Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

„Mă sperie ce se întâmplă”


Grațiela Duban a vorbit despre divorț, pentru prima dată în 14 ani de căsnicie. Vedeta este foarte speriată de ce vede în jurul ei.

Grațiela Duban a mărturisit că au existat și momente mai puțin plăcute în relația lor amoroasă, însă au reușit să le dea uitării și să treacă peste.

Grațiela Duban, despre divorț

Mă sperie ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că sunt mulți apropiați, cunoștințe de-ale noastre care traversează o perioadă grea. Și la noi sunt momente mai puțin frumoase, dar noi ne-am educat împreună. Ce ne-a unit pe noi foarte tare este faptul că ne lega același lucru. Familia, pentru că el ajunsese să aibă o vârstă și își dorea să fie la casa lui. Iar eu pentru că familia este baza mea psihică, dacă ai familie, poți construi orice.

Pentru că ne-a unit lucrul acesta, noi am încercat de la început să comunicăm foarte bine și eu zic că longevitatea relației noastre se datorează comunicării. Deși am trecut și prin momente mai puțin plăcute. Încercăm să le rezolvăm prin comunicare, se poate rezolva totul.”, a declarat Grațiela Duban, scrie Spectacola.ro.

Dezvăluiri pentru prima dată în 14 ani de căsnicie

„Eu cred, în primul rând, că oamenii renunță la luptă. Poate odată cu trecerea timpului sentimentele se transformă, ca să nu zic că dispar, nu mai ai cum să ai aceiași fluturași în stomac, ca în primele luni, asta e clar. Dar trebuie să ai răbdare și să vezi dacă mai poți salva relația.

Eu apreciez la soțul meu bunătatea. E un om atât de bun, care mă iubește atât de mult, încât nu știu dacă pe lumea asta mai poate exista un bărbat care să mă iubească la fel. Și eu nu aș vrea vreodată să-i creez lui vreo durere sufletească. Prefer să stau să sufăr eu, decât să-i creez lui vreo suferință. Pe noi nu ne-a interesat ce zice lumea, important e ce ne-am dorit să clădim.

Ziceai de cupluri, că se despart. Nu voi da nume, dar apropiați de-ai mei, care din păcate urmează să de despartă. Fac asta, după părerea mea, pentru că nu au avut o comunicare. Au avut o problemă, nu au vorbit despre asta, au trecut peste, dar nu se trece niciodată peste, undeva acolo rămâne. În momentul în care se greșește a doua oară, reînvie și greșeala. Eu cred foarte mult în ideea de a-ți cere scuze și de a spune că ai greșit.”, a mai spus vedeta, pentru sursa citată.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In……




Source link

The post „Mă sperie ce se întâmplă” first appeared on DayNews24.



This post first appeared on DayNews24, please read the originial post: here

Share the post

„Mă sperie ce se întâmplă”

×

Subscribe to Daynews24

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×