In sud-estul Mesopotamiei, Elamul, care cuprinde campia Khugistan si actualul Fars, a oscilat inca de la origini intre a avea raporturi stranse cu Mesopotamia Meridionala sau, dimpotriva, a se integra in universul iranian; aceasta tara a fost oarecum atrasa de bogata delta a Tigrului si a Eufratului, de care era legata prin raurile Kerkha si Karun, dar si de replierea inspre muntii din interior.
Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa
Daca Mileniul al III-lea a reprezentat o perioada de relatii aproape continue cu Mesopotamia, mileniul al II-lea, in schimb, poate din cauza disparitiei civilizatiei Indusului, marcheaza o izolare sigura; aceasta a favorizat in Elam inflorirea unei arte originale, aparuta in veacul al XlII-lea, moment in care dinastia locala se manifesta energic pentru revendicarea unei identitati. in consecinta, la Tchoga Zanbil, fosta Dur-Untas, se ridica un zigurat original, inalt de peste 50 m, pornind de la curtea interioara a unui mare templu patrat: Ia noutatea constructiei, realizata din panouri verticale si nu din straturi orizontale ca de obicei, se adauga amenajarea de scari in interiorul turnului si nu in exterior, conform modelului mesopotamian. De altfel, nici templele amplasate la baza ziguratului, in interiorul incintei sacre, si nici palatele construite la o oarecare distanta nu prezinta afinitati reale cu Mesopotamia vecina. Prin urmare s-a dezvoltat o gandire creatoare proprie Elamului, care se regaseste atat la Stela lui Untas Napirisa, de la Mijlocul Secolului al XIH-lea, in genul foarte special al portretului funerar, cat si la taurii, leii si grifonii ce pazeau poarta palatului de la Dur-Untas. in sfarsit, priceperea turnatorilor in bronz din Luristan din mileniul al III-lea s-a mentinut in Elam, dupa cum o indica impunatoarea statuie a Reginei Napirasu (Luvru), datand de la mijlocul secolului al XlII-lea, la care artistii au mizat in mod clar pe tratarea vesmantului pentru a da un plus de maretie operei.
Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa
