Nr. 150 / 15 Ianuarie 2003, Iasi - Romania
Tema acestui numar este:
SSJ la puterea 150
Introducere
Cine ar fi crezut ca numarului 150 e posibil? Cine ar fi putut sa vada atat de departe: vremea, incercarile, ideile si provocarile.
Noi, impreuna, "internetici, "e-mail-isti", iubitori de frumos, de tandrete, de joc, de spirit si de Logos. Noi, impreuna, tacuti sau guralivi, inteligenti sau prostuti, americani sau ieseni, "sararisti" sau …, am fost pe o aceiasi corabie, spre un acelasi tarm, vorbind o aceiasi limba.
Cine ar fi crezut ca fidelitatea si incapatanarea tin uneori loc de program, de pastila, de incurajare? Suntem atat de departe incat nu mai pricepem de unde am plecat, suntem atat de multi, incat nu mai auzim fiecare voce, suntem atat de bogati incat am putea "inchide" ferestrele senini si impacati.
Dar iata ei, adica voi, adica tu, spui "inca nu", spui "e loc de mai bine, de mai multa claritate, de profunzime", spui "inca o vreme lasa ferestrele deschise… soarele inca n-a apus"
(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)
Daniel Bud (USA)
Stimata redactie,
Numarul 149 ne indeamna la citit si evaluat, criticat si reactionat. SSJ e o revista inedita si cu potential, insa, asa cum se afirma, are nevoie de o continua refacere. Are nevoie de teme de mare interes, cit si de o gama variata de autori.
Citeva ginduri personale:
(1) Revista ar avea nevoie de o rubrica continua in care cititorul sa poata sa isi exprime gindurile, si ele sa apara in numarul urmator. "Curier si Posta Redactiei" este un titlu bun, insa are nevoie de o adresa email afisata imediat sub titlu.
(2) In cuprins ar fi bine sa apara o provocare, un fel de rubrica permanenta, ceva de genul: "Audienta raspunde", unde cititorul sa fie indemnat atit la o evaluare critica a numarului, cit si la propuneri de teme noi. Este important sa se faca un sondaj prin care sa se determine care sunt temele de interes major.
(3) Apoi, ar fi bine sa reapara o rubrica permanenta de stiri, sa se continue traditia initiala intr-o noua forma. Stirile a fie deschise cititorului astfel incit oricine sa poata anunta un eveniment din toata lumea. Se poate preciza de exemplu, "stirea transmisa sa nu fie mai lunga de 30 de cuvinte." Aceasta rubrica ar stringe unitatea cititorilor si ar crea sentimentul unei audiente existentiale SSJ.
(4) In plus, la cuprins ar trebui, cred eu, inceputa practica listarii titlurilor de articole si apoi a autorilor. Asta ar mari atentia autorului in formularea unui titlu atractiv si reprezentativ continutului, si ar creste interesul nascut din primul impuls al cititorului din contactul initial cu SSJ.
(5) E necesar, cred, sa fie un anunt special care sa deschida usa tuturor celor ce doresc sa contribuie cu articole in SSJ. Ceva de genul: SSJ primeste articole pe adresa email X. Mesajul trebuie sa fie cuprins intre 100-400 de cuvinte, sa aibe titlu, sa nu contina limbaj ..., si sa ..... SSJ isi rezerva dreptul de a selecta mesajele pentru publicare fara (sau cu) a da explicatii autorului in cazul in care materialul nu este publicat. Materialul trimis spre publicare trebuie sa reflecte tema unui numar propus, ... Parerile expimate in SSJ nu exprima vederile revistei ci ale autorului. Materialul publicat ramine copyright ... O citare completa are nevoie de permisiunea in scris a redactiei SSJ (sau a autorului).
(6) SSJ trebuie sa isi propuna sa invite si a insiste pe linga acele persoane care ar putea contribui in mod semnificativ la o anumita tema. O planificare facuta pe termen mai lung, de citeva luni, ar asigura timp in organizarea numerelor mult mai eficace. Cu alte cuvinte, daca pentru nr. 10 al SSJ din iunie, tema este "Omul in fata cu moartea," articolele trebuie sa soseasca la redactie pe 10 mai, sa zicem. Exemplele de aici exprima opinia mea ca organizarea numerelor revistei ar imbunatati calitatea.
(7) Instinctul cititorului nu e format spre a raspunde unor articole. Daca in mod specific si real revista/ziarul cere parerea cititorului, si numai daca realmente cititorul se convinge ca este curtat de redactie, probabil ca va raspunde. Altfel, reflexul ne spune sa ne vedem de treaba.
(8) SSJ trebuie, zic eu, sa se deschida lumii careia i se adreseaza. E greu insa sa isi formeze o audienta noua, in cazul in care ar dori sa se adreseze unei alte audience. Asa cum stau lucrurile, ca cel mai simplu este sondarea adreselor existence, cca. 700, si sa descopere virsta medie si alte caracteristici importante ale cititorului pentru a avea un portret robot. Temele trebuie sa fie relevante pentru acest tip de cititor, si contributiile trebuiesc indreptate spre acest timp de cititor.
(9) Financiar, revista ar trebuie sa isi largeasca spatiul virtual de inmagazinare, si sa fie in stare sa construiasca o arhiva virtuala a tuturor numerelor. Daca are nevoie de sprijinire financiara, are nevoie de un cont in lei, cel putin, unde sa poata aduna donatii.
Toate aceste lucruri sugerate aici ar schimba revista substantial, si aici intervine factorul cheie, care este viziunea redactiei SSJ cu privire la revista?
Libertatea de expresie si dialogul cu cititorii poate incepe in SSJ numai daca redactia in mod intentionat isi deschide paginile catre cititori. Intr-un fel, mingea ramie in terenul SSJ, si niciodata ea nu trece la cititor, cel putin nu atita vreme cit SSJ ramine "blocat" in pozitia in care actualmente se afla: (a) temele sunt alese de SSJ fara un prealabil sondaj al celor 700 de adrese email, si (b) cititorul nu stie daca poate contribui cu o idee, cu o tema (chiar daca SSJ crede ca poate, cititorul nu are informtia), nu stie daca ideea sa va fi citita de redactie cu atentie, si nu stie daca SSJ cauta cu adevarat noi autori. Daca mesajul SSJ nu e comunicat constant si clar, prin rubrici specifice, cititorul nu are de unde sa intuiasca bunele intentii ale SSJ.
Cu speranta ca SSJ va lua o decizie strategica, si care va crea un echilibru practic intre viziunea redactiei si nevoile cititorilor, Daniel Bud
(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)
Teofil Stanciu (Oradea)
Am aruncat o privire destul de insistenta pe ultimul vostru numar. M-a bucurat si m-a indispus nu stiu in ce proportie, insa nu ma straduiesc nici sa aflu.
Vin mai intai Edi si Sabina cu dureroasa intrebare: mai are SSJ un rost pe lume? Si legata de prima: care e acest rost? Ce sa le raspunzi? Ce sa va raspund? Nu va raspund. Nu eu.
