Barcelona:
- orasul pisicilor negre care nu raspund la pis-pis, al mimilor si al omului-invizibil;
- orasul care arde mocnit ziua si se transforma intr-o fantana colorata si muzicala noaptea;
- orasul in care Gaudi, arhitectul de vaza al Spaniei, respira prin fiecare balcon de cladire, unghi de strada, bucatica de piatra imbinata in minunatele sale case, statui si parcuri;
- orasul in care poti intalni un adevarat palat al Celui de ne pazeste in aceasta viata- Sagrada Familia - o materializare a frumosului dus la perfectiune. E neterminata, dar iti taie rasuflarea. La propriu. Si nu poti spera decat ca toata aceasta opera de arta, cu turnurile care strapung cerul Barcelonei, il face pe Dumnezeu sa zambeasca;
- orasul in care muzica e la ea acasa, sunetele tribale se imbina cu orga, rockul cu jazz-ul, iar noi, simpli turisti, ramanem agatati de cate un stalp, uimiti de desfasurarea incredibila din fata ochilor;
- orasul in care fiecare strada are propria ei culoare, dar una mai ales respira si traieste la fel ca toti ceilalti: Rambla, locul de promenada vechi si nou al tuturor, intesat de buticari, biciclete, mii de turisti si toate limbile pamantului, locul in care te pierzi cu totul de tine si te afunzi intr-o lume de basm;
- orasul in care cladirile iti inspira respect, statuia lui Columb iti va da dureri in ceafa, iar leii ce-l strajuiesc, desi din piatra, te vor face sa vrei sa-i auzi cum maraie;
- orasul in care marea clipoceste usor, clatinand sutele de vase de croaziera si somnul turisilor veniti in promenada pe ponton sau adormiti pe vreo banca;
- orasul in care mirosul de usturoi e la fel de puternic ca cel al sulfului, ca cel al strazii aglomerate, ca cel al prafului care nu apuca sa se aseze pe frunze;
- orasul in care milioane de oameni primesc alte milioane de oameni in vizita;
- orasul in care te simti... acasa.
Freddie (Mercury), you we're right. And if God willing we will meet again someday...
