Nu știu alții cum sunt, dar mie unuia, când mă gândesc la blocul 5A-1 de pe Strada Stadionului unde am copilărit, în cartierul-microraion paisprezece pe care miștocarii îl numeau la miștou Mișto Paișpe, peste drum de cartierul țigănesc, la frații Budală de la care puteai lua cafteală cel puțin o dată pe zi, la mirosul de la subsol care inunda toată scara, la Paraschiv bețivanul blocului și la casele țiganilor, îmi vine să mă întreb dacă "opulență" se scrie despreunat sau într-un singur cuvânt.

Pe vremea aceea, toți copiii din bloc căutau să își facă prieteni țigani în așa fel încât să-și poată amenința bazat colegii de școală "bă eu vă fut muma-n cur, vin cu țiganii bă și vă omor". Bebe de la parter a încercat să bluff-eze (țiganul cu care ne-a amenințat el era de fapt un văr din Slobozia ceva mai bronzat de la stat cu burta-n sus la plajă la Amara, dar nici pe departe gitan) și așa și-a luat niște picioare în coccis de n-a mai avut nimeni curaj să repete figura fără un prieten țigan cocalar adevărat.

Prietenul meu din copilărie, Ford Răducanu zis și Unicoi, era un bondoc care se bărbierea încă din clasa a patra, în clasa a șaptea și-a lăsat mustață și era tare la mardeală, având talentul neobișnuit de a rezista neclintit la lovituri repetate cu șpițul în coaie. Capacitatea asta se datora faptului  ca n-avea decât un singur testicol, care una la mână era mai greu de nimerit cu șpițul decât două fiindcă se ascundea mai bine printre cracii pantalonilor, iar a doua, chiar dacă îl nimerea, durea doar la jumate decât pe adversar. Unicoi se născuse normal, ca toată lumea cu două, dar pe la vârsta de patru ani a suferit un accident pe când se juca în curte la bunică-său unde țiganii făceau țuică la cazan și capacul, lipit cu cocă din făină refuzată la export a fost ejectat violent de presiunea borhotului în fierbere, lovindu-l la aterizare pe Ford direct în suspensie și lăsându-l cu echipament mono în loc de stereo pe restul vieții sale scurte și tragice.

Era un obicei printre țiganii din Buzău pe vremea aceea de a-și numi copiii după mărci de automobile. De exemplu, pe frații Budală îi chema: Ferari, Maserati și Benone. La ultimul nu-ș cum da’ avusese bulibașa o premoniție că ăsta e poponar și i-a pus nume de solist gurist. Ani mai târziu am aflat că odată ajuns la majorat Benone, ca să nu fie el mai prejos și luat la miștou de către frații săi (care oricum erau deja la pârnaie și nu se puteau opune) și-a schimbat numele legal în Benetone. Pentru că era curist, schimbarea de nume nu i-a folosit cine știe ce.

Mazda Răducanu, mama lu’ Ford, dădea cu ghiocul și cu jula, ca mai toate țigăncile din Simileasca; dădea corespunzător și cu pumnul la o adică, câștingându-și porecla de Mazda Bazuca. Deși familia lui era destul de înspăimântătoare, cred că Ford era cam fraier și în calitatea lui de țigan nu inspira prea multa teamă pentru că de fiecare dată când încercam să-mi sperii colegii de școală zicându-le că dacă mă enervează mult vin cu țiganii și mai ales cu prietenul meu Ford și le dau omor, mi se răspundea că dacă mă mai dau mare cu "handicapatul ăla" și nu tac dracului din gură mă omoară ei pe mine încheind dezarmant "și adă-l mă pe Unicoi n-ai decât, că noi venim cu frații Budală și te spargem de-ți cântă Benone la parastas".

