Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Renuntarea la asteptari

Postat Maria
Când punem presiune pe alţi oameni pentru a obţine Ceea ce vrem noi, ei vor opune rezistenţă în mod automat. Simplul fapt că punem presiune, naşte răspunsul de opoziţie. Cu cât apăsam mai tare, cu atât mai tare se vor opune. Cu toate că ei s-ar putea să se supună cererilor noastre din teamă, asta nu este o acceptare în sinea lor, ceea ce, mai târziu, ne va face să pierdem ceea ce am câştigat. Această rezistentă se afla în noi toţi. Putem fi conştienţi de ea aşa cum operează, inconştient, şi o putem eluda găsindu-ne scuze şi explicaţii plauzibile.
 Când am renunţat, nu mai există presiunea timpului. Frustrarea apare atunci când ne dorim ceva pe loc, în loc să renunţăm la obiectul dorinţei noastre şi să-i permitem să se întâmple natural, la timpul său. Răbdarea este un efect secundar al renunţării şi cunoaştem cât de uşor este să te înţelegi cu o persoană răbdătoare. Observaţi că, de obicei, oamenii răbdători obţin ceea ce-şi doresc până la urmă
David R. Hawkins


This post first appeared on LUMINA EULUI INTERIOR, please read the originial post: here

Share the post

Renuntarea la asteptari

×

Subscribe to Lumina Eului Interior

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×