - dau filmului aspectul unui exercitiu de stil marcat de pecete personala." (Dictionar universal de filme, 2002)
Viata e minunata (1946)
"Film despre influenta gesturilor noastre asupra aproapelui, tratat sub forma unei comedii, trecute prin toate modalitatile umorului, 'film negru', comic chiar si in cruzime." (Dictionar universal de filme, 2002)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
Festivalul "Quo Vadis" Oradea, 2002
Numar special de Craciun
Posta redactiei
Familia Holos: Dragilor, va multumim ca ati fost in casele noastre in tot acest an... Nu-i mare problema ca o companie mare "inghite" una mai mica... important este ca voi sa va pastrati identitatea si sa nu va lasati influentati in idei si in ginduri decit de dragostea care-si are originea in DUMNEZEU. De pe acum Sarbatori fericite tuturor colaboratorilor si sa mergeti inainte cu mai mult curaj... CU DOMNUL. Cu dragoste... Unul din cei ce va asteapta...
Nota redactiei: Sunteti primul care ne ureaza fericire cu ocazia sarbatorilor de iarna. Va multumim pentru incurajari si pentru dorinta de a primi acest jurnal si in noul an. Identitatea este greu sa o pierzi cand esti ancorat intr-o alta realitate, realitate ce te dezarmeaza asa de usor, indiferent de motive si circumstante... Multa bucurie in noul an, alaturi de familia dumneavoastra... Unul din cei ce asteapta...
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 750 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
Singuratate in doi
Texte scrise de: Daniel Grigoroscuta, Sabina Dodan, Daniel Bud, Roxana Cazacu, Ionut Apostu, Aretta Bazdara si Alina Simion
Introducere
Uneori singuratatea poate fi cea care iti "aripi", alteori iti incetineste pasul aruncandu-te in haul trecutului, al amintirilor si nostalgiilor.
Daniel Grigoroscuta
Sticla singuratatii
Ce are a face cuplul cu singuratatea? Pot fi singur "de unul singur", putem fi singuri "in doi", putem fi "singurii care..."
Singuratatea "de unul singur". Ma feresc de ceilalti, ma feresc sa fiu precum ceilalti. Nu imi trebuie nimic si nimeni. Vreau sa fiu altfel decat ceilalti, vreau sa investesc in cariera mea, in pasiunile mele, vreau sa culeg singur roadele acestor investitii. Incet-incet ma "inalt", ajung la etajul celor "in doi", ii depasesc, sunt usor de depasit, mai urc, ajung la cei singuri ca si mine, tare greu mai sunt de depasit, cand cred ca l-am depasit pe ultimul, mai vad unul mai sus. Trec si de el, in fine ajung sus de tot. "Hei, voi, cei de jos! Aici sus e viata!"
Ii observ pe cei de putin mai jos ca incet-incet o pornesc "la vale". Imi place singuratatea, dar daca stau bine sa ma gandesc, imi place sa-mi fie observata, imi place sa existe macar acea mana de oameni in jurul meu care sa spuna: "Uite-l! E singur! E un erou!". Incep asadar si eu sa "o iau la vale". Ciudat, e mult mai greu decat la urcat. Imi apar si ceilalti in raza vizuala! Dubios insa, sunt doi cate doi. Daca tot am mai "coborat", trebuie sa-mi gasesc si eu un partener! Uite-o! E si ea singura, e draguta, cred ca ne-am potrivi. Are o voce placuta, e o prezenta extraordinara; in timp ajungem chiar sa tinem unul la altul. Nu are rost sa ii spun ca tin la ea; deja stie lucrul asta. In plus, vad ca nici ceilalti nu spun partenerilor, se intalnesc frecvent mai cate multi, discuta nimicuri, rad. Observ in jur ca e penibil sa-i spui partenerului ce simti, "cobori" mai mult facand asta, si nu ajuta nimanui. Da, e mult mai bine asa! E bine sa fim "singuri in doi", fiecare cu ce simte sau nu simte, fiecare cu idealurile sale, fiecare cu timpul si prioritatile sale.
