Situatia Iranului la debutul erei fierului inca nu este conturata cu precizia dorita. Putem percepe existenta catorva principate in regiunile muntoase, ca de exemplu Mannai in Luristan, in timp ce Populatii indo-europene par sa ia progresiv in posesie platoul, incepand cu regiunea Marii Caspice. De la aceste populatii nomade nu au ramas decat foarte putine urme: cimitire, cateodata prestigioase, ca cel de la Marlik (veacurile XIII—XII), din sud-estul Marii Caspice, dar nici un mijloc fix.
Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa
Prin urmare, este dificil de incercat o definire a peregrinarilor si a sferelor de influenta ale acestor prime populatii iraniene, in schimb, un punct de fixare a populatiilor autohtone apare cu civilizatia descoperita la Hasanlu, asezare instalata la sud de lacul Urmia, intr-o regiune care, impreuna cu regatul Urartu vecin, lasa jonctiunea intre lumea iraniana si anatoliana, fiind mereu in contact cu Asiria datorita retelei fluviale drenate de Tigru. Mai la sud, regiunea muntoasa a Luristanului, a carei activitate metalurgica suferise o eclipsa in mileniul al II-lea, isi regaseste o pozitie de prim-plan in aceasta arta deosebita, fara indoiala ca urmare a unei cereri mai presante venite din Mesopotamia vecina. Dar, printr-un straniu fenomen, aceasta perioada se caracterizeaza printr-o revenire a nomadismului; puncte fortificate, precum Baba Djan, in veacul al VlII-lea, dovedesc atat insecuritatea, cat si impotrivirea fata de acest proces. in special mormintele nomazilor, frecvent calareti, demonstreaza puterea metalurgica a Luristanului: bronzul si fierul sunt prelucrate deopotriva, rezultand materiale pentru har-nasament si arme diverse. Spre rasarit, in Media, se regaseste o situatie destul de apropiata, cu centre ca Godin-tepe sau tepe Nusidjan si cu grupuri nomade ale mezilor pe cale de fixare. Mai la sud, Elamul, dupa glorioasa renastere de la sfarsitul mileniului al II-lea urmata de o lunga eclipsa, cunoaste din nou la sfarsitul secolului al VlII-lea o perioada de stralucire, numita „perioada neoelamita”. Elamul lui Sutruk-Nahhunte si al succesorilor sai, sprijinit de tinutul Ansan, lupta impotriva asirienilor, apoi cade sub loviturile lor. in cele din urma, cea care va mosteni ultimul efort al erei neoelamite de a se elibera de sub tutela mesopotamiana va fi Persia ahemenida.
Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa
In realitate, ceea ce uneste, in primele veacuri ale mileniului I, aceste regiuni ale Iranului Occidental inainte de unificarea politica realizata de Ahemenizi este lupta impotriva tendintelor de dezagregare ale nomazilor. La mijlocul mileniului I, unitatea va fi realizata, fara sa dispara diferentele regionale, etnice si culturale care caracterizau tinutul iranian. Imperiul ahemenid care va pregati Drumul Spre elenizarea Orientului, isi datoreaza aparitia distrugerii Imperiului neobilonian. Asadar, acest inceput de mileniu I este consacrat in Iran cautarii de formule noi nu numai in politica, dar si in expresia artistica.
Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa
