In seara Asta imi e dor.

 Atat de dor incat imi simt obrajii umezi. Sunt lacrimi, dar inchid ochii si imi inchipui ca sunt saruturile tale. Imi apari in fata spunandu-mi ca e “in regula”. Ca stii ca doare.

Doare al naibii de tare uneori, si indiferent cat timp trece nimic nu te poate scoate din mine.

Esti in mine cu fiecare clipa traita, cu fiecare gura de aer respirata, cu fiecare pas pe care il fac esti acolo in venele mele. Dar in Seara Asta Imi e atat de dor incat plang… si ma fac covrig in pat incercand sa-mi inghit lacrimile pe care le urasc.

 Urasc ca te-am cunoscut, si in acelasi timp ii multumesc lui Dumnezeu ca ai existat.  Am cunoscut dragostea in cea mai inalta forma a ei. Alaturi de tine m- am descoperit pe mine, dar tot alaturi de tine am cunoscut mult prea bine cum e sa traiesti fara o parte din fiinta ta.

Te-am cautat in fiecare barbat pe care l-am cunoscut de-a lungul vietii mele. O privire, un zambet, o atingere orice… orice mi-as fi dorit.

O particica din tine sa o regasesc, macar pentru o clipa…Dar soarta nu a vrut. Nu stiu cine esti , nu am avut suficient timp sa te cunosc, dar sa stii ca ai devenit o parte din mine. Nu a vrut in viata asta Universul,  sau oricine face toate astea sa se intample sa exist alaturi de tine, dar imi jur de fiecare data cand dorul de tine imi taie rasuflarea ca in viata urmatoare te voi gasi.

 Iti promit tie, si imi promit si mie ca nu ma voi opri din cautat pana cand nu te voi regasi. Imi pare rau, dragul meu, imi pare atat de rau ca nu a fost sa fie,  desi am stiut de prima oara cand te-am vazut asa cum  ai stiut-o si tu ca noi nu ne stim de acum.

Ne stim de o vesnicie, ne stim dintotdeauna, ti-am fost iubita sau poate  fiica, mama, amanta…suntem legati intr-un fel… dar nu a fost sa fie in viata asta.

Ciudat si crud e uneori destinul asta si mult prea puternic pentru ca noi sa ne impotrivim si acum nu pot decat sa respir adanc in timp ce iti proiectez imaginea ta  in fata ochilor.

Si ma privesti, si imi zambesti si imi zici ca stii. Stii cat doare dar destinul meu e altul. Durerea te va face mai puternica pe cand dragostea te face slaba, iar in viata asta esti menita sa fii puternica.

Nu stii de ce, nu stii cum, nici cand, tot ce stii ce ca atunci cand va veni momentul voi fi pregatita. Iar durerea asta e unul din lucrurile pe care trebuie sa o car zilnic cu mine.

Uneori uit. E ca si cum as duce o caramida cu a carei greutate m-am obisnuit, iar uneori nici nu o mai simt. Dar alteori precum in seara asta, mi se pare atat de grea, iar greutatea ei  ma ingenunchiaza, si atunci plang.

 Nu stiu ce pot face altceva. Si te simt. Simt ca cum te gandesti la mine. Esti departe si totusi te simt. Gandurile tale ma cuprind, si asta face sa doara mai tare. Cand nu mai  poti,  imi scrii.

Iti raspund sec fiindca am omorat speranta in clipa in care mi-am dat seama ca nu-si are rostul. Am imbratisat durerea pe care am ajuns sa o iubesc  pentru ca e ceva ce am de la tine. Asta si felul in care m-ai invatat sa simt, sa iubesc, sa gandesc, sa ma pretuiesc. M-ai facut un om puternic. Iti multumesc, omule drag.