Vad ca ceilalti deja au inceput sa "urce" din nou, vor ajunge probabil de unde am venit si eu, fiecare tragand in directia sa. Ce daca urcand se indeparteaza unul de celalalt? Bine ca se stiu ei si ii stie lumea ca fiind "doi". Sunt cate doi, merg insa "in sus", inspre a ajunge singuri din nou.
Ma gandesc ca as vrea si eu sa ajung din nou acolo sus, singur, ca inainte. Aproape fara voia noastra incepem si noi sa "urcam", sunt insa trist, chiar incepuse sa imi placa aici "jos"; pe langa asta, "urcand" ne departam unul de altul. Ii spun ca tin la ea, ca inseamna mult pentru mine; mai intai mirata, apoi zambind cald imi spune acelasi lucru. Ne apropiem atunci tot mai mult si incepem sa "coboram". Suntem singurii care "coboara". Aerul devine mai curat, atmosfera nu mai e apasatoare... sticla in care plutim si ne chinuim cu totii sa ajungem sus, e cu susul in jos.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Sabina Dodan
Obisnuinta si plictiseala
"Casatoria trebuie sa lupte fara incetare cu acel monstu care distruge totul: obisnuinta" (Honore de Balzac)
Psihologii explica fenomenul singuratatii in doi prin dorinta fiecarui partener de a isi urma propriul drum interior, fiind vorba despre incapacitatea depasirii propriului egoism. Astfel de parteneri refuza sa priveasca in celalalt jumatatea lipsa, cel/cea cu care trebuie sa simta, sa traiasca, sa imparta totul.
Singuratatea in doi devine astfel o iubire aparenta, egoista in care cei doi nu sunt suficient de pregatiti pentru o casatorie, nu sunt capabili sa se angajeze intr-o viata in doi in care trebuie sa impartaseasca totul. Aceasta se intampla pentru cei tineri care nu s-au maturizat inca afectiv dar insingurarea poate sa apara si dupa o perioada de viata petrecuta impreuna. Cei doi sunt incapabili sa-si mai vorbeasca deschis, ascund totul si sufera in tacere considerandu-l pe cel de langa el vinovat, transformandu-l intr-un strain.
Se ajunge astfel ca cei doi sa nu-si mai vorbesca, se feresc unul de celalalat, dorm in paturi separate si mai stau sub acelasi acoperis din cauza copiilor sau din comoditate. Ei traiesc vieti paralele, robotizate si chinuite de disimulare in fata copiilor care crescand o sa-i observe. Pentru copii incepe o deruta afectiva cu un impact covarsitor asupra identitatii afective si a ceea ce insemna familia. Cu un astfel de "model" familial la ce sa ne asteptam in viata lor?
E greu sa stabilim o cauza a acestui fenomen de insingurare, este sigur insa ca fiecare familie este unica, cu sau fara valori adevarate, cu sau fara credinta, cu sau fara rabdare, manie, bunatate, suferinta, mandrie, rabdare, nelegiuire sau adevar. O casnicie adevarata trebuie sa fie bazata pe o dragoste capabila sa "acopere totul, sa creada totul, sa nadajduiasca totul, sa sufere totul". Doar o astfel de dragoste nu va pieri niciodata!
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Daniel Bud
Cuplu insingurat: Nicu si Elena
In ce sens a fost cuplul prezidential afectat de singuratate? In 26 mai 1987, intr-un dialog intim in fata semineului dintre N. Ceausescu si Mihail Gorbaciov, aflat in vizita la dictator, ii spune urmatoarele: “Ceea ce pretinzi in tara dumitale ca ar fi o societate a bunastarii si a umanismului nu are, in opinia mea, nici o legatura […], ca sa nu mai vorbim de democratie: in realitate tii tara intr-o stare de frica si teroare, dupa ce ai izolat-o de restul lumii.”
Singuratatea si izolarea tarii a reflectat perfect singuratatea in care zacea Ceausescu inca de atunci, stare in care si-a gasit sfirsitul doi ani mai tirziu. Elena si Raisa au participat la discutii.
Presedintele rus incearca sa penetreze blocajul care il infasura strins pe N. Ceausescu, insa “m-am convins” scrie Gorbaciov, “ca Ceausescu pur si simplu nu era in stare sa porneasca pe drumul democratizarii, al deschiderii, al innoirii. Chiar si primii pasi pe acest drum ar ridica probmema desprinderii de regim si a propriei sale pozitii. Cred ca a inteles asta perfect, dar tocmai de aceea refuza cu atita incapatinare sa ia cunostinta de realitati.”
In octombrie 1989, intr-o discutie la Moscova Ceausescu afirma ca “daca procedam solidar, vom reusi sa instauram socialismul nu numai in tarile noastre, ci si in intreaga lume.” “Am inteles atunci,” continua Gorbaciov, “ca in spatele inflacararii lui pentru solidaritate se afla de fapt panica.” Ii era frica ca Romania nu va putea ramine izolata, neafectata de restul schimbarilor care aveau loc in statele din cadrul Pactului de la Varsovia. La 4 decembrie 1989 Gorbaciov s-a intilnit pentru ultima data cu Ceausescu, la Moscova. Reprosindu-i ca a pierdut ani de zile in reformele impuse in Romania, Ceausescu “abia daca avea ce sa riposteze” lui Gorbaciov. “Toata ziua Ceausescu a ramas extrem de tensionat si, ca intotdeauna cind era agitat, vorbea cu dificultate. Nu se putea sa nu i se observe bilbiiala. Ii venea greu sa-si duca frazele pina la capat, fata i se schimonosea. Cu putin timp inainte de incheierea discutiei, Ceausescu m-a intrebat: Iti place sa vinezi?”
Retroactiv, Gorbaciov spune ca “Ceausescu personal simtea desigur ce il ameninta si recunostea ca doar cu greu va putea sa fie iertat. Pina si persoane din imediata sa apropiere nu puteau sa nu vada dezastrul iminent.” Finalul cuplului prezidential infiereaza singuratatea in care au trait o buna parte din ultimul lor sfert de veac.
Citatele au fost luate din Memoriile lui M. Gorbaciov, 1995. Vezi traducerea din numarul 31 al revistei Memoria.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Roxana Cazacu
O altfel de singuratate in doi...
Cum toata lumea stie teorie, trecem peste definirea termenului de singuratate.
Ca un argument al singuratatii in doi sa luam ca exemplu doi batranei trecuti prin viata, pensionati si care stau frumusel in casuta lor, nu prea mare dar nici prea mica, intr-un cuvant numai buna pentru ei. Ei stau si asteapta… Ce asteapta? Sa se intample ceva, fie cu ei, fie cu altii, numai sa se intample ceva care sa genereze discutii, mici controverse chiar. Asa isi petrec ei viata… zi de zi, ceas de ceas, discuta si iar discuta. Fara a obosi defel, ei incep chiar a retrai totul, incepand cu prima bataie si terminand cu celebrarea nuntii de argint. Cu toate ca dialogurile purtate de ei sunt banale si pline de stereotipii, nu suntem in masura a afirma ca batranii sunt niste nebuni sau niste ramoliti care au halucinatii si fabuleaza mai tot timpul.
Noua, “purtatori ai unui gol de simtire si ganduri adevarate” (cum ne-ar numi Eugen Ionesco) totul ni se pare nonsens, plictiseala, culmea grotescului sa stai si sa povestesti aceleasi lucruri de zeci de ori. Lor nu le-a ramas decat aceasta alternativa de a se alimenta, trecutul.
Cei doi batranei au ajuns sa formeze un cuplu atat de strans sudat, prin trecerea timpului, prin izolarea fata de ceilalti sau prin obisnuintele comune, incat nici unul nu mai poate exista independent de celalalt si adesea cei doi tind sa se confunde unul cu altul, sa-si confunde amintirile si visurile. Suradem si uneori chiar radem de-a dreptul cand vedem pe strada batrani care merg de mana, in acelasi pas, cu aceasi viteza, cu aceasi mimica a fetei si chiar se uita in acelasi loc. Acesta este omul care traieste alaturi de alt om! Singuratate in doi? Bineinteles ca acum exista… din moment ce doua persoane se confunda, traiesc, gandesc si fac aceleasi lucruri impreuna zi de zi… amintirea unuia e si amintirea celuilalt… E dureros si greu de acceptat ca eu as putea fi tu si tu ai putea fi eu! Asta ne cam inspira un sentiment de stranietate absurda, dar la asta duce izolarea, fie ca e in unul, fie ca e in doi, tot izolare e!