Urmeaza apoi articolele de sezon. Alin Creanga. Ce pot sa spun e ca, in cazul meu, din tot cate ceva se aduna si da un Craciun. Ca am si culinar, si muzical, si material, si ceremonial si... din fiecare. De altfel imparteala mi se pare in scopuri pur didactice fiindca nu stiu pe nimeni sa isi propuna sa aiba un Craciun social de pilda. Lista aceasta de craciunuri alternative ai zice ca e mai degraba un index al derapajelor posibile, un desfasurator moralist. As fi preferat mai multe amanunte despre acel Craciun autentic ramas a fi descoperit.
Si chiar asta face Alina Simion. Mi-a intrat drept la inima bobul de sare cu care a dat o parte din gustul numarului.
Alin Cristea e impresionant cu radiografia pe care ne-o supune atentiei. Radiografie ramasa cam neinterpretata insa (intr-un sens). Plus ca e deranjant sa mi se puna intrebarea cu raspuns inclus: "Cum sa nu fredonezi, inspirat de aceasta feerie promotionala: Always Coca-Cola?" Foarte bine! raspund. Nu stiu pe nici unul dintre prietenii mei, evanghelici sau neevanghelici, care sa fredoneze sloganul respectiv. Deci se poate fara Coca-Cola. Intrebarile tendentios puse doar pentru a sustine o demonstratie nu cred ca sunt necesare. Cat despre McChristmas, la randul lui pare cam prea mult spus. Da, formularea e de efect. Si cam atat. McDonald's stiu ca denumeste intr-un fel globalizarea. Dar lumea e in mai multe feluri nu numai in felul Mc. Se poate ca nu am inteles eu, dar se poate si ca ar trebui explicat ce inseamna McDonaldizare. Fiindca altfel nu vad de unde trimiterea la sincretism.
Regret ca nu am reusit sa identific tonul textului despre Spania al Roxanei. Am remarcat ca se plang si copiii cei omorati de Irod (daca se plang) si ca se sarbatoreste la iesle nu la brad.
E bine cand se termina cu bine. Sau: stai sa vedem cum se termina. Lena a iesit senina din Craciunul frantuzesc.
"Sensul si trairea" lui Daniel Bud nu prea a avut sens pentru mine. Adica, lasa-le incolo de culori, imi zic. Iau batul si il bag in gura bucurandu-ma ca ii dulce nu ca e rosu si alb. Oricum dupa foarte scurta vreme se sterge rosul si ce ne facem?
Eu nu mai am brad de ceva vreme, dar nu asta imi descompleteaza Craciunul.
Teologic, ieslea nu inseamna nimic. Adica mi se pare o speculatie dulceaga insistenta pe smerenia din iesle. Daca m-as face furnica, marturisesc ca nu m-ar interesa in mod deosebit daca m-as naste in varful sau la baza musuroiului.
Ce mai mare umilinta decat sa devina om supus acelorasi slabiciuni ca si noi (dar fara pacat)? Si sa o pun si asa: care dintre oamenii de dinainte si de dupa au avut parte de ingeri la nastere? Si inaintea caruia s-au mai inchinat oameni intelepti veniti de la sute de kilometri? (In textul din Filipeni ni se spune de smerenia pana la moarte de cruce si nimic despre iesle). S-a nascut un imparat, cel mai imparat dintre imparati, intr-o iesle. Dar el nu si-a revendicat-o vreodata. I-am pus-o noi in cârcã dintr-un sentimentalism pe care incercam sa-l facem dogma.
Mai in echilibru ma aflu cand se spune: "simplitate si maretie" (Ionutz). Cam asa, de la inceput intr-un paradox. Impresia dupa lectura e ca, in ciuda nenumaratelor articole, nu prea stim cum se sarbatoreste. Ca exista lectii pentru posteritate si prostime. Mi-e teribil de ciuda pentru incrancenarea (ca sa nu o chem dupa alt nume) cu care e descris Craciunul celorlalti. Imi amintesc de panaourile pioneresti: ASA DA, ASA NU.
(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)
Cristina Olariu (Timisoara)
(reactie la editorialul din numarul 149)
Eduard,
Habar n-am daca s-ar cuveni sa-ti spun asa, pe nume sau altfel... Insa ma simt provocata sa iti raspund pe masura. "Eu si tu..." Motivator mesajul, n-am ce spune... Sa pun mana "pe tastatura" si sa-mi dau drumul la gura. Asa ca asta am sa si fac:
Draga SSJ-ule, te primesc de trei ani si mai bine, te citesc pe nerasuflate de cele mai multe ori. Alte ori, e drept, cu aerul "sa vedem ce mai spun SSJ-istii!" Sunt destepti, simpatici, au fler, transanti - fara a fi obraznici, visatori uneori si totusi nu se feresc a spune lucrurilor pe nume.
Ma amuza intr-un fel faptul ca ati "crescut baietii mari". Ar trebui sa ma sperie cumva? Suna a amenintare? M-ar durea sa va pierd. Mi se pare ca va cunosc de cand lumea, ca va stiu chipurile, "ca ne tragem de sireturi". Aici in Vest se prinde bine SSJ-ul. Vorbim aceeasi limba, gandim in acelasi ton se pare ca frecventa e buna iar subiectele abordate, precum si maniera in care o faceti, isi ating tinta. Adica "zgandara".
E normala si pretentia de a stii cine va sunt cititorii, insa asa suntem noi, inghitim multe si nu spunem nimic. Intr-un fel, pentru ca asa suntem obisnuiti, in altul, pentru ca suntem prea ocupati ca sa mai remarcam nevoia celuilalt de a stii ca ne-a picat bine ce a facut el... Si poate din ezitarea de a nu reusi sa fim atat de "impresionanti" cum ati reusit voi sa fiti in ultimii patru ani :)
Promit sa mai revin.
(textul acesta se poate citi si in "arhiva de aur" - Cristina Olariu)
Alina Simion (SSJ)
(reactie la editorialul din numarul 149)
vrei sa iti spun? vrei sa auzi ca sunt oarba si ca nu vreau sa ma vindec?
vrei sa auzi ca in orbirea mea ii implic si pe altii si mai ales ii incurc?
vrei sa auzi ca nu exista un program suport pentru revista si ca orbecaim?
vrei sa mai auzi si ca nu facem nimic sa ne redresam?
vrei sa auzi cum strigam dupa ajutor si nimeni nu ne aude?
vrei sa auzi cum ca toti ne prefacem ca nu auzim?
si VREI SA MAI AUZI CA DACA TU RENUNTI S-A DUS DE RAPA TOTUL?
(acest text poate fi citit si in "Alina Simion - Privirea")
Maria Schaefer (Germania)
Citesc cu mare interes revista SSJ.
Eduard pare sa fie intr-o situatie melancolica. Desi nu-l cunosc nici eu personal, nu este o piedica sa citesc cu placere aceasta revista. Da, e adevarat, astimpara oarecum dorul de tara. Este un loc de intilnire a celor cu aceeasi "matrice spirituala". Ar fi mare pacat daca nu ati continua.
Unele hotariri nu sint bine de luat iarna cind vedem prea putin soare si avem cugetul ingreunat. In tarile nordice, marea majoritate a populatiei sufera de depresie iarna pentru ca o petrec in mare masura in bezna. De aceea in locuintele lor se gasesc lampi speciale care imita lumina soarelui, ca sa reziste psihic pina la vara.
Cu privire la numarul care a avut ca tema "SINGURATATE", aproape ca am vrut sa va scriu si eu. Si anume ca exista cineva care va intelege. Omul a fost creat pentru partasie. In primul rind cu Dumnezeu. Avem o problema grava noi, omenirea, atit timp cit nu traim in aceasta partasie. Tot Dumnezeu ne-a oferit si calea cum sa ajungem la ea. Prin Isus Christos. (Cred ca nu scriu nimica nou).
Exista un alt fel de singuratate, in legatura cu care Dumnezeu insusi a spus ca nu este buna. Si daca unul sau altul sufera din aceasta cauza este total normal. Va propun voua, tineretului sa organizati activitati comune, ceva unde sa lucrati impreuna, in actiune va puteti cunoaste cel mai bine.
Incredeti-va in Dumnezeu, nu luati hotariri in panica de a ramine singuri si nici ca sa-i faceti cuiva in ciuda. Sint starturi periculoase. In ce priveste "singuratatea in doi", la aceasta se poate lucra. Fiecare este un unicat in felul lui, si armonia se cizeleaza cu timpul. Pe de alta parte contrariile se atrag si se intregesc.
Va doresc multa putere si nou elan pentru anul nou inceput si pentru viitor. Ultimul numar, a fost din nou excelent.
(recomandam a se vedea: “Maria Schafer – Galeriile “germane” ale SSJ-ului”)
Ionut Apostu (SSJ)
Edi a incercat sa va starneasca sa scrieti cum va raportati la SSJ (cei din redactie). Daniel zice ca nu are ce sa scrie la acel mesaj.
Bun!
Este o criza? Este sfarsitul SSJ? Eu unul vad si luminita de la capatul tunelului, dar vad si moartea revistei in acelasi timp. In ultimele zile m-am tot gandit cum ar fi mai bine. Si m-am mai intalnit si cu Edi si am zis: progres, dezvoltare. Ce-i ala progres intr-un grup?
Progresul revistei inseamna de fapt progresul individual. O crestere calitativa a ceea ce scriem despre lucruri ceva mai profunde. Revista nu da verdicte, noi scriem pentru noi. E drept ca nu ne stim cititorii sa ne putem pune in locul lor.
Eu nu stiu ce va fi, urmatorul numar nu stiu ce va contine.
M-am apucat de lucru impreuna cu Daniel la noul site SSJ si asta ar putea insemna dezvoltare. Intr-o singura directie. Cum putem face revista mai buna? Edi aducea in discutie copilaria cu care scriem desi avem facultati si licente. Cum se reflecta alte realitati din viata noastra in ceea ce scriem. Cum ne putem dezvolta individual? Astea intrebari.
Cand fiecare va fi gasit raspunsul la aceste intrebari poate va da un semn de viata.
(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)
Chris (Oradea)
Dragii mei, mi-a scris Ionutz in ultimul mesaj ca vrand-nevrand, sunt un model pentru multi... daca e asa atunci va rog sa luati exemplu de la mine: in ciuda oricaror dificultati, Quo vadis va merge mai departe... si nu uitati ca nu am o echipa ca a voastra!!! Adunati-va, ridicati-va si... la lupta! SSJ nu trebiue sa moara!!!
Lidia Crisan (Australia)
Iubiti colaboratori ai revistei SSJ
Multumesc si pentru acest numar al revistei voastre, bogata in continut, cu remarci folositoare, bine documentata, si totusi ceva i-a lipsit. E-adevarat ca editorialul a fost, cred, bine motivat, eu nu va cunosc decat de trei luni, dar nu am inteles care este sursa nelinistii voastre? De ce credeti ca pana acum v-ati jucat si de acum va luati rolul in serios? Si ce vrea asta sa insemne? Va este teama sa spuneti Adevarului pe nume? Apreciez onestitatea si curajul editorului. Felicitari!
Apreciez incercarea Sabinei de a mentiona cel mai minunat lucru care i s-a intamplat in ultimile trei luni si totusi vorbele i-au ramas in gat pe jumatate. Draga Sabina, faleste-te cu Cel ce s-a nascut in inima ta, pentru ca El este Fiul lui Dumnezeu! El este Cel ce lipseste din vietile multora si de aceea este atata tragedie in lume azi! Vantul Duhului Sfant este totdeauna prielnic, depinde unde vrei sa arunci ancora. Totul depinde de alegerea ta. Poti alege sa fii fericita sau poti alege sa continui sa traiesti in mizeria ta spirituala, o viata fara sens si fara nici o tinta. Sabina, te felicit pentru alegerea ce ai facut-o!
Alina, te felicit pentru remarca ta. Tu stii ce ai vrut sa spui mai bine prin titlu. Fiecare cititor poate intelege ceva cu totul diferit de ce tu ai intentionat. Este nevoie de un bob de sare in toate actiunile si vorbele noastre. Sa pastram ce avem chiar daca pentru altii inseamna nimic. Cumpara adevarul si nu-l vinde spune un proverb, iar alt proverb spune ca "nu este bine sa mananci multa miere" (dulciuri), adica numai lucruri placute, ca ti se poate face rau. In schimb sarea da gust, sarea vindeca, sare conserva. Daca inima este plina de eroul colizilor, isi vor gasi o cale de a se lasa auzite.
Felicitari si Lenei, care a sarbatorit un adevarat Craciun. Ea a trait minunea serenitatii launtrice prin faptul ca a ascultat de o simpla urare a unui prieten. A fost o urare inspirata si venita la momentul oportun. Ce minuant este sa ai un prieten adevarat. El te iubeste oricand, aproape sau departe, si in nenorocire ajunge ca un frate.
Felicitari si tie, Ionutz, care ai prins totul celei mai majestice cantari intonate vreodata pe pamant. Ai uitat, sunt sigura de asta, sa mentionezi ca bucuria ingerilor este si bucuria ta. Nu-i asa! Nu-i asa ca te bucuri ca ai un Mantuitor? Cum sa nu? Daca ingerii s-au bucurat de sansa pe care Dumnezeu i-a dat omenirii, cum nu s-ar bucura un pacatos ca tine si ca mine pentru Domnul Isus? Bucuria, ca si plansul, stiu ca sunt molipsitoare. Corecteaza-ma daca sunt gresita.
Felicitari si lui Daniel Bud. Ma bucur de voi ca sunteti un manunchi de talente. Va completati unul pe celalalt, si parca va luati la intrecere unul cu altul, o competitie sanatoasa, pentru ca aveti ca tinta o revista completa. De asemenea sunt convinsa ca si tu ai gasit sensul vietii, urmand steaua calauzitoare. Fii fericit ca inca straluceste si nu inceta sa urmezi calauzirea ei. Dar nu uita ca ieslea saraca reprezinta o inima smerita. Da, bucuria primului Craciun se poate reedita de fiecare data si asa cum mentiona Alin Cristea, pentru cei ce iubesc pe Domnul Isus si venirea Lui, Cristos nu poate fi lasat afara din centrul acestei minunate sarbatori. De alfel pentru cei credinciosi, bucuria este perpetua, este pentru fiecare zi a anului si nu doar pentru un sezon.
Alin Cristea si Alin Creanga, amandoi sunteti pe deplin indreptatit sa deplingeti starea trista de demitizare a Craciunului. Apropo, Craciunul nu este un nume biblic. Corect este Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus. In engleza este o zicala foarte interesanta si corecta, am putea zice din punct de vedere doctrinar: "Christ is reason for the Season". Daca Cristos nu este motivul Sarbatorii, sarbatorim orice dar nu intruparea lui Dumnezeu, planuita din vesnicie, pentru salvarea neamului omenesc. Apropo, Alin. Cum ai sarbatorit tu Craciunul? Ai avut un pahar de Coca-Cola? Eu de mult am incetat sa fac pom de Craciun. Cred ca in cei 53 de ani, am avut doar doi pomi de Craciun. Ma dezgusta aspectul comercial al sarbatorilor (pentru ca nu este numai Craciunul comercializat).
O, si ar mai putea fi spuse multe. Aceasta scrisoare vreau sa circulati doar intre voi. Nu stiu daca credeti ca este necesar sa o publicati. Ramane la aprecierea voastra. Psalmul 1 spune: "Tot ce incepe duce la bun sfarsit". Nu abandonati lucrarea voastra. Daca credeti ca nu are rasunet, incercati sa aflati de ce, si acceptati sugestiile. Poate trebuie schimbat ceva, pe ici pe colo. Sa excelati si in aspectul spiritual, nu numai in cel literar sau al cunostintelor. Puneti mai mult din ceea ce sunteti voi. Daca voi ati gasit ca frumusetea este Cristos, prezentati-L cat mai atragator ca si altii sa se poata indragosti de El.
Cu dragoste sincera si cu un respect deosebit.
Sabina Dodan (SSJ)
Si m-am gandit sa punem inainte Domnului problema noastra, da, stiu ca eu abia am renascut si acum asa fac cu orice in viata mea, cer Lui.... Sa ne rugam Lui sa-L chemam si nu vom ramanea fara raspuns. Si la inimile noastre impietrite tot El poate lucra, si la dificultatile revistei tot El, de ce sa ignoram ajutorul Lui? De astazi sera ma rog pentru noi, ca SSJ... aceasta-i hotararea pe care am luat-o, cea mai simpla si cea mai frumoasa. Cu drag Sabina
(textul acesta se poate citi si in “Sabina Dodan - Texte publicate in dosarele SSJ”)
In loc de concluzie
Asadar reactii sunt, framantari nu sunt putine, doar ca lipsesti chiar tu, cu opiniile si gandurile tale. Iata tema urmatorului numar este: "Biserica si Lumea". Incercam sa aflam de unde incepe "lumea" si unde se sfarsesc zidurile bisericii. Ce zici?
Hyde Park
Alin Cristea - Un secol de cinema
Epoca inceputurilor
Data de nastere a cinematografului este socotita 28 decembrie 1895, cand a avut loc la Paris primul spectacol public al cinematografului Lumiere. Francezii Auguste si Louis Lumiere, conducatorii unei uzine de material fotografic din Lyon, inregistrasera la inceputul acelui an brevetul pentru "un aparat servind la obtinerea si la vizionarea probelor cronofotografice", pe care il vor numi CINEMATOGRAPHE. In martie avusese loc deja prima proiectie: La Sortie des Usines "Lumiere" / Iesirea muncitorilor de la Uzinele "Lumiere", iar in iunie, intr-un program de opt filme, fusese prezentata prima banda cu subiect, L'Arroser arrose / Gradinarul stropit (poate singurul film produs de Lumiere care are o importanta pe planul expresiei cinematografice). In decembrie, fratii Lumiere detineau circa 80 de filme.
Spre deosebire de agregatul de luat imagini al lui Dickson (un colaborator al lui Edison, de care se despartise), care era transportat cu mare dificultate (cintarea 500 de kg), camera lui Lumiere era de zece ori mai usoara si putea fi dusa ca o simpla valiza. In aceasta perioada, una si aceeasi persoana, operatorul, asigura atat filmarea, cat si proiectia.
In etapa urmatoare se produce o prima separare intre producatorul de filme si exploatatorul lor. Producatorul nu vinde celui care va exploata filmul decat o copie. Pentru a se putea vinde mai multe copii, trebuiau gasiti mai multi consumatori. In Franta, Charles Pathe si Gaumont au mutat locul reprezentatiei in asa fel incat nu spectatorul sa fie atras spre salile cinematografului din centru, ci proiectiile sa mearga in intimpinarea lui; astfel s-a nascut cinematograful de balci. In acelasi timp, reprezentatia cinematografica a fost inclusa si in popularele spectacole de varieteu si music-hall. O data cu cistigarea unui anumit public apare si dispretul intelectual pentru vulgarizarea cinematografului si vor trece multi ani pana cand cineastii vor reusi sa impuna ideea cinematografiei ca arta.
Lumiere se specializase in filme de actualitati, propunindu-si sa "surprinda viata asa cum e". El reprezinta astfel tendinta realista, in timp ce George Melies este descoperitorul fantasticului in cinematografie. Melies este primul creator in cinematografie: el foloseste tehnica recent inventata pentru a realiza alt scop decat cel pentru care fusese inventat aparatul. Filmul american se va naste realmente abia dupa ce va fi cunoscuta aici opera lui Melies, care a exercitat o influenta hotaritoare pe teritoriul american.
In 1902, la Los Angeles, se separa spectacolul cinematografic de celelalte spectacole si se inaugureaza astfel prima sala specializata. Salile de cinema, cu caracter popular, se inmultesc rapid: ele se numesc acum "nickel-odeons", deoarece pretul de intrare e de 5 centi, moneda numita curent "nickel". In New York existau 16 sali in 1906 si 500 in 1908, in Chicago in 1905 functionau doar 2, dar in 1908 ele ajung sa fie 116. La Melbourne un miliardar construieste un cinematograf gigant, cu 4000 de locuri, cel mai mare din lume la acel moment.
In 1908 apare prima cenzura cinematografica de stat in Europa, instituita prin decret in Germania ca reactie la proliferarea spectacolelor cu filme pornografice. Tot in 1908 are loc la Paris primul Congres al producatorilor cinematografici europeni, unde se discuta adoptarea unor tactici de lupta impotriva Trustului "Motion Picture Patent Corporation", care interzicea intrarea filmelor europene in SUA (cu exceptia celor de la "Pathe" si "Melies"). Congresul decide sa vinda filme in SUA pe orice cale, neacceptand conditiile lui Edison.
La inceputurile cinematografului american, centrul productiei de film a fost la New York. In 1908, turnarile la Contele de Monte Cristo in exterioare, impiedicate din cauza vremii proaste din Chicago, sunt reluate in insorita Californie. Peste un an, o alta companie soseste pe coasta Pacificului si astfel va incepe istoria Hollywood-ului, un ranch care devenise suburbie a orasului Los Angeles.
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
Posta redactiei
Daniel (?): Ma bucur ca primesc jurnalul sarii, ma bucur sa citesc crampeie din sufletul fiecaruia, am o dorinta, lucrez la un site, de orientare crestina, sa ii spun, in cazul in care gasesc ceva ce mi se pare indeajuns de interesant sa citeasca si altii as putea sa pun pe acel site aceste lucruri. Nu mi se pare corect sa fiu egoist savurand lucruri interesante, care duc la zidire. Multumesc!
Nota redactiei: Iti multumim pentru randurile trimise. Crampeie din noi, crampeie din voi, cam acesta este SSJ. Tinem legatura. Poate ne spui mai multe despre tine si site-ul tau.
