Originile acestora nu sunt usor de stabilit daca vrem sa ne referim la un criteriu etnic, intrucat ceea ce frapeaza in Aceasta regiune este mai curand amestecul de grupuri de origini diverse, caracteristice pentru civilizatia mesopotamiana. Prin urmare, nu exista o rasa asiriana mai cruda decat o alta, in pofida asertiunilor clasice. De altfel, inceputurile Asiriei ne conduc intr-o alta directie; cand oamenii acestei tari apar pentru prima data in istorie, o fac in calitate de negustori capabili sa intemeieze o colonie in orasul Kanis din Capadocia, la peste 1 000 km de Assur, pentru a organiza cele mai fructuoase schimburi intre Anatolia si Asiria. La debutul secolului al XVIII-lea, sub conducerea unui rege amorit, Samsi-Adad, se schiteaza un prim inceput al puterii asiriene. Dar, odata cu dis­paritia acestui suveran de statura, adevarat, exceptionala edificiul sau se prabuseste si tre­buie sa asteptam veacul al XlII-lea pentru a asista la o noua inflorire a regatului asirian. De data aceasta, fenomenul pare mai profund, fiind insotit nu numai de o extindere teri­toriala mai ambitioasa, dar si de o sensibilitate artistica mai vie, care cauta sa accentueze, mai ales in domeniul glipticii si al arhitecturii, cum am vazut deja, o originalitate reala a tarii din amonte de Tigru in aceasta epoca medio-asiriana. in zorii secolului al VIH-lea, Asiria se lanseaza intr-o gigantica politica de cucerire; o dinamica ale carei mecanisme nu sunt inca pe deplin intelese forteaza aceasta tara sa isi largeasca frontierele in mod con­tinuu si sa isi indrepte energia intr-o dominatie mereu mai dura, insotita de deportari de populatii intregi si de executii masive. Ce a putut sa transforme acest popor de negustori in cuceritori? Este greu de stiut cu certitudine. Fapt este ca, la apogeul puterii sale, si anume la moartea lui Assurbanipal, in 626, Imperiul asirian se intindea de la Golful Persic si din Elam pana la Mediterana Orientala, incluzand insula Cipru, si de la muntii Armeniei pana la Teba, in Egipt.

Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa

Era Cel Mai mare imperiu realizat vreodata care, prin dimensiunile sale, anunta edificiul ahemenid. Si tot in aceasta perioada, nimic nu lasa sa se prevada iminenta prabusirii, ale carei motive nu ne sunt clar stiute; in 614, cade Assurul, iar cucerirea Ninivei, in 612, marcheaza sfarsitul Imperiului asirian. invingatorii au fost atat de putin induratori cu invinsii, incat acestia nu si-au mai revenit niciodata dupa dezastru si au disparut definitiv din scena. in aceste conditii, nu trebuie oare sa credem ca vigoarea nu era decat aparenta si ca Asiria s-a epuizat in mentinerea si deplasarea mereu mai de­parte a unor uriase efective militare? Si ca, poate, a angajat in mod nechibzuit o parte excesiv de mare a resurselor sale in cheltuieli de prestigiu, in special in construirea de palate? intr-adevar, politica expansionista a fost urmata indeaproape de o exploatare eco­nomica a regiunilor cucerite, iar o parte din bogatiile astfel dobandite a fost destinata de suveranii asirieni construirii unor resedinte regesti, frecvent abandonate la putin timp dupa terminare, si decorarii lor in modul cel mai costisitor cu putinta. insa chiar si atunci cand rezultatele au fost impresionante, nu toti suveranii au procedat ca Assurbanipal, un fin literat, care a adunat in palatul de la Ninive cea mai prodigioasa biblioteca din lumea orientala, punandu-si echipele de scribi sa recopieze documentele cuneiforme de interes religios, literar si istoric existente in Asiria si Babilonia.

Articol publicat pe goblen.biz cu ajutorul prof E. Ripa