Prin clasa a șaptea (sau așa ceva cred că era) Unicoi a dispărut din cartier o vreme. M-am temut pentru el. Umbla chiar zvonul că l-a tăiat Nelu Panchiosu Cuțitaru la o nuntă în țigănime unde a explodat cazanul de țuică și i-a scos un ochi lu’ Nelu care înnebunit de durere a tăiat oameni, cu sângele curgându-i pe față ca de la robinet și fără să vadă în cine dă în timp ce țiganii adunați la petrecere încercau sa mai salveze ceva din borhotul risipit în urma exploziei. Dar a fost doar un zvon. Am aflat în cele din urmă că nunta din Simileasca fusese defapt chiar nunta lu’ Ford, i-a cumpărat bulibașa o pirandă de cinșpe ani din Costeși la dublu-preț cu condiția să zică la toată lumea ce bine dă Ford Unicoi la buci chiar așa cu ’chipament mono, îți dai seama fă că dacă avea stereo mă omora mânca-ți-aș. Nelu Panchiosu nu a tăiat pe nimeni, ba din contra a fost lovit grav în cap cu sifonul de către Benone Budală care s-a ofensat că Nelu n-a vrut să cânte cu el Drumurile Noastre Toate în duet, sub pretext că ce vrei mă curistule, să zică aștia că ne ardem ca Florin Piersic cu Angela Similea? Ia mai bine să-ți cânt eu una, din cireș-până-n cireș, să te fut în cur să beși! Nelu ar fi intenționat cică să scoată cuțitul, turbat de durere că îi sărise un ciob de sticlă de la sifon în ochi, dar au sărit pe el Maserati și Ferari și nu și-a mai revenit din comă decât peste o săptămână la spitalul din Mișto Paișpe. Nelu Panchiosu a murit cinșpe ani după incidentul ăsta, într-o altă bătaie într-un bar din Buzău, dar s-a întâmplat după Revoluție și e cu totul altă poveste.

Țiganii din clanul Răducanu trăiau din cositorit și făcut cazane de țuică. Pe la sfârșitul anilor optzeci, spre finalul dictaturii ceaușiste nu se mai găsea cupru (erau vremuri atât de grele că nici țiganii nu mai aveau de unde fura). Ford Răducanu Unicoi, care între timp se împrietenise cu Benetone Budală, a marcat soluția: în parcul Crâng din Buzău exista o statuie de bronz, în mărime naturală a poetului Vasile Cârlova. Planul era să ia o gașcă de boroi, și într-o noapte fără lună să intre cu căruța în Crâng (dinspre șoseaua de centură) pe șest, să deșurubeze statuia din soclul de beton și să o pună frumos într-un coșciug în căruță sub coviltir, și valea! Vasile Cârlova, topit de geniu ar fi produs zeci de cazane. Aveau totul pregătit, dacă îi oprea miliția se prefăceau triști, sub pretext că în sicriu e Nelu Panchiosu care tocma’ a decesat la spital și Benone ar fi băgat ceva improvizat din top acolo pe loc, ce să mă fac Doamneee eu, se mărită Mona mea nu știu Doamne ce-i cu ea și a murit și dușmanii mei, Neluleee. Toți milițienii din județ știau că Panchiosu e în comă la spital în Micro Paișpe după cafteala de la nuntă, deci ar fi fost cumva plauzibil că ciorile vor să-l îngroape pe bengos noaptea pe șest, fără scandal ca să nu se perpetueze rivalitatea dintre clanuri și să vină toate rudele Panchiosului din Costești cu săbii ninja la Buzău să-i taie pe frații Budală și să iasă miliția de rahat că nu e în stare să asigure liniștea publică.

