Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Nadirea


Cam asa ar trebui sa arate locul de pescuit dupa ce naditi!!!


  Nadirea este cea mai importanta operatiune in pescuitul unui peste care isi cauta hrana ghidandu-se dupa miros. Puteti sa aveti cele mai "ciumege" scule, boilies-urile de la cele mai renumite firme, daca nu atrageti pestii in zona in care a-ti aruncat carligele cu momeli nu veti avea succes.
  Cel mai important aspect al nadirii este ca nada sa ajunga acolo unde trebuie, adica pe langa carligele cu momeala. De asemenae cantitatea de nada este foarte importanta, nu trebuie sa va zgarciti dar nici sa hraniti toata pestimea din apa. Sa nu va sperie faptul ca pescarii din jurul vostru aunca in dreptul lor kile de mamaliga sau alte terciuri inodore si lipsite de gust, voi trebuie sa excelati prin calitate. In mod sigur crapii se vor aduna la nada voastra bine facuta, cu un iz irezistibil, cu un miros apetisant, cu o culoare atragatoare, preferand-o mamaligilor cotidiene pe care le primesc de la inceputul vietii lor in aceeasi formula (malai + apa + zahar + anason sau vanilie).
  Specialistii spun ca nada trebuie sa fie inchisa la culoare pentru ca pestele odata intrat in zona nadita sa nu isi piarda camuflajul. Tone de mamaliga sofranita sub forma de covor nu vor atrage pestii ci ii vor indeparta. Si ingredientele pe care le folositi sunt de asemenea foarte importante. Fiti intotdeauna pe faza si folositi o nada adecvata sezonului si locului. La noi in tara foarte multe balti sunt furajate. Nu are rost sa faceti pe savanti in asemenea balti si sa naditi cu cine stie ce minuni de puneti pe fuga si broastele.



  Sa va povestesc o faza pe care a patit-o un amic de-al meu pe balta xxxxxxxx. S-a dus omul dotat cu toate cele trebuicioase mamaligi, pachete de nada ("de firma" nu asa oricum), arome, boillies-uri de 14 feluri, a nadit si-a aruncat lansetele si s-a pus pe asteptat. A asteptat omul rabdator toata noaptea fara sa aiba macar o singura trasatura. Dimineata linga el, in stuf, s-a asezat un copil dintr-o localitate apropiata, a aruncat in apa o mana de strot imputit si a inceput sa scoata la pesti de s-a speriat amicul meu. Spre amiaza vazind ca el tot nu prinde dupa ce incercase toate momelile, nadele, monturile (chiar a aruncat 2 lansete langa undita copilului) s-a dus si l-a intrebat pe pusti cu ce da:
-Dom'le aici trebuie sa dai cu bere!
-Cum mai cu bere?
-Cu bere dom'le ca astia aici hranesc pestele cu ce ramane la fabrica de bere.
  A doua oara cand s-a dus acolo a framantat omul nada cu bere si a pescuit cu porumb tinut 2 zile in bere si sa vezi surprize placute! Asta e un caz fericit (cu berea) dar sa vedeti balti furajate cu gunoi de grajd sau cu faina de oase (bleeaaa).


  Nu e cazul sa naditi cu arome de fructe intr-o apa rece in care crapii cauta proteine, incercati mai bine un ulei de peste sau arome de scoici. Invers vara sunt foarte recomandate aromele de fructe (capsuni, banana etc). Pentru pescarii care privesc boilliesurile ca pe o minune cereasca: Aflati ca daca nu naditi mai intai puteti sa uitati de aceasta minune. Degeaba cumparati din piata "5 bilute la 10.000" si va duceti sa dati cu ele unde crapii nu au vazut in viata lor asa ceva. Crapul trebuie educat. Aveti nevoie de o cantitate Mai Mare de boillies (cat mai mare) si de ceva timp liber. Ideal este sa aveti si o apa ceva mai aproape de casa sa va duceti zilnic sa aruncati minim 1 kg de boillies (o cobra va va ajuta foarte mult) si abia dupa cca 2 saptamani sa va duceti la pescuit in acea apa. 

Articol preluat (Nu cunosc autorul)
http://pepatuldenada.blogspot.com/feeds/posts/default?alt =rss


This post first appeared on Pe Patul De Nada, please read the originial post: here

Share the post

Nadirea

×

Subscribe to Pe Patul De Nada

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×