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Ionut Apostu
Singuratatea ca fenomen
Ca finite umane, concepute dupa chipul trinitatii nu suntem destinate a fi singure. In fiecare din noi este un gol imens ce asteapta a fi umplut. Singuratatea consta in alegerile proaste de a umple acest gol cu orice altceva decat cu ingredientul original. Poti fi singur in mijlocul societatii, un inadaptat sau poti fi singur in mijlocul universului personal, un solitar cautand o copie a originalului.
O lume ce consta intr-un fir si o alegere. Un fir care duce in sus si o alegere ce ne poate duce in sus. Dar in acelasi timp ne poate lasa orbecaind dupa copii ale originalului. Si astfel singuratatea este cea care intervine, care ne arunca pe culmile trecute, in nostalgii de mult apuse, sau de ce nu iti coloreaza un viitor atat de frumos incat utit ca esti singur…. O singuratate in doi, in trei, in cati vreti… o nebunie generala, o societate insingurata.
Un fir ce se vrea a fi legatura intre doua stari. O alegere ce vrea a evita singuratatea. Un fir ce poate sa tina doi oameni fara nici o problema. Conditia ar fi sa se agate amandoi cu nadejde de fir, lasand lumea insingurata in cautarile ei nebunesti. Un fir si o alegere ce ne apar mai tot timpul. Singuratatea tine de fiecare in parte. Este o alegere personal ce nu are a face cu absolut nimeni decat cu golul imens si originalul ce trebuieste pus in forma lui initiala.
Singuratatea consta in dorinta permanenta de a taia acest fir, de a fi liberi in propriul nostru univers, de a refuza originalul oricat de generos s-ar oferi acesta.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Aretta Bazdara
Iubirea!
Uneori sunt asa sigura ca nu exista... alteori prefer sa ma mint dar din toate nu invat decit ca dezamagirea doare... Sunt unii oameni care nu au loc in aceasta lume si trairea lor in acest cadru al realitatilor e doar un chin. Acei oameni iubesc total... de cite ori poti iubi in viata? Sincera sa fiu tare as vrea sa aflu...
Nu exista singuratate in doi... exista doar lipsa de dragoste si prostie. Mi-e scirba de asa zisa iubire a acestui secol... dar sa nu fiu asa dura, sa ma amagesc cu gindul ca poate in lumea asta salbaticita de progres exista undeva, cumva, o forma de iubire totala... si pe cine sa dai vina. Sa nu dam vina pe nimeni, unde exista singuratate categoric nu e dragoste... si ce poate fi mai nedrept decit sa iubesti si sa te simti singur si in acelasi timp luindu-te cu paradoxul la brat sa fii alaturi de persoana iubita. Unde sa fugi cind inima iti cere sa mai visezi si cind stii sigur ca nu mai poti ramine?
“niciodata nu am fost asa singura... niciodata nu am iubit ca azi. Inca mai caut sa visez si totusi stiu ca nu mai are rost sa caut..."
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Alina Simion
Doar atat si numai atat, cu precizarea de rigoare: "in toata povestea asta care-i cobaiul?"
Hoitul, cand soarele-l mangaie, schiteaza un ranjet. Cand capul ti-l pleci spre mine zambesc tampit la gandul ca tu esti soarele meu. Zambesc tampit la gandul ca poti sa (ma) domini, ca vrei sa domini. Imi revine pregnant in memorie ideea de soare si tare as vrea sa iti spun ca din starv el nu se-nfrupta niciodata. Soarele nu-i decat vasalul vulturului.
Cam asta ar fi cadrul povestii. Si atunci te intreb daca ti-ar mai conveni rolul soarelui in piesa mea iar in cea regizata de tine sa fiu eu cobaiul?