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 750 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
Tema acestui numar este:
SSJ la puterea 150
Introducere
Cine ar fi crezut ca numarului 150 e posibil? Cine ar fi putut sa vada atat de departe: vremea, incercarile, ideile si provocarile.
Noi, impreuna, "internetici, "e-mail-isti", iubitori de frumos, de tandrete, de joc, de spirit si de Logos. Noi, impreuna, tacuti sau guralivi, inteligenti sau prostuti, americani sau ieseni, "sararisti" sau …, am fost pe o aceiasi corabie, spre un acelasi tarm, vorbind o aceiasi limba.
Cine ar fi crezut ca fidelitatea si incapatanarea tin uneori loc de program, de pastila, de incurajare? Suntem atat de departe incat nu mai pricepem de unde am plecat, suntem atat de multi, incat nu mai auzim fiecare voce, suntem atat de bogati incat am putea "inchide" ferestrele senini si impacati.
Dar iata ei, adica voi, adica tu, spui "inca nu", spui "e loc de mai bine, de mai multa claritate, de profunzime", spui "inca o vreme lasa ferestrele deschise… soarele inca n-a apus"
(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)
Daniel Bud (USA)
Stimata redactie,
Numarul 149 ne indeamna la citit si evaluat, criticat si reactionat. SSJ e o revista inedita si cu potential, insa, asa cum se afirma, are nevoie de o continua refacere. Are nevoie de teme de mare interes, cit si de o gama variata de autori.
Citeva ginduri personale:
(1) Revista ar avea nevoie de o rubrica continua in care cititorul sa poata sa isi exprime gindurile, si ele sa apara in numarul urmator. "Curier si Posta Redactiei" este un titlu bun, insa are nevoie de o adresa email afisata imediat sub titlu.
(2) In cuprins ar fi bine sa apara o provocare, un fel de rubrica permanenta, ceva de genul: "Audienta raspunde", unde cititorul sa fie indemnat atit la o evaluare critica a numarului, cit si la propuneri de teme noi. Este important sa se faca un sondaj prin care sa se determine care sunt temele de interes major.
(3) Apoi, ar fi bine sa reapara o rubrica permanenta de stiri, sa se continue traditia initiala intr-o noua forma. Stirile a fie deschise cititorului astfel incit oricine sa poata anunta un eveniment din toata lumea. Se poate preciza de exemplu, "stirea transmisa sa nu fie mai lunga de 30 de cuvinte." Aceasta rubrica ar stringe unitatea cititorilor si ar crea sentimentul unei audiente existentiale SSJ.
(4) In plus, la cuprins ar trebui, cred eu, inceputa practica listarii titlurilor de articole si apoi a autorilor. Asta ar mari atentia autorului in formularea unui titlu atractiv si reprezentativ continutului, si ar creste interesul nascut din primul impuls al cititorului din contactul initial cu SSJ.
(5) E necesar, cred, sa fie un anunt special care sa deschida usa tuturor celor ce doresc sa contribuie cu articole in SSJ. Ceva de genul: SSJ primeste articole pe adresa email X. Mesajul trebuie sa fie cuprins intre 100-400 de cuvinte, sa aibe titlu, sa nu contina limbaj ..., si sa ..... SSJ isi rezerva dreptul de a selecta mesajele pentru publicare fara (sau cu) a da explicatii autorului in cazul in care materialul nu este publicat. Materialul trimis spre publicare trebuie sa reflecte tema unui numar propus, ... Parerile expimate in SSJ nu exprima vederile revistei ci ale autorului. Materialul publicat ramine copyright ... O citare completa are nevoie de permisiunea in scris a redactiei SSJ (sau a autorului).
(6) SSJ trebuie sa isi propuna sa invite si a insiste pe linga acele persoane care ar putea contribui in mod semnificativ la o anumita tema. O planificare facuta pe termen mai lung, de citeva luni, ar asigura timp in organizarea numerelor mult mai eficace. Cu alte cuvinte, daca pentru nr. 10 al SSJ din iunie, tema este "Omul in fata cu moartea," articolele trebuie sa soseasca la redactie pe 10 mai, sa zicem. Exemplele de aici exprima opinia mea ca organizarea numerelor revistei ar imbunatati calitatea.
(7) Instinctul cititorului nu e format spre a raspunde unor articole. Daca in mod specific si real revista/ziarul cere parerea cititorului, si numai daca realmente cititorul se convinge ca este curtat de redactie, probabil ca va raspunde. Altfel, reflexul ne spune sa ne vedem de treaba.
(8) SSJ trebuie, zic eu, sa se deschida lumii careia i se adreseaza. E greu insa sa isi formeze o audienta noua, in cazul in care ar dori sa se adreseze unei alte audience. Asa cum stau lucrurile, ca cel mai simplu este sondarea adreselor existence, cca. 700, si sa descopere virsta medie si alte caracteristici importante ale cititorului pentru a avea un portret robot. Temele trebuie sa fie relevante pentru acest tip de cititor, si contributiile trebuiesc indreptate spre acest timp de cititor.
(9) Financiar, revista ar trebuie sa isi largeasca spatiul virtual de inmagazinare, si sa fie in stare sa construiasca o arhiva virtuala a tuturor numerelor. Daca are nevoie de sprijinire financiara, are nevoie de un cont in lei, cel putin, unde sa poata aduna donatii.
Toate aceste lucruri sugerate aici ar schimba revista substantial, si aici intervine factorul cheie, care este viziunea redactiei SSJ cu privire la revista?
Libertatea de expresie si dialogul cu cititorii poate incepe in SSJ numai daca redactia in mod intentionat isi deschide paginile catre cititori. Intr-un fel, mingea ramie in terenul SSJ, si niciodata ea nu trece la cititor, cel putin nu atita vreme cit SSJ ramine "blocat" in pozitia in care actualmente se afla: (a) temele sunt alese de SSJ fara un prealabil sondaj al celor 700 de adrese email, si (b) cititorul nu stie daca poate contribui cu o idee, cu o tema (chiar daca SSJ crede ca poate, cititorul nu are informtia), nu stie daca ideea sa va fi citita de redactie cu atentie, si nu stie daca SSJ cauta cu adevarat noi autori. Daca mesajul SSJ nu e comunicat constant si clar, prin rubrici specifice, cititorul nu are de unde sa intuiasca bunele intentii ale SSJ.
Cu speranta ca SSJ va lua o decizie strategica, si care va crea un echilibru practic intre viziunea redactiei si nevoile cititorilor, Daniel Bud
(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)
Teofil Stanciu (Oradea)
Am aruncat o privire destul de insistenta pe ultimul vostru numar. M-a bucurat si m-a indispus nu stiu in ce proportie, insa nu ma straduiesc nici sa aflu.
Vin mai intai Edi si Sabina cu dureroasa intrebare: mai are SSJ un rost pe lume? Si legata de prima: care e acest rost? Ce sa le raspunzi? Ce sa va raspund? Nu va raspund. Nu eu.
