Nu sunt adeptul schimbării limbajului slujbelor din Biserică, cu atât mai mult nu sunt de acord cu așa zisa „îndreptare” a calendarului liturgic însă nu pot înțelege de ce până acum în predici slujitorii altarului se exprimă de-a dreptul penibil. În timp ce primele două ne confirmă, printre altele, continuitatea tradiției creștine autentice pe parcursul a aproape două milenii cea de-a treia situație oferă un motiv solid pentru unii activiști publici care nu prea au tangență cu Ortodoxia să insiste frenetic pentru reformarea esențială a Bisericii.

Astăzi în Duminica Pescuirii minunate am auzit o predică foarte frumoasă la biserică dar în cuvinte urâte utilizate de obicei prin piețe. Enoriașii care sunt cât de cât citiți sunt sigur că au simțit din plin efectele inculturii preotului și a lipsei elementare de cunoștințe în domeniul limbii și literaturii române. În acest fel comorile spirituale păstrate de Biserică de-a lungul secolelor nu mai pot fi transmise de slujitorii altarului care de multe ori n-au educația necesară de a le expune în fața unor enoriași cu mult mai inteligenți și aceasta constituie o problemă gravă.

Nu-i de mirare că în drum ce vin de la biserică spre casă observ din ce în ce mai mulți „misionari” iehoviști, mormoni și muniști ce se completează dintre enoriașii decepționați de prestația slujitorilor altarului. Consider că departamentele din cadrul Mitropoliei Chișinăului responsabile de această situație ar trebui să se sesizeze.