Acum de ce nu-mi strigi ca am uitat de vultur - veriga de legatura intre noi? Ti-as raspunde atat de limpede ca nimeni nu-i simte lipsa.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")
Hyde Park
Roxana Gacea - Cervantes
Alin Cristea - Exercitii de admiratie: Frank Capra
Roxana Gacea
Cervantes (VII)
Flamenco este cunoscut ca fiind un dans si cantec folcloric apartinand regiunii de sud a Spaniei, Andalucía. In Peninsula Iberica, tiganii stabiliti in regiunea andaluza in Evul Mediu erau numiti “flamencos”, iar acest termen cu timpul a ajuns sa desemneze o mare parte a folclorului andaluz. Desi este considerata o manifestare artistica specifica tiganilor din aceasta zona, originile muzicii flamenco se regasesc in dansurile si cantecele precrestine din sudul Spaniei. Pe acest fundament s-au adaugat, de-a lungul timpului, contributiile popoarelor care au invadat Peninsula Iberica, mai ales ale arabilor si evreilor.
Tiganii au venit mai tarziu, abia in secolul al XV-lea, dar ei au fost cei care au dat o forma definitiva acestei arte, recunoscuta ca atare in scrierile din secolul al XVIII-lea. O suta de ani mai tarziu, tiganii incep sa adopte ca “profesiune” oferirea unor reprezentatii de dans si cantec flamenco, pe care il introduc in cafenele de pe intreg teritoriul Spaniei. De aici se naste si figura chitaristului, avand rolul de a-l acompania pe cantaor.
Stilul este foarte greu de definit, pentru ca se caracterizeaza prin ceea ce spaniolii numesc “duende”, emotie interna, sentimentele proprii celui ce interpreteaza. Aceste sentimente sunt exprimate prin batai ritmice din palme, pocnire din degete, strigate sau manuirea castanietelor, care au ajuns elementul fundamental al spectacolului.
Cantecul si dansul flamenco au trei forme: “grande”/”hondo” – cantece profunde, intense, cu o tonalitate grava (siguiriyas gitanas, saetas); “intermedio” – tonalitate moderata, cu accente orientale; “pequeño” – cantece care declama cu exuberanta natura si dragostea ( bulerías, soleares, alegrías).
Atat textul, cat si melodia si dansul flamenco sunt improvizatii cuprinse in limitele ritmurilor si acordurilor traditonale. Spre exemplu, “zapateado” este miscarea specifica barbatilor, prin lovirea calcaielor si a varfurilor pantofilor. Dansul traditonal al femeilor se caracterizeaza mai mult prin miscarea trupului si a mainilor.
Astazi, flamenco a ajuns sa isi extinda influenta nu doar asupra muzicii populare, dar si asupra celei clasice. Acum nu mai reprezinta doar Andalucía, ci intrega Spanie in lume. Flamenco si Don Quijote.
(recomandam a se vedea: "Roxana Gacea - Galeriile 'spaniole' ale SSJ-ului")
Alin Cristea
Exercitii de admiratie: Frank Capra (1897-1991)
Maestrul comediei sofisticate, "unul din principalii autori de comedii de salon, un optimist candid, un etern bine dispus, specific perioadei New Deal-ului" (Lumea filmului, 1971), "o sursa de inspiratie pentru toti cei care cred in visul american" (John Ford). "Capra crede in fericirea umana; el crede in natura umana. Bunatatea, simplitatea, dezinteresul devin in mainile lui calitati redutabile." (Graham Greene) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
"Capra a fost navigatorul care stia ca nimeni altul sa-si conduca personajele in strafundurile unor situatii umane disperate pentru ca apoi sa schimbe macazul si sa faca acel miracol care ne permite sa iesim din sala de cinema plini de incredere in viata. Viata sociala tot mai dura, incapatanarea miliardarilor de a crede ca «vor lua cu ei» averile, generalizarea egoismului au facut aceste miracole tot mai improbabile, dar, luptand cu angoasa umana, cu indoiala, cu nelinistea, cu zbaterea pentru existenta de zi cu zi, Capra a fost un fel de vraci, adica un adversar al medicinii oficiale, si acest doctor bun a fost si un regizor bun." (François Truffaut) (Cinema... un secol si ceva, 2002)
"Criticate adesea pentru naivitatea discursului si pentru sentimentalismul apasat, dar apreciate pentru farmecul interpretilor si pentru eleganta rezolvarilor regizorale, comediile stil Capra reintra in moda la sfarsitul anilor '80 ca un contrapunct la extrema violenta a majoritatii productiilor cinematografice." (Dictionar de cinema, 1997)