Urmeaza apoi articolele de sezon. Alin Creanga. Ce pot sa spun e ca, in cazul meu, din tot cate ceva se aduna si da un Craciun. Ca am si culinar, si muzical, si material, si ceremonial si... din fiecare. De altfel imparteala mi se pare in scopuri pur didactice fiindca nu stiu pe nimeni sa isi propuna sa aiba un Craciun social de pilda. Lista aceasta de craciunuri alternative ai zice ca e mai degraba un index al derapajelor posibile, un desfasurator moralist. As fi preferat mai multe amanunte despre acel Craciun autentic ramas a fi descoperit.
Si chiar asta face Alina Simion. Mi-a intrat drept la inima bobul de sare cu care a dat o parte din gustul numarului.
Alin Cristea e impresionant cu radiografia pe care ne-o supune atentiei. Radiografie ramasa cam neinterpretata insa (intr-un sens). Plus ca e deranjant sa mi se puna intrebarea cu raspuns inclus: "Cum sa nu fredonezi, inspirat de aceasta feerie promotionala: Always Coca-Cola?" Foarte bine! raspund. Nu stiu pe nici unul dintre prietenii mei, evanghelici sau neevanghelici, care sa fredoneze sloganul respectiv. Deci se poate fara Coca-Cola. Intrebarile tendentios puse doar pentru a sustine o demonstratie nu cred ca sunt necesare. Cat despre McChristmas, la randul lui pare cam prea mult spus. Da, formularea e de efect. Si cam atat. McDonald's stiu ca denumeste intr-un fel globalizarea. Dar lumea e in mai multe feluri nu numai in felul Mc. Se poate ca nu am inteles eu, dar se poate si ca ar trebui explicat ce inseamna McDonaldizare. Fiindca altfel nu vad de unde trimiterea la sincretism.
Regret ca nu am reusit sa identific tonul textului despre Spania al Roxanei. Am remarcat ca se plang si copiii cei omorati de Irod (daca se plang) si ca se sarbatoreste la iesle nu la brad.
E bine cand se termina cu bine. Sau: stai sa vedem cum se termina. Lena a iesit senina din Craciunul frantuzesc.
"Sensul si trairea" lui Daniel Bud nu prea a avut sens pentru mine. Adica, lasa-le incolo de culori, imi zic. Iau batul si il bag in gura bucurandu-ma ca ii dulce nu ca e rosu si alb. Oricum dupa foarte scurta vreme se sterge rosul si ce ne facem?
Eu nu mai am brad de ceva vreme, dar nu asta imi descompleteaza Craciunul.
Teologic, ieslea nu inseamna nimic. Adica mi se pare o speculatie dulceaga insistenta pe smerenia din iesle. Daca m-as face furnica, marturisesc ca nu m-ar interesa in mod deosebit daca m-as naste in varful sau la baza musuroiului.
Ce mai mare umilinta decat sa devina om supus acelorasi slabiciuni ca si noi (dar fara pacat)? Si sa o pun si asa: care dintre oamenii de dinainte si de dupa au avut parte de ingeri la nastere? Si inaintea caruia s-au mai inchinat oameni intelepti veniti de la sute de kilometri? (In textul din Filipeni ni se spune de smerenia pana la moarte de cruce si nimic despre iesle). S-a nascut un imparat, cel mai imparat dintre imparati, intr-o iesle. Dar el nu si-a revendicat-o vreodata. I-am pus-o noi in cârcã dintr-un sentimentalism pe care incercam sa-l facem dogma.
Mai in echilibru ma aflu cand se spune: "simplitate si maretie" (Ionutz). Cam asa, de la inceput intr-un paradox. Impresia dupa lectura e ca, in ciuda nenumaratelor articole, nu prea stim cum se sarbatoreste. Ca exista lectii pentru posteritate si prostime. Mi-e teribil de ciuda pentru incrancenarea (ca sa nu o chem dupa alt nume) cu care e descris Craciunul celorlalti. Imi amintesc de panaourile pioneresti: ASA DA, ASA NU.
(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)
Cristina Olariu (Timisoara)
(reactie la editorialul din numarul 149)
Eduard,
Habar n-am daca s-ar cuveni sa-ti spun asa, pe nume sau altfel... Insa ma simt provocata sa iti raspund pe masura. "Eu si tu..." Motivator mesajul, n-am ce spune... Sa pun mana "pe tastatura" si sa-mi dau drumul la gura. Asa ca asta am sa si fac:
Draga SSJ-ule, te primesc de trei ani si mai bine, te citesc pe nerasuflate de cele mai multe ori. Alte ori, e drept, cu aerul "sa vedem ce mai spun SSJ-istii!" Sunt destepti, simpatici, au fler, transanti - fara a fi obraznici, visatori uneori si totusi nu se feresc a spune lucrurilor pe nume.
Ma amuza intr-un fel faptul ca ati "crescut baietii mari". Ar trebui sa ma sperie cumva? Suna a amenintare? M-ar durea sa va pierd. Mi se pare ca va cunosc de cand lumea, ca va stiu chipurile, "ca ne tragem de sireturi". Aici in Vest se prinde bine SSJ-ul. Vorbim aceeasi limba, gandim in acelasi ton se pare ca frecventa e buna iar subiectele abordate, precum si maniera in care o faceti, isi ating tinta. Adica "zgandara".
E normala si pretentia de a stii cine va sunt cititorii, insa asa suntem noi, inghitim multe si nu spunem nimic. Intr-un fel, pentru ca asa suntem obisnuiti, in altul, pentru ca suntem prea ocupati ca sa mai remarcam nevoia celuilalt de a stii ca ne-a picat bine ce a facut el... Si poate din ezitarea de a nu reusi sa fim atat de "impresionanti" cum ati reusit voi sa fiti in ultimii patru ani :)
Promit sa mai revin.
(textul acesta se poate citi si in "arhiva de aur" - Cristina Olariu)
Alina Simion (SSJ)
(reactie la editorialul din numarul 149)
vrei sa iti spun? vrei sa auzi ca sunt oarba si ca nu vreau sa ma vindec?
vrei sa auzi ca in orbirea mea ii implic si pe altii si mai ales ii incurc?
vrei sa auzi ca nu exista un program suport pentru revista si ca orbecaim?
vrei sa mai auzi si ca nu facem nimic sa ne redresam?
vrei sa auzi cum strigam dupa ajutor si nimeni nu ne aude?
vrei sa auzi cum ca toti ne prefacem ca nu auzim?
si VREI SA MAI AUZI CA DACA TU RENUNTI S-A DUS DE RAPA TOTUL?
(acest text poate fi citit si in "Alina Simion - Privirea")
Maria Schaefer (Germania)
Citesc cu mare interes revista SSJ.
Eduard pare sa fie intr-o situatie melancolica. Desi nu-l cunosc nici eu personal, nu este o piedica sa citesc cu placere aceasta revista. Da, e adevarat, astimpara oarecum dorul de tara. Este un loc de intilnire a celor cu aceeasi "matrice spirituala". Ar fi mare pacat daca nu ati continua.
Unele hotariri nu sint bine de luat iarna cind vedem prea putin soare si avem cugetul ingreunat. In tarile nordice, marea majoritate a populatiei sufera de depresie iarna pentru ca o petrec in mare masura in bezna. De aceea in locuintele lor se gasesc lampi speciale care imita lumina soarelui, ca sa reziste psihic pina la vara.