Planul era beton, da’ nu le-a mers. Cam prin aceeași perioadă Securitatea încerca să aresteze poponarii infiltrați în mijlocul cadrelor de partid, și umbla vorba că aleea "Vasile Cârlova" ar fi locul de întâlnire al curiștilor. De fiecare dată când mergeau țiganii în recunoaștere prin Crâng să vadă dacă e drumul liber se întamplau pe acolo niște tovarăși conspirativi îmbrăcați în geci de piele, care urmăreau mai mult sau mai puțin discret pe alți tovarăși conspirativi în geci de piele. Ăia din Securitate nu au prins pe nimeni cu pantalonii în flagrant; trecură săptămâni, trecură luni, și prin fața dar mai ales spatele lui Cârlova era trafic ca pe bulevard. Nu era chip să-i șutești statuia fără să observe tovarășii.

Revoluția din Decembrie optzeșinouă a produs ocazia mult-așteptată. Se trăgea, lumea stătea pitită prin blocuri, pentru securiști nu era chiar momentul oportun de securit, și în general pe oricine ar fi durut fix la bască de statuia lui Cârlova din Crâng, ete na. Oarecum în treacăt fie spus, după revoluție s-a aflat că Securitatea nu fusese bine informată și că ceilalți tovarăși cu geci erau de la Direcția de Contrainformații a Armatei, care și ei căutau să prindă poponari din cadrul Meapene și în timp ce ăștia se urmăreau reciproc curiștii se întâlneau bine-mersi la Hotelul Partidului de pe Strada Spiru Haret unde destul de des venea și tovarășul Adi de la București. Dar asta nu e absolut deloc relevant în contextul afacerii Vasile Cârlova. Ce e important e că în noaptea de douăjtrei spre douăjpatru țiganii s-au dus cu căruța să fure statuia poetului.

Pe vremea aia țiganii nu umblau încă cu merțanul, unii aveau dacie 1310 dar nu era loc pe portbagajul de sus pentru sicriul cu statuia în el, care era dealtfel și destul de greu de ridicat. Ar fi mers cu un aro dar prea ar fi bătut la ochi în nopțile acelea de la revoluție. Benone avea dacie papuc dar a zis că el nu bagă mortul în mașină că aduce ghinion să moară mama. Ford a încercat să-i amintească că în sicriu nu e nici un mort, ci e doar așa, să nu se prindă fraierii dar Benone a zis că tot aia e și că el nu pune botu. Așa că s-au dus cu căruța tradițională. Pe coșciug au dat cu ceva ceară sau vaselină auto nu-și mai aduce nimeni aminte exact, ideea era să alunece ușor la încărcat și descărcat, fără mult zgomot. Ford Răducanu avea aro dar mi-a mărturisit odată că îl enervează că prea seamănă cu duba miliției și că visul lui era un decapotabil roșu ca merțanul lui Bobby Ewing, să moară Biba. Și hai vazut cum bengosul nu are număr de înmatriculare ca toți fraerii? Are ho placă cu numele lui, bă: Ewing. Uite-așa vreau și eu mânca-ți-aș pe mașină, nu ca fraerii număr cu 1-BZ. Doar că "Răducanu" este prea mulți în Buzău și nu va ști gagicile că este eu la volan. Așa că pe merțanu’ meu io vreau să scrie doar hatât: Ford.

Două detalii importante am uitat să menționez, deși pentru cine cunoaște Buzăul primul este evident și nu are rost să amintesc că parcul Crâng se învecinează cu o unitate de parașutiști renumită pentru participarea la Revoluția din optzeșinouă. Al doilea detaliu cred că e interesant chiar și pentru buzoieni întrucât nu știu câți dintre voi își amintesc cum arăta statuia lui Vasile Cârlova (care s-a furat la Revoluție). Cârlova ăsta, în afară de scriitoraș-poet local obscur mai fusese și ceva militar de carieră, motiv pentru care imaginea lui în bronz își odihnea palmele pe mânerul unei săbii infipte cu vârful în soclul statuii (cam la vreo treizeci-patruj de centimetrii în fața acesteia). Vorba-vine înfiptă, era defapt fixată cu buloane de paișpe de soclu la fel ca și statuia propriu-zisă. Statuia avea și o mustață de apevist gospodar, dar detaliul acesta nu cred că e foarte important. Defapt, nu e absolut deloc important. Sabia însă este foarte relevantă, pentru că nu a încăput în coșciugul cu care veniseră pregătiți țiganii așa că l-au pus pe Cârlova înăuntru și sabia deasupra, pe capac. Asta bineînțeles după ce au tăiat buloanele de paișpe cu acetilena.

