Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Extraterestrii vor sa ne ajute sa evoluam

Fostul astronaut Edgar Mitchell și John Podesta, nimeni altul decât șeful de campanie al candidatului democrat la Casa Albă, Hillary Clinton, au avut în anul 2015 un schimb de e-mailuri private extrem de interesant.

Potrivit interceptărilor realizate de cei de la WikiLeaks, cei doi au discutat despre faptul că suntem supravegheați de civilizații „non-violente” care ar vrea să ajute omenirea să evolueze, fiind dispuși să ne dea o tehnologie numită „Energia Focarului Zero”, însă se tem de tendințele noastre agresive, scrie Yogaesoteric.ro.

Edgar Mitchell a mai scris că extratereștrii nu ar tolera ca o forță militară de pe Pământ să se extindă și în spațiu. „În acest caz vor interveni imediat”. Mai mult, susține că s-a întâlnit inclusiv cu ambasadorul Pamela Hamamoto, un apropiat al fostului președinte american Barrack Obama căruia i-a prezentat tehnologia pe care extratereștrii ar dori să ne-o ofere dacă am fi dispuși să renunțăm la conflictele armate.

Unul dintre aceste e-mailuri:

„Dragă John, întrucât înțeleg că o să părăsești administrația în luna februarie, este urgent să stabilim o dată și o oră la care să ne întâlnim și să discutăm despre «Punctul Zero de Energie». Colega mea, Terri Mansfield, va fi și ea prezentă pentru a ne aduce informații despre cunoștințele Vaticanului despre ET.

Un alt coleg lucrează deja la un tratat spațial în care să includem și Rusia și China. Totuși, ținând cont de acțiunile Rusiei din Ucraina, cred că ar trebui să găsim o altă cale pentru aducerea păcii în Spațiu și pe Pământ.

M-am întâlnit cu ambasadorul Pamela Hamamoto, prietena președintelui Obama, în data de 4 iulie. În cadrul întâlnirii i-am putut menționa despre «Energia Focarului Zero». Cred că o putem câștiga în prezentarea noastră pentru președintele Obama.”
Linkul original WikiLeaks aici.

Edgar Mitchell a fost un astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 14. Mitchell și-a exprimat public opiniile sale potrivit cărora este 90% convins că multe dintre miile de obiecte zburătoare neidentificate sau OZN-uri, înregistrate din anii 1940, aparțin unor vizitatori din spațiu. Mitchell a murit în data de 4 februarie 2016.


This post first appeared on Pelecanul Gustos, please read the originial post: here

Share the post

Extraterestrii vor sa ne ajute sa evoluam

×

Subscribe to Pelecanul Gustos

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×