Cu privire la numarul care a avut ca tema "SINGURATATE", aproape ca am vrut sa va scriu si eu. Si anume ca exista cineva care va intelege. Omul a fost creat pentru partasie. In primul rind cu Dumnezeu. Avem o problema grava noi, omenirea, atit timp cit nu traim in aceasta partasie. Tot Dumnezeu ne-a oferit si calea cum sa ajungem la ea. Prin Isus Christos. (Cred ca nu scriu nimica nou).
Exista un alt fel de singuratate, in legatura cu care Dumnezeu insusi a spus ca nu este buna. Si daca unul sau altul sufera din aceasta cauza este total normal. Va propun voua, tineretului sa organizati activitati comune, ceva unde sa lucrati impreuna, in actiune va puteti cunoaste cel mai bine.
Incredeti-va in Dumnezeu, nu luati hotariri in panica de a ramine singuri si nici ca sa-i faceti cuiva in ciuda. Sint starturi periculoase. In ce priveste "singuratatea in doi", la aceasta se poate lucra. Fiecare este un unicat in felul lui, si armonia se cizeleaza cu timpul. Pe de alta parte contrariile se atrag si se intregesc.
Va doresc multa putere si nou elan pentru anul nou inceput si pentru viitor. Ultimul numar, a fost din nou excelent.
(recomandam a se vedea: “Maria Schafer – Galeriile “germane” ale SSJ-ului”)
Ionut Apostu (SSJ)
Edi a incercat sa va starneasca sa scrieti cum va raportati la SSJ (cei din redactie). Daniel zice ca nu are ce sa scrie la acel mesaj.
Bun!
Este o criza? Este sfarsitul SSJ? Eu unul vad si luminita de la capatul tunelului, dar vad si moartea revistei in acelasi timp. In ultimele zile m-am tot gandit cum ar fi mai bine. Si m-am mai intalnit si cu Edi si am zis: progres, dezvoltare. Ce-i ala progres intr-un grup?
Progresul revistei inseamna de fapt progresul individual. O crestere calitativa a ceea ce scriem despre lucruri ceva mai profunde. Revista nu da verdicte, noi scriem pentru noi. E drept ca nu ne stim cititorii sa ne putem pune in locul lor.
Eu nu stiu ce va fi, urmatorul numar nu stiu ce va contine.
M-am apucat de lucru impreuna cu Daniel la noul site SSJ si asta ar putea insemna dezvoltare. Intr-o singura directie. Cum putem face revista mai buna? Edi aducea in discutie copilaria cu care scriem desi avem facultati si licente. Cum se reflecta alte realitati din viata noastra in ceea ce scriem. Cum ne putem dezvolta individual? Astea intrebari.
Cand fiecare va fi gasit raspunsul la aceste intrebari poate va da un semn de viata.
(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)
Chris (Oradea)
Dragii mei, mi-a scris Ionutz in ultimul mesaj ca vrand-nevrand, sunt un model pentru multi... daca e asa atunci va rog sa luati exemplu de la mine: in ciuda oricaror dificultati, Quo vadis va merge mai departe... si nu uitati ca nu am o echipa ca a voastra!!! Adunati-va, ridicati-va si... la lupta! SSJ nu trebiue sa moara!!!
Lidia Crisan (Australia)
Iubiti colaboratori ai revistei SSJ
Multumesc si pentru acest numar al revistei voastre, bogata in continut, cu remarci folositoare, bine documentata, si totusi ceva i-a lipsit. E-adevarat ca editorialul a fost, cred, bine motivat, eu nu va cunosc decat de trei luni, dar nu am inteles care este sursa nelinistii voastre? De ce credeti ca pana acum v-ati jucat si de acum va luati rolul in serios? Si ce vrea asta sa insemne? Va este teama sa spuneti Adevarului pe nume? Apreciez onestitatea si curajul editorului. Felicitari!
Apreciez incercarea Sabinei de a mentiona cel mai minunat lucru care i s-a intamplat in ultimile trei luni si totusi vorbele i-au ramas in gat pe jumatate. Draga Sabina, faleste-te cu Cel ce s-a nascut in inima ta, pentru ca El este Fiul lui Dumnezeu! El este Cel ce lipseste din vietile multora si de aceea este atata tragedie in lume azi! Vantul Duhului Sfant este totdeauna prielnic, depinde unde vrei sa arunci ancora. Totul depinde de alegerea ta. Poti alege sa fii fericita sau poti alege sa continui sa traiesti in mizeria ta spirituala, o viata fara sens si fara nici o tinta. Sabina, te felicit pentru alegerea ce ai facut-o!
Alina, te felicit pentru remarca ta. Tu stii ce ai vrut sa spui mai bine prin titlu. Fiecare cititor poate intelege ceva cu totul diferit de ce tu ai intentionat. Este nevoie de un bob de sare in toate actiunile si vorbele noastre. Sa pastram ce avem chiar daca pentru altii inseamna nimic. Cumpara adevarul si nu-l vinde spune un proverb, iar alt proverb spune ca "nu este bine sa mananci multa miere" (dulciuri), adica numai lucruri placute, ca ti se poate face rau. In schimb sarea da gust, sarea vindeca, sare conserva. Daca inima este plina de eroul colizilor, isi vor gasi o cale de a se lasa auzite.
Felicitari si Lenei, care a sarbatorit un adevarat Craciun. Ea a trait minunea serenitatii launtrice prin faptul ca a ascultat de o simpla urare a unui prieten. A fost o urare inspirata si venita la momentul oportun. Ce minuant este sa ai un prieten adevarat. El te iubeste oricand, aproape sau departe, si in nenorocire ajunge ca un frate.
Felicitari si tie, Ionutz, care ai prins totul celei mai majestice cantari intonate vreodata pe pamant. Ai uitat, sunt sigura de asta, sa mentionezi ca bucuria ingerilor este si bucuria ta. Nu-i asa! Nu-i asa ca te bucuri ca ai un Mantuitor? Cum sa nu? Daca ingerii s-au bucurat de sansa pe care Dumnezeu i-a dat omenirii, cum nu s-ar bucura un pacatos ca tine si ca mine pentru Domnul Isus? Bucuria, ca si plansul, stiu ca sunt molipsitoare. Corecteaza-ma daca sunt gresita.
Felicitari si lui Daniel Bud. Ma bucur de voi ca sunteti un manunchi de talente. Va completati unul pe celalalt, si parca va luati la intrecere unul cu altul, o competitie sanatoasa, pentru ca aveti ca tinta o revista completa. De asemenea sunt convinsa ca si tu ai gasit sensul vietii, urmand steaua calauzitoare. Fii fericit ca inca straluceste si nu inceta sa urmezi calauzirea ei. Dar nu uita ca ieslea saraca reprezinta o inima smerita. Da, bucuria primului Craciun se poate reedita de fiecare data si asa cum mentiona Alin Cristea, pentru cei ce iubesc pe Domnul Isus si venirea Lui, Cristos nu poate fi lasat afara din centrul acestei minunate sarbatori. De alfel pentru cei credinciosi, bucuria este perpetua, este pentru fiecare zi a anului si nu doar pentru un sezon.
Alin Cristea si Alin Creanga, amandoi sunteti pe deplin indreptatit sa deplingeti starea trista de demitizare a Craciunului. Apropo, Craciunul nu este un nume biblic. Corect este Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus. In engleza este o zicala foarte interesanta si corecta, am putea zice din punct de vedere doctrinar: "Christ is reason for the Season". Daca Cristos nu este motivul Sarbatorii, sarbatorim orice dar nu intruparea lui Dumnezeu, planuita din vesnicie, pentru salvarea neamului omenesc. Apropo, Alin. Cum ai sarbatorit tu Craciunul? Ai avut un pahar de Coca-Cola? Eu de mult am incetat sa fac pom de Craciun. Cred ca in cei 53 de ani, am avut doar doi pomi de Craciun. Ma dezgusta aspectul comercial al sarbatorilor (pentru ca nu este numai Craciunul comercializat).
O, si ar mai putea fi spuse multe. Aceasta scrisoare vreau sa circulati doar intre voi. Nu stiu daca credeti ca este necesar sa o publicati. Ramane la aprecierea voastra. Psalmul 1 spune: "Tot ce incepe duce la bun sfarsit". Nu abandonati lucrarea voastra. Daca credeti ca nu are rasunet, incercati sa aflati de ce, si acceptati sugestiile. Poate trebuie schimbat ceva, pe ici pe colo. Sa excelati si in aspectul spiritual, nu numai in cel literar sau al cunostintelor. Puneti mai mult din ceea ce sunteti voi. Daca voi ati gasit ca frumusetea este Cristos, prezentati-L cat mai atragator ca si altii sa se poata indragosti de El.
Cu dragoste sincera si cu un respect deosebit.
Sabina Dodan (SSJ)
Si m-am gandit sa punem inainte Domnului problema noastra, da, stiu ca eu abia am renascut si acum asa fac cu orice in viata mea, cer Lui.... Sa ne rugam Lui sa-L chemam si nu vom ramanea fara raspuns. Si la inimile noastre impietrite tot El poate lucra, si la dificultatile revistei tot El, de ce sa ignoram ajutorul Lui? De astazi sera ma rog pentru noi, ca SSJ... aceasta-i hotararea pe care am luat-o, cea mai simpla si cea mai frumoasa. Cu drag Sabina
(textul acesta se poate citi si in “Sabina Dodan - Texte publicate in dosarele SSJ”)
In loc de concluzie
Asadar reactii sunt, framantari nu sunt putine, doar ca lipsesti chiar tu, cu opiniile si gandurile tale. Iata tema urmatorului numar este: "Biserica si Lumea". Incercam sa aflam de unde incepe "lumea" si unde se sfarsesc zidurile bisericii. Ce zici?
Hyde Park
Alin Cristea - Un secol de cinema
Epoca inceputurilor
Data de nastere a cinematografului este socotita 28 decembrie 1895, cand a avut loc la Paris primul spectacol public al cinematografului Lumiere. Francezii Auguste si Louis Lumiere, conducatorii unei uzine de material fotografic din Lyon, inregistrasera la inceputul acelui an brevetul pentru "un aparat servind la obtinerea si la vizionarea probelor cronofotografice", pe care il vor numi CINEMATOGRAPHE. In martie avusese loc deja prima proiectie: La Sortie des Usines "Lumiere" / Iesirea muncitorilor de la Uzinele "Lumiere", iar in iunie, intr-un program de opt filme, fusese prezentata prima banda cu subiect, L'Arroser arrose / Gradinarul stropit (poate singurul film produs de Lumiere care are o importanta pe planul expresiei cinematografice). In decembrie, fratii Lumiere detineau circa 80 de filme.
Spre deosebire de agregatul de luat imagini al lui Dickson (un colaborator al lui Edison, de care se despartise), care era transportat cu mare dificultate (cintarea 500 de kg), camera lui Lumiere era de zece ori mai usoara si putea fi dusa ca o simpla valiza. In aceasta perioada, una si aceeasi persoana, operatorul, asigura atat filmarea, cat si proiectia.
In etapa urmatoare se produce o prima separare intre producatorul de filme si exploatatorul lor. Producatorul nu vinde celui care va exploata filmul decat o copie. Pentru a se putea vinde mai multe copii, trebuiau gasiti mai multi consumatori. In Franta, Charles Pathe si Gaumont au mutat locul reprezentatiei in asa fel incat nu spectatorul sa fie atras spre salile cinematografului din centru, ci proiectiile sa mearga in intimpinarea lui; astfel s-a nascut cinematograful de balci. In acelasi timp, reprezentatia cinematografica a fost inclusa si in popularele spectacole de varieteu si music-hall. O data cu cistigarea unui anumit public apare si dispretul intelectual pentru vulgarizarea cinematografului si vor trece multi ani pana cand cineastii vor reusi sa impuna ideea cinematografiei ca arta.
Lumiere se specializase in filme de actualitati, propunindu-si sa "surprinda viata asa cum e". El reprezinta astfel tendinta realista, in timp ce George Melies este descoperitorul fantasticului in cinematografie. Melies este primul creator in cinematografie: el foloseste tehnica recent inventata pentru a realiza alt scop decat cel pentru care fusese inventat aparatul. Filmul american se va naste realmente abia dupa ce va fi cunoscuta aici opera lui Melies, care a exercitat o influenta hotaritoare pe teritoriul american.
In 1902, la Los Angeles, se separa spectacolul cinematografic de celelalte spectacole si se inaugureaza astfel prima sala specializata. Salile de cinema, cu caracter popular, se inmultesc rapid: ele se numesc acum "nickel-odeons", deoarece pretul de intrare e de 5 centi, moneda numita curent "nickel". In New York existau 16 sali in 1906 si 500 in 1908, in Chicago in 1905 functionau doar 2, dar in 1908 ele ajung sa fie 116. La Melbourne un miliardar construieste un cinematograf gigant, cu 4000 de locuri, cel mai mare din lume la acel moment.
In 1908 apare prima cenzura cinematografica de stat in Europa, instituita prin decret in Germania ca reactie la proliferarea spectacolelor cu filme pornografice. Tot in 1908 are loc la Paris primul Congres al producatorilor cinematografici europeni, unde se discuta adoptarea unor tactici de lupta impotriva Trustului "Motion Picture Patent Corporation", care interzicea intrarea filmelor europene in SUA (cu exceptia celor de la "Pathe" si "Melies"). Congresul decide sa vinda filme in SUA pe orice cale, neacceptand conditiile lui Edison.
La inceputurile cinematografului american, centrul productiei de film a fost la New York. In 1908, turnarile la Contele de Monte Cristo in exterioare, impiedicate din cauza vremii proaste din Chicago, sunt reluate in insorita Californie. Peste un an, o alta companie soseste pe coasta Pacificului si astfel va incepe istoria Hollywood-ului, un ranch care devenise suburbie a orasului Los Angeles.
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
Posta redactiei
Daniel (?): Ma bucur ca primesc jurnalul sarii, ma bucur sa citesc crampeie din sufletul fiecaruia, am o dorinta, lucrez la un site, de orientare crestina, sa ii spun, in cazul in care gasesc ceva ce mi se pare indeajuns de interesant sa citeasca si altii as putea sa pun pe acel site aceste lucruri. Nu mi se pare corect sa fiu egoist savurand lucruri interesante, care duc la zidire. Multumesc!
Nota redactiei: Iti multumim pentru randurile trimise. Crampeie din noi, crampeie din voi, cam acesta este SSJ. Tinem legatura. Poate ne spui mai multe despre tine si site-ul tau.
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 750 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
