Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Madonna Maria, prima maternitate privata din Oltenia, sustine un turneu de tenis la Craiova

Clubul Sportiv Tenis Club Stănică Craiova a găzduit cea de-a patra ediție a unui competiții devenită tradițională, Trofeul Madonna Maria, care s-a bucurat de o prezență numeroasă din partea sportivilor.

„În al cincilea an de funcționare al clubului nostru, iată-ne ajunși la ediția cu numărul 4 a Trofeului Madonna Maria. Mă bucur că putem ajuta tenisul atât local, cât și național prin organizarea de competiții sub egida Federației Române de Tenis, dar și ITF, cu un Futurs de 15.000 de dolari anul trecut și Tennis Europe, pentru U14, în acest an. Ne dorim să mergem pe acest drum și să ajutăm cât mai mulți sportivi, pentru că este important pentru ei să aibă turnee în această regiune a țării. De asemenea, suntem recunoscători și îi felicităm pe cei de la Spitalul Madonna Maria pentru inițiativa și continuitatea de a se implica în susținerea tenisului de performanță”, a spus Victor Stănică, directorul turneului.   

Dar iată și câștigătorii ediției 2023 a acestui turneu:

10 ani băieți, simplu: Rareș Petru Ștefănescu (AS Tenis Club Iulian Pătrașcu)

10 ani fete, simplu: Emira Temtek Dașoveanu (Asociația Club Sportiv Atlas Craiova)

12 ani băieți simplu: David Valentin Goldiș (Tenis Club Stănică Craiova)

12 ani fete simplu: Daria Crina Dragne (LPS Mircea Eliade București)

14 ani băieți simplu: Ionuț Claudiu Dumitru (Club Sportiv Tenis Club Craiova)

14 ani fete simplu: Alexia Ioana Bojin (CS Alessio Pascali)

14 ani dublu băieți: Ionuț Claudiu Dumitru (Club Sportiv Tenis Club Craiova) / Luca Răzvan Amza Gherghișan (Tenis Club Stănică Craiova)

14 ani dublu fete: Alexia Ioana Bojin (CS Alessio Pascali) / Daria Maria Roată (CSM Jiul Petroșani).

Poze de la acest turneu găsiți pe pagina de facebook a FRT. 

Maternitatea MaDonna Maria – Spital Privat de Obstetrica-Ginecologie – este prima maternitate privata din zona Olteniei a fost infiintata in anul 2012 in Craiova din dorinta de a oferi femeilor din sud-vestul tarii posibilitatea de a aduce pe lume un copil in mediul privat. 

Sursa

The post Madonna Maria, prima maternitate privata din Oltenia, sustine un turneu de tenis la Craiova first appeared on DayNews24.



This post first appeared on DayNews24, please read the originial post: here

Share the post

Madonna Maria, prima maternitate privata din Oltenia, sustine un turneu de tenis la Craiova

×

Subscribe to Daynews24

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×