Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

UE și Consiliul de Cooperare al Golfului cer un ‘sprijin financiar durabil’ pentru palestinieni

Uniunea Europeană şi Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) au pledat marţi, într-o reuniune a miniştrilor lor de externe în capitala Omanului, Muscat, pentru ‘un sprijin financiar durabil’ în favoarea palestinienilor, transmite AFP.

UE şi CCG ‘au subliniat importanţa unui Sprijin Financiar Durabil pentru UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţii Palestinieni) şi a continuării ajutorului umanitar şi de dezvoltare către palestinienii din teritoriile ocupate’, a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, potrivit Agerpres.

UE anunţase luni că va proceda la o reexaminare a programului său de ajutor pentru dezvoltare în favoarea palestinienilor, după atacul Hamas asupra Israelului, precizând că ajutorul umanitar nu este vizat.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat marţi referitor la acest subiect că nicio plată nu va fi întreruptă cât timp reexaminarea este în curs.

Potrivit lui Borell, informaţia potrivit căreia Germania a decis să îşi anuleze ajutorul pentru palestinieni după ofensiva Hamas este ‘falsă’.

‘Ministrul german a spus în mod clar că nu este deloc vorba despre aşa ceva şi că Germania va continua să furnizeze acest sprijin’, le-a spus Borrell jurnaliştilor.

Germania şi-ar putea evalua programele pe termen mediu şi lung, dar ‘nu să le suspende’, a adăugat el.

Uniunea Europeană, principalul susţinător financiar al palestinienilor, a alocat circa 1,2 miliarde de euro pentru 2021-2024 pentru finanţarea de proiecte, mai ales în educaţie şi sănătate.



Sursa

The post UE și Consiliul de Cooperare al Golfului cer un ‘sprijin financiar durabil’ pentru palestinieni first appeared on DayNews24.



This post first appeared on DayNews24, please read the originial post: here

Share the post

UE și Consiliul de Cooperare al Golfului cer un ‘sprijin financiar durabil’ pentru palestinieni

×

Subscribe to Daynews24

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×