Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Scapa de acarienii din patul tau

Scapa de acarienii din patul tau

Un studiu demarat de Universitatea Kingston, a constatat ca aceste creaturi terifiante si invizibile ochiului uman, acarienii, au mai multe sanse de supravietuire într-un pat curat si frumos, scrie Indy100.com. S-a demonstrat faptul ca atunci cand faci patul dimineata înainte sa pleci la munca, „închizi" de fapt acarienii între asternuturi si le oferi locul perfect de joaca si de reproducere.


O data ce au ajuns acolo si s-au raspandit, se vor hrani cu celule din tesuturile umane, lasand în urma excretii care pot cauza simptomele astmului. Tot de ce au nevoie este putina umiditate în atmosfera si un loc întunecat unde sa traiasca.
Daca vei lasa patul nefacut, acarienii vor fi astfel expusi aerului si luminii soarelui care îi va arde, efectiv.


Conducatorul cercetarii, doctorul Stephen Pretlove a explicat de ce acarienii nu pot trai cu aer proaspat: „stim ca acarienii pot supravietui numai daca iau apa din atmosfera, cu ajutorul unor glande minuscule din afara corpului lor. Un lucru atat de simplu precum a lasa patul nefacut pe tot parcursul zilei poate elimina umezeala din perne si asternuturi, asadar, acarienii se vor deshidratata si, într-un final, vor muri".


This post first appeared on Ochiu Mintii Vede Tot, Stiri Online Din Sanatate R, please read the originial post: here

Share the post

Scapa de acarienii din patul tau

×

Subscribe to Ochiu Mintii Vede Tot, Stiri Online Din Sanatate R

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×