Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Albion Rrahmani va fi operat! Diagnosticul primit după RMN + cât va lipsi

SPORT.RO

Data publicarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 19:58

Data actualizarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 19:57


Rrahmani, care a marcat 6 goluri în primele 7 meciuri la Rapid, a fost în premieră titular la naționala statului Kosovo, însă a fost înlocuit după 66 minute, în urma unei accidentări. Jucătorul giuleștenilor a efectuat astăzi un RMN și a fost diagnosticat cu fractură de peroneu.


Albion Rrahmani va fi operat și va lipsi cel puțin trei luni


Într-un comunicat oficial, Rapid anunță că Rrahmani va fi operat în cursul zilei de luni, iar atacantul kosovar va lipsi cel puțin trei luni de pe gazon.


„Așa e fotbalul. Trebuie să fiu pregătit acum pentru sezonul următor și să mă întorc mai puternic. Am primit foarte multe mesaje și nu am apucat să le răspund tuturor. Le mulțumesc și le promit că mă voi întoarce și îi voi face mândri pe toți.


Da, am vorbit cu Săpunaru. A vrut să vadă cum sunt, care e problema. Mi-a transmis că jucătorii sunt alături de mine și totul va fi bine.


Un mesaj pentru fani? Voi încerca să revin cât mai rapid pe teren și le promit că voi fi mai puternic și voi ajuta echipa în lupta pentru titlu„, a spus Albion Rrahmani, într-un interviu acordat pentru PRO TV și Sport.ro, sâmbătă, înainte de efectuarea RMN-ului.


În absența lui Rrahmani, Rapid va miza în perioada următoare pe atacanții Kevin Soni (25 de ani), transferat recent, și juniorul Alexandru Stan (18 ani).


Comunicatul clubului Rapid după accidentarea lui Albion Rrahmani


„Într-un moment excelent, atât pentru el, cât și pentru Rapid, anul unuia dintre cei mai buni atacanți din țară s-a încheiat.


Rapid nu se va mai putea baza pe aportul lui Albion Rrahmani, cel mai bun marcator al clubului, până la începutul lui 2024.


În urma investigațiilor făcute astăzi, accidentarea atacantului nostru s-a dovedit destul de gravă.


“Lewa” a debutat ca titular la naționala Kosovo chiar în meciul cu Andorra, din preliminariile Campionatului European.


O seară ce trebuia sa fie perfectă pentru Albion s-a transformat într-una tristă, după ce, în minutul 65, a fost faultat de un adversar, iar jucătorul nostru a fost nevoit să părăsească terenul pe targă.


Adus de urgență cu un charter, pus la dispoziție de club, Albion a efectuat imediat investigații medicale, în urma carora diagnosticul a fost fractură echivalentă bimaleolară dreapta (fractură de peroneu).


Acest rezultat înseamnă cel puțin trei luni în afara terenului pentru golgheterul Rapidului, acesta punctând de 6 ori în cele 7 meciuri jucate în alb-vișiniu.


Rrahmani va fi operat luni, de către Vlad Georgeanu, unul dintre cei mai buni medici specialiști în Ortopedie din țară, cel care l-a refăcut și pe Jayson Papeau, într-un timp mai scurt decât se preconiza inițial.


Suntem 100% alături de Albion, caruia îi vom oferi toate condițiile și sprijinul, și suntem siguri că va reveni mult mai puternic pe teren!”, a transmis Rapid.



Sursa

The post Albion Rrahmani va fi operat! Diagnosticul primit după RMN + cât va lipsi first appeared on DayNews24.



This post first appeared on DayNews24, please read the originial post: here

Share the post

Albion Rrahmani va fi operat! Diagnosticul primit după RMN + cât va lipsi

×

Subscribe to Daynews24

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×