Susana Cain, o scriitoare foarte bună, fată de rabin, crescută între cărți. Tată ei un predicator respectat în comunitatea dânsului. Citea toată săptămâna, iar sâmbăta când predica compila într-un mod foarte sofisticat ceea ce a cercetat întreaga săptămână. Mulțimi de oameni veneau să îl asculte. La moartea lui, străzile erau pline, întreg orașul au venit să comemoreze despărțirea de un mare om al comunității.

Susana Cain scrie pe tema oamenilor introvertiți. Așa a fost tatăl ei, așa este și ea. Se simteau în largul lor între cărți, iar între oameni ofereau adesea valori inestimabile, însă era incert dacă se putea conecta cu oamenii. Pentru că un introvertit nu socializează așa repede cu oaemnii pe care nu îi cunoaște, care salută și vorbesc de parcă te cunosc de o viață, dar toți știm că nu este așa, deci..

Un lucru extraordinar pe care îl remarcă Susana în cartea ei este că la început lumea câne Era Mai Mult urbana, trăia în comunități în care oamenii se cunoșteau între ei, nu își puteau permite să facă orice că știau oamenii cine este și cum se poartă, societatea era mai mult orientată pe caracter.

Dar în momentul în care oamenii au început să migreze spre urban, în metropole, oamenii au început să nu se mai știe așa de bine între ei, și au început să dea interviuri și să încerce să dea o impresie bună celor ce nu îi cunoeșteau. Așa că încet încet societatea a trecut de la o cultură a caracterului, la o cultura a personalității, care se bazează pe impresii, aparențe și aptitudini.

Foarte bine observație, și important este să o analizăm dacă este o mișcare în bine sau nu.

Recomand cartea. Este și în română ”Liniște – Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare!”