Despre existenta lui Dumnezeu

Albert Einstein a fost una dintre cele mai luminate minți ale omenirii. El a reușit să schimbe perspectiva generală asupra Universului prin teoriile pe care le-a oferit umanității. Rabindranath Tagore a fost un interesant filosof indian, care a mângâiat sufletele a milioane de oameni prin operele sale literare.

Tagore a câștigat premiul Nobel pentru literatură în 1913 și a devenit astfel prima persoană din Asia, care a câștigat acest prestigios premiu.

Aparent, nu există nicio legătură între aceste două personaje marcante ale omenirii, Einsten și Tagore, dar cei doi s-au întâlnit pe 14 iulie 1930, la Berlin. Discuția, spumoasă și fascinantă, s-a petrecut în casa lui Einstein. Cei doi au încercat să rezolve unele probleme stringente ale omenirii, precum: existența lui Dumnezeu sau natura adevărului suprem.
Iată dialogul fascinant dintre cei doi:

Einstein: Crezi în Divin ca entitate izolată de lume?

Tagore: Nu izolată. Infinitul personal al Omului înţelege Universul. Nu există nimic ce nu poate fi subsumat personalităţii umane, iar aceasta arată că Adevărul Universului este Adevărul Uman.

                                                                                                                                                               

Am luat un fapt ştiinţific că să explic cest lucru – Materia este compusă din protoni şi electroni, cu goluri între elemente; dar materia pare solidă. În mod similar, umanitatea este compusă din indivizi, totuşi ei sunt interconectaţi la nivelul relaţiilor umane, ceea ce dă unitate omenirii. Întregul univers este în conexiune cu noi, într-o manieră similară, este un univers uman. Mi-am exprimat acest gând prin artă, literatură şi prin conştiinţă religioasă a omului.

Einstein: Există două concepţii cu privire la natura universului: (1) Lumea ca unitate dependenta de umanitate. (2) Lumea ca realitate, independentă de factorul uman.

Tagore: Când universul nostru este în armonie cu OMUL, eternul, pe care îl cunoaştem că Adevăr, îl simţim ca frumuseţe.

Einstein: Aceasta este o concepţie pur umană a universului.

Tagore: Nu poate exista o altă concepţie. Această lume este o lume umană – viziunea ştiinţifică a acestei lumi este tot una a omului ştiinţific. Există un anume standard al motivaţiei, al plăcerii, care ne dă Adevărul, standardul Omului Etern ale cărui experienţe sunt prin experienţa noastră.

Einstein: Aceasta este o concepţie a entităţii umane.

Tagore: Da, o entitate eternă. Trebuie să o îndeplinim prin emoţiile şi activităţile noastre. L-am realizat pe Omul Suprem care nu are limitări individuale prin limitările noastre. Ştiinţa este preocupată de acel ceva care nu are limite pentru indivizi; este lumea umană impersonală a Adevărurilor. Religia realizează aceste Adevăruri şi le ataşează celor mai adânci nevoi ale noastre; conştiinţa noastră individuală a Adevărului capăta semnificaţie Universală. Religia aplica valori Adevărului şi cunoaştem acest Adevăr că bun prin armonia noastră cu el.

Einstein: Adevărul, deci, sau Frumuseţea nu sunt independente de Om?

Tagore: Nu.

Einstein: Dacă nu ar mai exista nicio fiinţă umană, atunci Apollo din Belvedere nu ar mai fi frumos.

Tagore: Nu

Einstein: Sunt de acord cu această concepţie despre Frumuseţe, dar nu în legătură cu Adevărul.

Tagore: De ce nu? Adevărul este cunoscut/realizat prin om.

Einstein: Nu pot să demonstrez că părerea mea este bună, dar este religia mea.

Tagore: Frumuseţea este armonia perfectă care există în Fiinţa Universală; Adevărul, înţelegerea perfectă a Minţii Universale. Noi, indivizii ne apropiem de aceasta prin greşelile şi gafele, prin experienţele noastre acumulate, prin conştiinţa noastră iluminată – cum, altfel, am putea cunoaşte Adevărul?

Einstein: Nu pot demonstra în mod ştiinţific că Adevărul poate fi conceput ca Adevăr independent de Umanitate; dar cred în el cu fermitate. Cred, de exemplu că, Teorema lui Pitagora din geometrie stabileşte ceva ce este doar în mod aproximativ adevărat, independent de existenţa omului. În orice caz, dacă există o realitate independentă de om, există de asemenea un Adevăr relativ faţă de această realitate; şi în acelaşi timp, o negaţie a primului generează o negaţie a celui din urmă.