S-a intamplat intr-o noapte (1934)
Primul film care a obtinut cele mai importante 5 premii Oscar (film, regie, scenariu, actor, actrita), performanta atinsa abia in 1975 de Zbor deasupra unui cuib de cuci si in 1991 de Tacerea mieilor. "Filmul nu are nimic din datele unui mare succes public, adica fast, costume, mare spectacol. In schimb, are alte calitati: o intriga bine construita, bazata pe sentimente umane simple, dialoguri spirituale, intimitate, lipsa de formalism si mai presus de orice evitarea afectarii hollywoodiene." (Lewis Jacobs). Filmul marcheaza astfel inceputul unui nou stil in comedia cinematografica americana. (Cinema... un secol si ceva, 2002) "Exemplul perfect al unui gen special al comediei americane: 'phantasy of goodwill' (fantezia bunavointei) cum a denumit-o Richard Griffith." (Lumea filmului, 1971)
Extravagantul Mr. Deeds (1936)
"Elogiu adus puritatii sentimentelor in anii crizei economice." (Dictionar universal de filme, 2002) "Deeds poate fi considerat un fel de Roosevelt pe care opozitia l-a acuzat in ce priveste instituirea New Deal-ului si irosirea banilor pentru a ajuta saracii si somerii, in timp ce Capra poate fi considerat un fel de Deeds datorita naivitatii si implicarii sale." (Georges Sadoul) (Cinema… un secol si ceva, 2002)
Nu o poti lua cu tine dupa moarte (1938)
"Cel mai bun film al anului (premiul Oscar pentru film si pentru regie). Ecranizare a unei piese de succes de pe Broadway. Neverosimila poveste de dragoste dintre un fiu de milionar si o fata saraca. 'Impletirea de probleme realiste si de solutii imaginare demonstreaza dilema clasei de mijloc in epoca «New Deal».' (P. Rotha) Latura excentrica a filmului (si cea mai reusita) este sustinuta de personajul interpretat de Lionel Barrymore, bunicul sarac, care canta la acordeon si tine discursuri impotriva banilor, progresului si impozitelor." (Secolul cinematografului, 1989)
Dl Smith merge la Washington (1939)
"Satira la adresa celor care tulbura visul democratic al SUA, dar si sistematica descriere a primejdiilor mecanismelor de pervertire a democratiei, a incalcarii libertatii presei si reducerii voturilor la tacere." (Dictionar universal de filme, 2002)
Arsenic si dantela veche (1944)
"Comedie macabra, ecranizare a unei piese de Joseph Kesselring. Succesul de care se bucura in epoca se datoreaza atitudinii frivole la adresa mortii (intr-o perioada in care spectrul mortii domina lumea) si interpretarii actoricesti." (Cinema... un secol si ceva, 2002) "Un subiect nostim, ritm debordant, roluri de exceptie, interpretare percutanta - dau filmului aspectul unui exercitiu de stil marcat de pecete personala." (Dictionar universal de filme, 2002)
Viata e minunata (1946)
"Film despre influenta gesturilor noastre asupra aproapelui, tratat sub forma unei comedii, trecute prin toate modalitatile umorului, 'film negru', comic chiar si in cruzime." (Dictionar universal de filme, 2002)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
Festivalul "Quo Vadis" Oradea, 2002
Numar special de Craciun
Posta redactiei
Familia Holos: Dragilor, va multumim ca ati fost in casele noastre in tot acest an... Nu-i mare problema ca o companie mare "inghite" una mai mica... important este ca voi sa va pastrati identitatea si sa nu va lasati influentati in idei si in ginduri decit de dragostea care-si are originea in DUMNEZEU. De pe acum Sarbatori fericite tuturor colaboratorilor si sa mergeti inainte cu mai mult curaj... CU DOMNUL. Cu dragoste... Unul din cei ce va asteapta...
Nota redactiei: Sunteti primul care ne ureaza fericire cu ocazia sarbatorilor de iarna. Va multumim pentru incurajari si pentru dorinta de a primi acest jurnal si in noul an. Identitatea este greu sa o pierzi cand esti ancorat intr-o alta realitate, realitate ce te dezarmeaza asa de usor, indiferent de motive si circumstante... Multa bucurie in noul an, alaturi de familia dumneavoastra... Unul din cei ce asteapta...
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 750 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
