Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Despre găzduire web şi omul din spatele HostPrior

Civilizaţia noastră a devenit, pe cât de tehnologizată, pe atât de antropocentrică. Astfel, dacă acum câteva sute de ani aveam cu toţii icoane în maşini şi în case, acum avem dispozitive mobile şi internet. Nu mai credem în zei şi magie, dar am devenit dependenţi de comunicare online. Majoritatea ne-am construit identităţi virtuale pe reţele de socializare, reţele găzduite de servere puternice. Iar cei care au un business au cu siguranţă şi site-uri sau bloguri pentru prezentare şi comercializare găzduite de o firmă de gazduire web pe care au ales-o în urma cercetării pieţei. Am ajuns atât de departe încât dacă nu găsim informaţii online despre un om sau o afacere, avem îndoieli despre legitimitatea acestora. De ce nu este online? Oare ce are de ascuns?

Şi pentru că găzduirea web nu este chiar uşor de înţeles, eu voi face o comparaţie pentru a explica hostingul cât mai simplu posibil. Ei bine, online-ul este precum planeta noastră. Pe planeta noastră trăiesc, în prezent, peste 8 miliarde de suflete (blog-uri, site-uri). Bineînţeles că fiecare dintre ele are nevoie de o locuinţă cu dotări minime pentru un trai decent. Hostingul sau găzduirea web este tocmai locuinţa ta, mai exact a blogului sau site-ului tău web. De calitatea locuinţei depinde confortul şi sănătatea ta şi a celor cu care locuieşti. Nu vrei o locuinţă care are aceeaşi adresă cu o altă locuinţă- imaginează-ţi confuzia poştaşului şi a taximetriştilor (pentru blog şi site, ai nevoie de IP dedicat). Şi nici de o locuinţă prea mică, în care nu ai loc să te relaxezi (când alegi hostingul, trebuie să fii atent la spaţiul de stocare). Şi sunt sigură că nu vrei o locuinţă uşor de atacat de hoţi (găzduirea web trebuie să ofere protecţie antispam şi antimalware).

Să spunem că ai găsit o locuinţă (un hosting) care oferă toate condiţiile de mai sus, la un preţ pe care ţi-l permiţi şi eşti dispus să-l plăteşti. Însă descoperi, peste un timp, că dacă ai o stricăciune sau nu înţelegi cum funcţionează panoul electric al blocului, administratorul blocului este ori plecat, ori indisponibil. Cu alte cuvinte, că Omul Din Spatele găzduirii web este prezent la încasarea banilor pentru serviciile sale, dar este absent când ai o problemă sau o nelămurire. Degeaba ai o locuinţă care te mulţumeşte, dacă serviciile de întreţinere lasă de dorit. Ai două alternative: să te muţi la altă locuinţă sau să cauţi alt administrator de bloc. Însă uneori transferul blogului către alt hosting are un preţ foarte ridicat (la gazduire HostPrior migrarea site-ului este gratuită!). Aşa că alegi să schimbi administratorul de bloc. Dintre administratorii care au aproximativ aceleaşi calificări, îl vei alege pe cel care este cel mai dispus să te ajute. Iar dacă veniturile tale depinde de site-ul tău (ai o afacere mare online, de exemplu), atunci vrei un hosting care este la un chat distanţă, 24/7/365 de zile pe an, cu timpi de încărcare lideri de piaţă şi 99,9% uptime garantat (aşa cum oferă HostPrior).

În ultimii ani, afacerile serioase oferă comunicare nonstop cu clienţii lor, fie că vorbim de bănci, servicii de hosting sau site-uri de vânzare de produse. Iar toate aceste afaceri online au ca numitor comun un serviciu de hosting dedicat şi profesionist, adică oameni care înţeleg problema ta şi o traduc în limbajul inteligenţei artificiale pentru a pune tehnologia în slujba ta şi a afacerii sau prezenţei tale online. Dacă întrebăm inteligenţa artificială ce este hostingul web (găzduirea web) şi cum anume să alegem o găzduire web profesionistă, expertul IA Chat GTP ne oferă răspunsuri perfecte, clare, inteligibile:

Însă niciun robot sau chat, oricât de inteligent ar fi, nu ne poate rezolva problemele punctuale. De pildă, am trecut printr-o situaţie nefericită în care un site a sustras bani din contul meu fără aprobarea mea, după câteva notificări pe care nu le-am citit cu atenţie pentru că semănau perfect cu cele de dinainte, pe care le marcasem ca inofensive. Am rezolvat în cele din urmă situaţia, însă doar după chat-uri lungi şi complicate cu operatorii umani. Şi aceasta nu a fost singura situaţie în care am apelat la oamenii din spatele tehnologiei pentru a rezolva o problemă atipică. Spre deosebire de un robot dedicat chat-ului, un om poate înţelege un limbaj mai emoţional şi poate găsi soluţii pentru situaţii deosebite. Ca aceea în care uitasem cum se înlocuiesc nameserverele şi am apelat la furnizorul meu de gazduire WordPress, care m-a ajutat deşi nu era treaba lui să o facă.

La rândul meu, am fost omul din spatele tehnologiei, cel care trimitea clienţilor poze amănunţite cu produsele, dacă acesta avea nevoie mai multe informaţii sau dorea produs asemănător. Disponibilitatea face diferenţa dintre o vânzare şi un eşec. Dintre o locuinţă în care eşti fericit şi o locuinţă în care ţi-e silă să trăieşti. Dintre un blog care te îndeamnă la scris şi un blog horror, în care articolele nu se salvează şi nu ştii de ce. Dintre un hosting web prea scump, cu servere învechite, şi un hosting premium, care oferă performanţă dublă la acelaşi preţ dacă achiţi pe un an un pachet de găzduire (cum este HostPrior).

Tot la HostPrior.ro găseşti găzduire profesională adaptată nevoilor tale, începând cu găzduirea Basic până la Elite, sau poţi lansa un magazin online. Eu aleg serviciile de hosting (şi) după calitatea comunicării cu omul din spatele serviciilor oferite. Degeaba mă bucur că preţurile sunt mici dacă ele conţin costuri ascunse sau mi se răspunde târziu sau incomplet la nelămuriri şi întrebări. Ultimul lucru de care am nevoie este să deţin un blog sau un site, să plătesc serviciile de hosting dar să nu primesc răspunsuri la întrebările tehnice. Omul din spatele găzduirii web este primul la care apelez atunci când întâlnesc o eroare sau o problemă tehnică şi doresc să mi se indice cauza problemei şi soluţiile. Răspunsuri standard poate oferi acum şi Chat GTP, robotul comunicativ dotat cu inteligenţă artificială, dar niciun robot AI nu va putea vreodată să îmi rezolve probleme personale…din sfera tehnologică!

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2023.

Articolul Despre găzduire web şi omul din spatele HostPrior apare prima dată în Cafeneaua consumatorului.



This post first appeared on Cafeneaua Consumatorului, please read the originial post: here

Share the post

Despre găzduire web şi omul din spatele HostPrior

×

Subscribe to Cafeneaua Consumatorului

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×