Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Mi-am spălat prosopul- singurul prosop pe care-l aveam- după ce mi-a alunecat din mâini și a căzut- bâldâbâc- într-o băltoacă formată în mijlocul dușumelei de beton, după ce m-am îmbăiat un pic mai înainte. Nici prin cap nu-mi trecea că se va murdări așa de rău, când l-am scos din apă semăna cu o cârpă de șters podelele. L-am spălat și l-am stors cât de mult am putut ca să nu las după mine picături de apă pe coridorul și scările pe care le-am traversat, pentru a ieși în curte, unde l-am agățat pe o frânghie, alături de alte rufe ude.

Era o zi cu un soare arzător. Aproape toată ziua am citit la bibliotecă Iliada lui Homer. M-a scos afară o bibliotecară cu ochelari, ca să închidă biblioteca și să poată să plece și ea acasă. M-a scos cu zece minute mai devreme.

Pe terasa din spatele bibliotecii mai treceau uneori colegi sau prieteni de-ai mei și eu mi-am rotit gâtul în toate părțile. Nu era nimeni. Am dat o raită și pe la terasa din curtea Muzeului de Artă. Nici țipenie nici acolo. Doar în Groapă am dat de Ciprian, cu două halbe de bere în față. Eu aveam chef de vorbă, dar n-aveam lovele, iar Ciprian avea mălai cât cuprinde și poftă de a-mi asculta poveștile. Ne-a Gică s-a spetit toată seara cărându-ne beri și mici, dar, de la un punct încolo, deveni ursuz, iar la urmă procedă la fel ca și bibliotecara cu ochelari: ne-a dat afară, cu zece minute mai devreme.

Odată ieșiți în stradă, am cârnit-o în sus pe Mureșenilor, pentru că niciunul dintre noi nu ar fi vrut să plece acasă. Singurul impediment era că și Ciprian rămăsese lefter.

Fără nicio lețcaie amândoi, am intrat în toate bombele ce se înșirau spre piața sfatului, căutându-ne colegii sau amicii. În Cerbul de Aur am dat de Răzvan stând singur la o masă doldora de halbe. S-a bucurat să ne vadă și a împărțit toate berile alea cu noi.

La cămin m-am întors la niște ore foarte mici. Când m-am dezbrăcat și m-am băgat în pat, unii dintre colegii mei deja se sculaseră și mâncau. Nu puteam să adorm și m-am dat jos din pat. M-am gând că decât să mă chinui să adorm mai bine să mă duc și eu la Universitate, împreună cu ei.

Am mers să mă spăl. Că mi-am întins ieri prosopul l-a uscat mi-am amintit doar în clipa când am deschis robinetul. Am alergat în curte. Lipsea. Nu era nicăieri. Fie mi-l furase cineva, fie vântul mi-l aruncase în te miri ce curte. Așa sau altfel, am rămas fără prosop- fără singurul meu prosop- pe care mi l-a dat mama când am plecat din Flutura.

M-am răsucit pe călcâie, dezamăgit. Totuși, n-am renunțat la ideea de a mă spăla pe față. M-am întors în baie și mi-am spălat obrajii, îndelung. De spălat mi-am spălat fața, dar de șters nu aveam cu ce s-o șterg și am ieșit în coridor, apoi și în stradă, cu obrajii uzi, lăsând vântul să mi-i usuce.

O lună de zile am lăsat vântul să-mi usuce obrajii sau hainele trupul ud, căci uneori mă mai și spălam din cap și până în picioare, și îmi îmbrăcam țoalele direct pe pielea îmbibată de apă. Nu aveam eu atâția bani ca să-mi cumpăr un prosop. Abia de-mi ajungeau să-mi cumpăr ceva de mâncare. Mai bine zis, nu-mi ajungeau nici pentru asta, căci mereu intram în datorii, iar când nu mai aveam de la cine să mă împrumut, înduram foame, uneori, câteva zile la rând.

Când am primit bursa și după ce mi-am dat toate datoriile pe care le-am acumulat pe parcursul lunii, am mers glonț în singurul supermarket din oraș, ca să văd cât costă un prosop. Până atunci nici măcar nu am îndrăznit să intru în magazin.

Îmi ajungea și îmi mai rămânea chiar și de o bere.

Hai mai întâi să beau o bere, mi-am zis, și după aia o să mă întorc după prosop. Barul Ziariștilor era chiar la o azvârlitură de băț. Am cerut o bere, și doamna Nuți m-a adus-o personal. Între timp a apărut Ciprian și eu am uitat de prosop. Când mi-am amintit, nu mai aveam nicio lețcaie în buzunar. Lasă că o să mi-l cumpăr luna viitoare, mi-am zis, și l-am rugat pe Ciprian să mă împrumute cu niște bani ca să-mi mai iau o bere.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.