am tot felul de revelatii, in pat, in cada, pe strada, la birou. peste tot. am trait putin cam ciudat ultimele saptamani. asa de tare am vrut sa ies din rutina si sa ma joc ca m-am uitat pe mine, m-am amagit si m-am abandonat. macar m-am jucat dar m-am trezit la realitate. trebuie sa gasesc cumva o cale de de mijloc, un echilibru intre culori, plastilina si desene cu creta pe asfalt si birou, facturi, bani si viata. Cred ca ce-a fost mai rau a trecut. asa simt eu. n-au fost cele mai bune 2 luni din viata mea, au fost doua luni de asteptat de soare, certuri, decizii, lacrimi uneori. cred ca s-au intamplat toate lucrurile astea rele pentru ca am fortat un pic nota. mi-am dorit prea mult sa se intample niste lucruri si-am vazut lucrurile altfel decat sunt. am incercat printre toti norii aia sa scot eu soarele dar nu s-a putut. pentru ca lucrurile nu trebuie sa fie fortate. daca nu vin natural mai bine nu vin deloc.
in alta ordine de idei o sa evadez pe strazile din viena de vineri incepand. si-o sa evadez la cranberries in iulie (de ieri incepand, o data cu achizitionarea de bilet:) )
n-am renuntat la povesti si la feti frumosi care sa vina sa ma salveze. atata doar ca acum nu ma mai simt ca o cosanzeana prinsa la ananghie intr-o situatie intunecata cu balauri. si e trist ca n-a venit fatul atunci cand aveam cel mai mult nevoie de el, dar sunt convinsa ca o sa apara in cele din urma. si-o sa apara atunci cand n-am nevoie si cred ca doar asa o sa-mi dau seama ca este el cel adevarat. ironiile vietii...