Mi-e dor de un vis. Imaginar si imaginat. O senzatie, o stare, o idee.
As dormi constant pentru ca stiu ca visul continua sa vina. Ah, nu, nu e un vis recurent. Senzatia, starea, ideea, este cea recurenta.

Vezi tu, prin liceu eram chiar mai tampita decat acum. Aveam un prieten imaginar. Si voiam, sau parca chiar am facut-o, sa ma despart de Prietenul Meu real pentru ca imi afecta relatia cu Prietenul Meu Imaginar. Si, serios, era nebuneste. Ideea era ca nu puteam sa visez cu ochii deschisi la o porcarie, fara sa includ in ea si cum moare/crapa/sfarseste prietenul din viata reala. Trebuia sa faca sens.
Prietenul meu imaginar nu era in vreun fel anume, era doar... altul. Care sa-mi placa. Nu avea vreun atribut. doar exista ca idee abstracta.

Acum am iar un prieten imaginar. Ceva mai putin fucked up, dar tot cam pe acolo. Prin comparatie cu cel de dinainte, asta e doar 95% imaginar. Ideea este tot aia, senzatia, dorinta, orice ar fi chestia, e tot aia. Dar problema e alta. Vezi tu, nu mai sunt genu care sa-si imagineze pe bune fantezii, p'asta o pot controla. Problema e ca continui sa visez. Stii tu, noaptea, cu ochii inchisi, la caldurica. Senzatia aia e asa pregnanta.

Sau, nu. Problema e mult spus pentru ca oricat ma frapeaza, nu sunt dornica sa o rezolv. Sa se termine cu somnul meu dulce. Imi cam place sa ma infrupt din marul asta stricat.

Pentru mine e fascinant. Noul meu prieten imaginar.

In alta ordine de idei, sunt grozava si putin imi pasa cate idiotenii scriu aici.