„Ei Simone, ce zici? Iată-ne pe față învoiți să vă nimicim”.
”Oh!” răspunse Simon, ”mai este cineva care nu s-a învoit, și fără care nu se face absolut nimic.”
”Cine ar îndrăzni să se împotrivească tuturor statelor din împărăție?” spuse cancelarul înfuriat. ”Să nu mă mai scol de aici teafăr și sănătos, dacă se va lăsa în viață unul singur dintre acești frați de unitate!”
”Este acolo sus Acela care va putea împiedica pe deplin împlinirea planurilor dumneavoastră, dacă va crede de cuvință”, a spus Simon cu îndrăzneală, ridicând mâna spre cer.
După aceste cuvinte, a voit să se scoale de la masă pentru a se întoarce la castelul său; însă, deodată i-a venit o durere care l-a obligat să cadă din nou pe scaun. Piciorul i s-a umplut de bube și umflăturile au crescut foarte repede, iar toate mijloacele întrebuințate nu i-au putut opri boala. Cancelarul a murit peste câteva săptămâni.

Multe alte cazuri de moarte subite și îngrozitoare a vrăjmașilor au ajuns de pomină pentru toți și au dus la acest proverb: ”Cine-i sătul de viață, să caute râcă ”fraților de unitate” și mai mult de un an nu va avea de trăit.”

–––

Acest pasaj este o filă de istorie din perioada persecuției 1500. ”Frații de unitate” erau o grupare de credincioși care au fost premergători reformatorilor, asemeni ”valdenzilor”, ”husiților”. Aceștia urmau perceptele scripturilor, predicau mântuirea prin Hristos și trăiau în sfințenie și unitate frățească.

Ce subliniază acest moment din istoria bisericii, este că Dumnezeu înainte de a aduce reforma, a ridicat pe câțiva oameni: Wycliffe, Huss, dar lucra și prin multe minuni și semne, pentru a își pregăti terenul pentru schimbare. Ce vreau să subliniez este că Dumnezeu este în spatele acțiunilor mari din istorie, și nu doar o simplă acțiune, ci un cumul de factori, pe care Dumnezeu în persoană i-a susținut.

*Adrien Ladrierre, Biserica sau Adunarea, p.374.