Printre deja nenumăratele și parcă din ce în ce mai multele exemple de cuvinte și/sau expresii din limba română despre care eu unul, cel puțin, știam sau mai degrabă credeam că sunt corecte într-un fel, dar la un moment dat, fie pentru că, între timp, de când le-am învățat eu, regulile chiar s-au schimbat, când vreun cercetător oarecare de la vreun institut lingvistic de prestigiu s-a aplecat mai mult asupra chestiunii arzătoare și a dat verdictul că până la el vorbeam cu toții greșit, fie pentru că, într-adevăr, și mai din păcate pentru mine, chiar le reținusem eu aiurea, am constatat că sunt de fapt (profund) eronate, iar forma admisă de norme și dicționare (sau cel puțin unele dintre ele, că așa-i la noi, dar despre asta cu altă ocazie) e alta, cam cum, de-un exemplu mai general și cu o legătură doar vagă cu subiectul, ni s-a întâmplat multora când am aflat, dacă nu efectiv peste noapte, în orice caz de la un an la altul, că e interzis cu desăvârșire să-i spui unui Marian sau unei Mariane „la mulți ani!” pe 15 august, când se sărbătorește, de fapt, Adormirea Maicii Domnului, astfel încât nu se cuvine să faci o urare de viață lungă la un moment mai degrabă comemorativ, ceea ce are și un sâmbure de logică și bun-simț, este și acela că, (tot) până mai an, la momentele respective, uram „Crăciun fericit!” și „Paște fericit!”, ca (mai) toată lumea, în schimb, la fel ca, se pare, tot mai puțini, rămăsesem, nu știu de unde, cu reflexul de a folosi „Un An Nou fericit!”, după care, întâlnind tot mai des formula, oarecum simplificată, „An Nou fericit!”, pe de-o parte am realizat că există și aici o logică, neavând mare sens să pui un articol nehotărât în plus în față, când sintagma „An Nou” poate fi echivalată perfect cu „Crăciun” sau „Paște”, astfel încât să ai formulări similare, iar pe de alta m-am uitat și în DOOM 3, unde, întâmplător, ca exemplu fără legătură directă cu chestiunea în sine, dar edificator, era folosită în întregime chiar urarea cu pricina, în forma ei literalmente „nouă”, cel puțin pentru mine, și anume fără „un”, doar că, zilele trecute, căutând eu de fapt cu totul altceva, dar ajungând, tot în DOOM 3, la cuvântul „Paște”, am dat peste formula, folosită tot ca un exemplu fără legătură directă cu corectitudinea urărilor, „Un Paște fericit!”, ceea ce, firește, mi-a dat peste cap întregul univers de cunoștințe proaspete dobândite la o vârstă așa coaptă, plus logica pe care încerc și eu, cu câtă inteligență m-a făcut mama și cu relativ modestele mele cunoștințe la nivel academic de limba română, s-o aplic la situațiile de genul ăsta, pentru că iarăși apare acel „un” de care tocmai mă debarasasem când venea vorba de „An Nou” și nu-l folosisem niciodată la „Crăciun” și „Paște”, dar iată că va trebui să-mi lărgesc din nou paleta lingvistică și, desigur, să mă fac de râs în fața tuturor celor care n-au consultat ultima ediție a dicționarului și mă vor crede mai idiot decât sunt când le voi adresa „Un Paște fericit!”, chiar și dacă această inconsecvență, din punctul meu de vedere, a DOOM (una printre multe altele, la drept vorbind) se datorează sau e cauzată de faptul simplu că de litera „P” s-o fi ocupat un alt cercetător decât cel sau cei de la „A” și „C”, respectiv probabil unul mai în vârstă (inclusiv decât mine!), care a pus și el formula așa cum o fi auzit-o în copilărie de la bunică-sa, Dumnezeu s-o ierte, sau s-o fi gândit să elimine orice fel de confuzie și subiect de glume, având în vedere că încă se mai găsesc destui cretini, ignoranți și agramați care să interpreteze urarea fără articol nehotărât drept un îndemn la păscut voios.