Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Ospitalitate bolintineană


Toamna trece râzând prin văi și printre dealuri scuturând rochia aurie și lăsând în urma ei parfum de tămâioasă, de mere, de must, de gutui și de dovleci. Fotograful soare răspândește în jur atâta căldură și o urmează pretutindeni să îi surprindă frumusețea. Posibil să se fi îndrăgostit de modelul său, posibil să fie un artist care muncește titanic ca opera sa să fie perfectă, cert este că noi muritorii de rând ne bucurăm de spectacol.

La ora 9, 30 ne urcăm în microbuzul pus la dispoziție pentru a merge pe urmele lui Dimitrie Bolintineanu și a ne bucura de locul în care sensibilul scriitor a prins rădăcină, a crescut și a rodit pentru întreg neamul românesc. Nu este copil care la școală să nu fi memorat versurile care curg asemenea acestei toamne cochete și generoase:„ Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,/Unde cură-n poale un râu mititel,/Plânge și suspină tânăra domniță,/Dulce și suavă ca o garofiță;/Căci în bătălie soțul ei dorit/A plecat cu oastea și n-a mai venit.”

Noi nu știm însă ce înseamnă să îți plece soțul, tatăl sau fiul la război și să nu se mai întoarcă, deși lumea noastră se confruntă cu două mari și sângeroase războaie. Domnul Gabriel Dragnea are grijă ca fiecare invitat să aibă loc în mașină și toată lumea să se simtă confortabil. O clipă, soarele pare că urmărește cu blitzul său mașina noastră care se strecoară printre sutele de mașini ce merg în tot atâtea direcții. Căldura lui ne urmărește pe traseul: București-Bolintin Vale și retur.

Câmpul plin cu porumb copt își așteaptă culegătorii. Este pentru prima dată când merg la Bolintin Vale, am schimbat câteva impresii cu câștigătoarea unui premii la poezia clasică, nu mai cunosc pe nimeni altcineva, dar simt că fac parte din familia culturală care merge la Bolintin Vale să îl omagieze pe poet și să îi viziteze pe cei dragi care ne așteaptă acasă. Călătoria a fost plăcută, imaginile vizuale proiectate pe geamurile microbuzului variate: de la peisaje de vis, la firme mamut venite să altereze vegetația cu materiale de construcție moderne, căruțe trase de cai iuți și conduse de oameni grăbiți, panouri publicitare în zeci de culori, menite să bombardeze ochiul și să urgenteze decizia consumatorului.

La destinație, am fost așteptați de oameni dragi: de intelectualii bolintineni, adevărați stâlpi ai culturii naționale și locale. Le-am simțit căldura și sinceritatea și am intrat în Școala Veche, cetate de lumină în care au învățat: actrița Ileana Popovici, textierul genial Eugen Rotaru și mulți creatori în câmpul frumosului, dar și oameni de știință care au devenit: medici, judecători, arhitecți sau profesori.



Discursurile tuturor au fost interesante și captivante, am aflat multe lucruri noi despre scriitori, despre refugiații din Basarabia care au fost primiți aici cu aceeași căldură cu care am fost primiți și noi, despre casele vechi din chirpici care aveau baie, fiindcă localnicii simțeau nevoia  ca trupurile să le fie la fel de curate ca sufletele.

Uneori acești oameni nobili își deschideau ușile pentru a primi fetele de la internat cu păr lung și des să se spele în băile lor. Au fost evocate timpurile extrem de grele, dar ușurate de generozitatea oamenilor de bine care nu pier niciodată, nici ei, nici amintirea lor scăldată în lumină, s-au făcut incursiuni în tezaurul cultural, apoi s-a trecut la festivitatea de premiere.

Nimeni nu s-a plictisit, iar în sală au fost mulți adolescenți și copii, asigurarea că viitorul se află pe mâini bune.



La sfârșit am fost așezați la masă și ospătați cum se cuvine și mărturisesc că nu am mai mâncat pâsat la fel de bun cum este cel făcut cu infinită dragoste la Bolintin!



This post first appeared on Blog Comercial, please read the originial post: here

Share the post

Ospitalitate bolintineană

×

Subscribe to Blog Comercial

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×