Președintele american Joe Biden s-a descurcat bine. Dar democrații trebuie să aleagă un candidat mai tânăr dacă vor ca Donald Trump să nu ajungă la Casa Albă, crede istoricul britanic Timothy Garton Ash.

În cursul celor două luni pe care le-am petrecut vara aceasta în SUA am ținut să-i pun fiecărui jurnalist, universitar și analist cu care m-am întâlnit o întrebare simplă: „Cine va fi următorul președinte al SUA?” De obicei mi s-a dat același răspuns. Mai întâi o ezitare vădită, apoi: „Păi, probabil Joe Biden, dar…”.

Iar ce urma după „dar” era o lungă listă de îngrijorări, uneori și legate de niște tendințe mai profunde, dar în principal de cât de bătrân și fragil arată actualul președinte de 80 de ani. Conversațiile s-au încheiat adesea cu interlocutorul meu afirmând că ar fi mai bine ca Biden să renunțe, să lase un candidat mai tânăr să joace atuul vârstei împotriva lui Donald Trump, care are și el 77 de ani, scrie istoricul în The Guardian, potrivit Rador Radio România

Biden a fost un bun președinte al SUA. Chiar dacă retragerea din Afganistan a fost haotică, el a gestionat bine pandemia de Covid-19 și gestionează destul de bine și războiul din Ucraina. Prezidează peste o economie remarcabil de vivace, cu cheltuieli publice în stil New Deal accelerând tranziția verde și generând locuri de muncă. Dar dacă el se va poticni – fizic, mental ori politic – în cursul maratonului extrem de dificil pe care-l reprezintă alegerile prezidențiale americane, permițându-i lui Trump să revină în funcție, acela va fi și singurul lucru pentru care Biden va rămâne în amintire.

Umăr la umăr

Într-un sondaj recent al NBC Trump și Biden sunt la egalitate, ambii cu 46%. Iar o cursă atât de strânsă poate fi influențată decisiv de o mulțime de factori care nu au legătură cu personalitatea și performanța celor doi candidați. Într-o țară în care spațiul mediatic e dominat de hiperbolă, mulți republicani pur și simplu nu sesizează că economia o duce bine. Potențialul deja mare de dezinformare va fi ajutat și de inteligența artificială, iar Vladimir Putin e cu siguranță mai mult decât dornic să încline balanța în favoarea lui Trump. Iar candidații terți, cum sunt inițiativele bine intenționate ale campaniei de centru „Fără Etichete” și campaniei progresist-ecologiste a activistului intelectual Cornel West, e mai probabil să atragă voturi de la democrați decât de la republicani.

Cel mai îngrijorător pentru democrați e că a apărut tendința ca alegători negri, hispanici și alții non-albi să treacă de la ei la republicani, dar mai ales să treacă de la Biden la Trump. Există explicații sociologice și istorice pentru acest fenomen, cât și atracția stranie a personajului Trump în sine, însă nu poate încăpea îndoială că și vârsta și fragilitatea lui Biden sunt un factor.

La un sondaj recent trei din patru americani au afirmat că Biden e prea bătrân pentru un al doilea mandat – la al cărui final va fi ajuns deja la 86 de ani. Numai doi din patru au aceeași îngrijorare și în privința lui Trump. Am discutat cu patru persoane care l-au putut observa pe Biden de aproape în ultimele luni. Toate au spus că mental e în regulă, dar din punct de vedere fizic își trădează vârsta. Una dintre persoane a observat că uneori vocea i se pierde și devine aproape inaudibil spre sfârșitul propoziției.

Toate acestea vor fi expuse fără milă de lupa presei, care se va fixa neabătut asupra lui în tot cursul campaniei electorale. Candidatul republican la alegerile din 1996, Bob Dole, a pierdut din cauza unei singure căderi pe o scenă la un miting electoral. Iar Dole, prin comparație, era un tinerel la 73 de ani, într-un context mediatic de-a dreptul somnolent față de cel actual.

