Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

localnicii au vorbit pentru Reuters și au povestit coșmarul prin care trec

În timp ce pescuia, marţi, pe malul românesc al Dunării, apicultorul Gabi Popescu a putut vedea barje care încărcau cereale în portul fluvial ucrainean Izmail, la o zi după ce Rusia a lansase în cursul nopţii al treilea său atac împotriva infrastructurii portuare. Atacul a zdruncinat ferestrele din satul românesc de frontieră Plauru, de peste fluviu, iar remorca lui Popescu s-a zguduit, relatează Reuters, informează News.ro.

Citește și: Rușii lovesc din nou la granița României – Un nou atac cu dronă asupra portului Izmail

„Am numărat cinci explozii, trei foarte puternice”, a declarat Gabi Popescu, care de şase ani îşi aduce stupii din centrul României la Plauru.

În Plauru, puţinii locuitori rămaşi pot auzi sirenele de bombardament care sună în Izmail de mai multe ori pe săptămână. „Le ignorăm în timpul zilei, dar ni se strânge inima atunci când sună noaptea”, a declarat Daniela Tănase, o localnică.

În ciuda asigurărilor guvernamentale că România este protejată de apartenenţa sa la NATO, Gabi Popescu nu este prea încurajat. „Vreau să spun că nu mă simt în siguranţă aici. Sunt pe malul românesc şi nu mă simt în siguranţă”, a declarat el pentru Reuters.

România neagă că ar fi căzut drone rușești pe teritoriul nostru

Ucraina a declarat luni că drone ruseşti rătăcite au detonat pe teritoriul României, dar Bucureştiul a negat cu tărie. Însă atacurile asupra porturilor fluviale din Ucraina, la doar câteva sute de metri de graniţa cu România, au crescut riscurile de securitate pentru NATO, care are un angajament de apărare colectivă, notează Reuters.

„Pot să vă spun că nicio piesă, nicio dronă şi nicio parte a unui dispozitiv nu a aterizat în România”, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis. „Avem control total asupra spaţiului nostru naţional. Dar, da, suntem îngrijoraţi, pentru că aceste atacuri au loc foarte aproape de graniţa României. Mi s-a spus astăzi că au fost verificate atacuri la 800 de metri de graniţa noastră, deci foarte, foarte aproape”, a declarat preşedintele.

Ucraina a raportat de mai multe ori în cursul războiului că arme ruseşti au survolat sau s-au prăbuşit peste ţări vecine, inclusiv membri NATO. În cel mai dramatic incident, două persoane au fost ucise în Polonia de o rachetă care a căzut în apropierea graniţei, în noiembrie anul trecut. Polonia şi aliaţii din NATO au declarat ulterior că a fost o rachetă de apărare antiaeriană ucraineană care şi-a ratat ţinta.

Fluviul Dunărea este acum principala cale de ieşire a Ucrainei pentru cereale, după ce accesul la propriile porturi de la Marea Neagră a fost blocat odată cu ieşirea Rusiei, la mijlocul lunii iulie, din acordul care asigura un coridor de trecere sigură pentru nave, acord negociat de Naţiunile Unite şi Turcia. De atunci, Rusia a atacat în repetate rânduri porturile fluviale ucrainene Izmail şi Reni.



Sursa

The post localnicii au vorbit pentru Reuters și au povestit coșmarul prin care trec first appeared on DayNews24.



This post first appeared on DayNews24, please read the originial post: here

Share the post

localnicii au vorbit pentru Reuters și au povestit coșmarul prin care trec

×

Subscribe to Daynews24

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×