Tagore: Adevărul, care este unul cu Fiinţa Universală, trebuie în mod esenţial să fie uman, orice realizăm noi indivizii că adevăr, nu poate niciodată fi adevărat – cel puţin Adevărul descris în mod ştiinţific şi care poate fi atins doar printr-un proces logic, cu alte cuvinte, printr-un organ al gândurilor care este uman. Potrivit Filosofiei Indiene, există Brahma, Adevărul Absolut, care nu poate fi conceput prin izolarea de mintea individului sau poate fi descris prin cuvinte, dar poate fi printr-o fuziune completă a individului în infinit. Dar un asemenea Adevăr nu poate să aparţină Ştiinţei. Natura Adevărului despre care discutăm este în aparenţă – să o spunem astfel, ceea ce apare a fi adevărat minţii umane şi atunci este adevărat şi poate fi denumit maya, sau iluzie.

Einstein: Deci, potrivit concepţiei tale, care poate fi concepţia Indiana, nu este iluzia individului, dar a umanităţii că întreg.

Tagore: Speciile aparţin de asemenea Unităţii, umanităţii. Atunci, întreaga mintea umană realizează Adevărul; mintea Indiana sau Europeană se întâlnesc într-o îndeplinire comună.

Einstein: Cuvântul > este folosit în limba Germană pentru toate fiinţele umane, de fapt chiar şi maimuţele şi broaştele ar aparţine acestui cuvânt.

Tagore: În ştiinţa traversam o disciplină a eliminării limitărilor personale de minţile individuale şi astfel ajungem la la acea înţelegere a Adevărului care este în mintea Omului Universal.

Einstein: Problema apare dacă Adevărul este independent de conştiinţa noastră.

Tagore: Ceea ce numim adevăr sta în armonia raţională dintre aspectele subiective şi obiective ale realităţii, amândouă aparţinând unui om suprapersonal.Einstein: Chiar şi în viaţa noastră de zi cu zi, ne simţim obligaţi să ne punem în seama unei realităţi independente de om prin obiectele pe care le folosim. Facem acest lucru ca să conectăm experienţele simţurilor noastre într-un mod rezonabil. De exemplu, dacă nimeni nu este în această casă, totuşi această masă rămâne acolo unde este.

Tagore: Da, rămâne în afara minţii individuale, dar nu şi în afara minţii universale. Masa pe care eu o percep este perceptibilă prin aceeaşi conştiinţă pe care o posed.

Einstein: Dacă nimeni nu ar fi în casă, masa ar exista în acelaşi mod – dar aceasta este deja ilegitim din punctul tău de vedere – pentru că nu putem să explicăm ce înseamnă că acea masă se afla acolo, independentă de noi.

Punctul nostru de vedere natural cu privire la existenţa adevărului independent de umanitate nu poate fi explicat sau demonstrat, dar este o credinţă pe care nu îi poate lipsi nimănui – nici măcar fiinţelor primitive. Îi atribuim Adevărului o obiectivitate supra – umană; ne este indispensabilă, această realitate care este independentă de existenţa noastră şi existenţa noastră şi mintea noastră – cu toate că nu putem spune ce este.

Tagore: Ştiinţa a demonstrat că masă ca obiect solid este o apariţie şi deci, acel lucru pe care mintea umană îl percepe că masa nu ar exista dacă mintea ar fi nimic. În acelaşi timp trebuie admis că expresia realităţii fizice ca nimic altceva decât o multitudine de centre de forţe electrice în rotire, aparţine în acelaşi timp minţii umane.

În înţelegerea Adevărului există un conflict etern între mintea umană universală şi aceeaşi minte limitată în individual. Procesul perpetuu de reconciliere este purtat în ştiinţa noastră, în filozofia, în etica noastră. În orice caz, dacă ar exista orice Adevăr în mod absolut nerelationat umanităţii, atunci, pentru noi este în mod absolut o nonexistenţă.

Dacă nu este pentru noi dificil să ne imaginăm o minte pentru care secventa lucrurilor nu se întâmplă nu în spaţiu ci în timp, precum secventa notelor în muzică. Pentru o asemenea minte, o asemenea concepţie a realităţii este apropiată realităţii muzicale şi în care, geometria Pitagoreică nu poate avea nici un sens.

Aceasta este realitatea hârtiei, infinit diferită de realitatea literaturii. Pentru acea minte posedată de molia care mănâncă hârtia, literatura este absolut nonexistenţă, totuşi, pentru Mintea umană, literatura are o mare valoare de Adevăr, decât hârtia în sine. Într-o manieră similară dacă ar exista un Adevăr care nu are nicio legătură senzorială sau o relaţie raţională cu mintea umană, ar rămâne ca nimic atâta timp cât noi rămânem fiinţe umane.