Fiind un bun cicatrizant, in trecut, lemnul cainesc era folosit contra ulceratiilor gatului si cavitatii bucale, pentru calmarea nervilor, tratarea articulatiilor si a racelilor. Medicina moderna a descoperit ca frunzele si scoarta lui intaresc gingiile, prevenind caderea dintilor. Sucul din frunze, apa distilata din flori si, mai ales, uleiul in care au fost macerate florile se poate folosi pentru cicatrizarea ulceratiilor, oparelilor, arsurilor, precum si pentru spalaturi vaginale, in caz de leucoree sau iritatii vaginale. Infuzia si sucul stors din frunze sunt indicate in diaree si metroragii.

Uleiul din lemn-cainesc se utilizeaza de secole pentru frectii contra durerilor articulare si pentru reducerea celulitei. Se mai recomanda in arterioscleroza, stomatite si afectiuni ale cavitatii bucale, angine, celulita, leucoree, faringita cronica si polipoza marilor fumatori, bronsite cronice, imbatranire precoce, oboseala a membrelor inferioare (deoarece fortifica gleznele si genunchii), ameliorarea vederii, ca nutritiv hepatic si renal.

Lemnul-cainesc poate fi asociat cu rozmarin, in arterioscleroza; cu muguri de nuc si vita-de-vie, in angine; cu castan salbatic si mesteacan alb, in celulita; cu arin negru, iarba neagra si nuc in leucoree; cu ienupar impotriva artritei.