Călcâiul lui Ahile

Dar Biden mai are și o altă vulnerabilitate. Tocmai din cauza vârstei lui, i se va acorda o atenție neobișnuită candidatului la vicepreședinție, cu o probabilitate mare de fi nevoit să preia președinția. Or vicepreședinta Kamala Harris nu e vreun mare activ electoral și cu greu ar putea fi considerată convingătoare în rolul potențial de „conducător al lumii libere”. Deși a generat inițial interes, ea a jucat un rol marginal în cadrul președinției, are o rată a aprobării chiar mai mică decât a lui Biden și pe scena globală nu a avut aproape nici un impact.

Evident că și Trump are vulnerabilități enorme – mai presus de toate, numeroasele procese care-i consumă acum timpul și fondurile de campanie. Dacă Jack Smith, procurorul care instrumentează acuzația principală privind o fraudă electorală în 2020, e atât de eficient pe cât îl consideră unii, Trump ar putea chiar să se afle după gratii în noiembrie viitor, când americanii vor merge la urne. Și totuși, oricât de uluitor mi se pare mie, ca străin, nu prea există indicii că toate aceste inculpări i-ar fi afectat serios perspectivele electorale.

Firește că există și riscuri legate de un abandon al lui Biden în această fază tardivă. Unii observatori se tem că fragila coaliție multicoloră a Partidului Democrat s-ar putea destrăma dacă va fi nevoită să caute un nou candidat. Un fost congresman apreciază că nu ar fi așa, dat fiind că amenințarea lui Trump are efectul de a disciplina coaliția. Există cu siguranță potențiali candidați credibili, cum ar fi guvernatorul de Pennsylvania, Josh Shapiro (care ar fi primul președinte evreu), guvernatoarea de Michigan, Gretchen Whitmer (care ar fi prima președintă) sau guvernatorul de California, Gavin Newsom.

Și nu e vorba doar că ei își pot juca atuul vârstei contra lui Trump, dar pot întineri totodată și imaginea Americii pe scena mondială. În acest moment planeta contemplă cu uimire ceea ce pare a fi o gerontocrație à la Brejnev instalată la Washington. Biden, 80 de ani, mergând pe 81. Trump, 77. Liderul republican din Senat, Mitch McConnell, la 81 de ani mai „îngheață” câte o jumătate de minut, ca un calculator vechi cu o conexiune proastă la internet. Fosta președintă a Camerei, Nancy Pelosi, vrea să candideze din nou la 83 de ani.

Ecouri în lume

Un lucru însă este cert: unica persoană care poate lua decizia e Biden, împreună cu soția sa, Jill. Dacă ar fi să se întâmple, ar fi bine să se întâmple cât mai repede, astfel încât cei mai tineri să aibă timp să-și anunțe candidatura, să strângă fonduri și să-și organizeze campanii de talie națională. După aceea unul dintre ei va putea fi selectat și și-ar putea alege un partener de tandem credibil. „Trebuie să fie înainte de Thanksgiving”, a exclamat un vechi observator al politicii americane. Ceea ce înseamnă în următoarele două luni.

În acest punct unii cititori americani s-ar putea burzului: „Cine-i britanicul ăsta, să ne spună nouă ce trebuie să facem?” Tot ce aș putea să le răspund e: scuze, dar scrutinul acesta nu va decide numai viitorul vostru.

Sunt câteva alegeri interesante care urmează și de partea noastră a Atlanticului: un scrutin crucial în Polonia luna viitoare, care ar putea fi decisiv pentru viitorul acestei democrații fragile; alegeri europene în iunie, care s-ar putea solda cu o cotitură spre dreapta populistă; alegeri generale în Regatul Unit, prin care regatul post-Brexit ar putea reveni la ceva care să aducă cât de cât cu sănătatea mentală; și poate chiar și alegeri prezidențiale în Ucraina. Însă nici unul dintre aceste scrutine europene nu va fi la fel de important pentru Europa precum cel american.

O a doua președinție Trump ar fi un dezastru pentru SUA. Ar însemna și o catastrofă pentru Ucraina, o stare de urgență pentru Europa și o criză pentru întregul Occident. Dacă Biden s-ar da la o parte acum, adepții democrației din întreaga lume i-ar fi recunoscători, iar democrații americani și-ar putea alege un candidat mai tânăr capabil să-l înfrângă pe Trump – și poate chiar să inspire întreaga lume în spiritul dinamismului american.