Închinarea este tot ce poate omul să ofere mai mult. Dumnezeu știe acest lucru și de aceea este mai presus de totate interesat de închinarea ta. Dumnezeu mai presus de vorbe și fapte, este interesat de aceluia căruia te închini. (Matei 7,22).

Termenii închinării nu se negociază cu nimeni, Dumnezeu ne spun ceea ce este sfânt, apoi vom da socoteală de ceea ce am făcut pe când trăiam în trup.

Grupurile de închinare au originea în leviții din vremea lui Moise, rolul lor este să conducă poporul în închinare. Astăzi se crează impresia că grupul se închină, iar ceilalți sunt un fel de spectatori. Ei nu se mai închină? Dacă nu avem grup, ceilalți nu se mai închină? Doar prin cântare ne închinăm? Pavel spune că orice facem poate fi închinare la adresa lui Dumnezeu.

”Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Cor 10:31).

Astăzi se duce o luptă subtilă pentru închinare, închinarea adevărată îl are în vedere pe Dumnezeu și lauda Lui. Închinarea de astăzi alunecă înspre spactaculos (spectacol). Acest lucru schimbă subtil termenii închinării, spectacolul se concentrează pe spectatori (să îi mulțumească), și atrage lauda celor din față. Dumnezeu este scos din atenție, măcar că se folosesc cuvinte evlavioase…

Pe lângă piedicile externe în calea închinării, mai sunt și cele interne: păcatul mândriei (vezi Nadab și Abihu – Lev. 10,1), păcatul sexual (vezi Hofni și Fineas 1 Sam. 2,22) și păcatul iubirii de bani (vezi Anania și Safira – Fapte 5,3).