Aici vine momentul în care detaliile încep să se cam intersecteze: când să dea ei să iasă din Crâng pe drumul din spatele Patinoarului Artificial țiganii au fost interceptați de o patrulă de parașutiști. Băieții erau militari în termen, ciclul unu și cam neinstruiți. Sergentul și caporalul de ciclul doi care ar fi trebuit să comande patrula erau: primul mort de beat după ce balotase o sticlă de țuică luată pe o pereche de bocanci de campanie îmblăniți furată de la pifani, iar al doilea mort după ce se cocoțase într-un castan cu benoclul de gât să vadă care trage în pizda mă-sii și un lunetist de la unitatea vecină de infanterie l-a luat de terorist. Pentru că erau pifani doi dintre parașutiști aveau piedicile de la akaemuri ridicate, și fiincă erau din alea cu pat rabatabil le țineau fioros de mâner în poziția "Rambo".

Țiganii au oprit la somație, cu greu, pentru că drumul venea puțin cam la vale și la hodoroaga aia de căruță nu prea țineau frânele ca lumea. Calul era probabil și el destul de stresat, că se trăgea peste tot. Fruntașul comandant de patrulă i-a întrebat ce au sub covilitir și ăștia au zis cu tupeu că au un ofițer al armatei române căzut la datorie. În timp ce colegii lui îi întrebau pe țigani ce caută ei pe acolo mama lor de ciori și care e istoria cu ofițerul din căruță, unul dintre cei doi Rambo era întors complet cu spatele spre acțiune, înfipt bine în călcâie și asigurând vigilent ariergarda. Acu’ pentru că după cum poate că am mai zis coșciugul era dat cu nu-ș ce căcat de maclavais ca să alunece miștou fără mult zgomot la încărcat-descărcat, ștanga aia de sabie a domnului Cârlova a lunecat încet-încet și cum era puțin la vale, când a căzut cu boltă din căruță a lovit calul peste cur, care se ridică surprins pe două picioare, nechezol-nechezol și făcând în general destul de nașpa.

Surprins la rândul lui, Rambo-paza-ariergărzii se răsuci instant pe călcâie și apăsă involuntar pe trăgaci. Ford Răducanu Unicoi căzu secerat, ciuruit în zona pelviană. Juma’ de patrulă fu de asemenea secerată, cei mai norocoși fiind feriți în spatele sicriului cu statuia de bronz în el. Ford a murit la spital a doua zi, exact când dădea la televizor execuția soților Ceaușescu.

***

Pe strada fostă 23 August din Buzău, actualmente Vasile Cârlova, spre ieșirea către șoseaua de centură aproape de Simileasca se află în ziua de azi o vilă foarte somptuoasă, ridicată în binecunoscutul stil arhitectural "o pulență țigănească cu turnulețe". Vila, despre care lumea zice că ar fi a fraților Budală, este înconjurată de o curte imensă, pavată parțial cu marmură din Italia. În curte sunt amplasate câteva corturi în care locuiesc țiganii, aranjate în cerc în jurul focului deasupra căruia fierbe aproape tot timpul un cazan de țuică. În spate, lângă parcarea plină de merțane e o fântână în stil clasic venețian, străjuită de statuia masivă din bronz a unui mustăcios. Pe placa din marmură italiană prinsă de soclu cu șuruburi de paișpe stă scris cu litere aurii:

FORD RĂDUCANU (1970-1989) - EROU AL REVOLUȚIEI ROMANE