Marian Munteanu este legionaroid. Dar, chiar dacă nu ar fi, numirea sa intempestivă drept candidat PNL  pare a cere unele lămuriri. Partidul care vrea să dea un prim ministru pentru 20 de milioane nu poate găsi în rândurile sale un primar pentru 2 milioane. Și l-a găsit pe Marian Munteanu. Partidul care vrea să fie reprezentantul curentului pro-occidental a găsit ca nu poate fi reprezentant decât de domnul Munteanu care este, în cel mai bun caz imaginabil, un paseist.

Și totuși, încercând să explic gestul, mi-am dat seama că nu ar trebui să fiu surprins. Da, intensitatea derutei PNL a fost cumva surprinzătoare. Dar deruta, în sine, nu este de ieri de azi. Așa că, în loc să fac o explicație, am ajuns să compilez citate vechi

*

Scriam în iunie, 2015

„1. Clasa politică reprezentată în marile partide (sau roită în partide mai mici) nu prea are capacitatea de a se reproduce ca resursă umană.
2. Dincolo de această slăbiciune de sistem, cele două mari partide sunt într-o circumstanță proastă din punct de vedere al resursei umane.
3. Justiția rărește din numărul politicienilor importanți pe toate nivelele.
4. Narațiunile prin care partidele (mari) își justifică existența sunt din ce în ce mai subțiri.
5. Partidele distrug narațiunile prin care alegătorii și-au justificat/raționalizat susținerea acordată.”

Aceste puncte, valabile astăzi la fel ca în vara trecută, descriu aproape la milimetru mecanismul care a dus la apariția lui Marian Munteanu pe listele PNL. Acestor premise le urma o concluzie generală:

„Așteptarea mea este că până în 2016 sistemul politic va intra în criză, datorită lipsei de oameni, de idei și (posibil) de bani. Pasivitatea populației mai susține establishmentul, dar se va epuiza și ea atunci când persoanele și semnalele care generează conformism se vor împuțina. De aceea, ce vedem acum sunt doar mugurii acestei crize.”

Și o serie de concluzii mai specifice:

„În ambele partide mari vor avea loc discuții privind propria identitate.”

Sper că sunteți de acord că susținerea pentru Marian Munteanu provoacă asemenea discuții.

„Cel puțin unul din cele două partide mari va ieși din Congresul de după parlamentarele din 2016 cu o garnitură de lideri și idei pe care astăzi nici nu le putem prevedea. Poate amândouă (partidele).”

Nu suntem încă acolo, dar se fac pași.

„Alegerile locale din 2016 vor fi un test pentru noi partide, facțiuni și mișcări care vor dori să capitalizeze eșecul partidelor din mainstream. Dar un rezultat bun la locale nu garantează un rezultat bun la alegerile parlamentare.”

„Pentru noile mișcări și partide nu vor conta doar diferențierea și credibilitatea ci și capacitatea de a crea alianțe suficient de puternice.” )Sursa: Prognoză politică: volatilitate în profunzime, gheață la mal)

De aceea Nicușor Dan peste 10% intenție de vot, iar Ciprian Ciucu nu.

Apoi, la finalul anului:

„Dar eu, „dacă aș fi partid”, m-aș asigura dinainte că nu merg la noroc și aș construi o baterie credibilă de oferte electorale care să acopere 3-4 grupuri sociale distincte, astfel încât suma voturilor de la acele grupuri să îmi asigure procentajul electoral pe care mi-l propun. Și, eventual, aș scoate în față câteva nume de oameni care să chiar înțeleagă acele oferte.” (Sursa: Politicienii în 2015: și corupți și fără rost)

Lipsa unei oferte de teme și oameni este cea care a creat vidul pe care a venit Marian Munteanu. Nu doar că PNL nu a putut oferi altă soluție, dar o asemenea voltă ar fi fost mai dificilă ar fi existat o serie de politici publice popularizate în electorat. Inserarea lui Marian Munteanu, care nu are un profil sau idei de administrație, este ușurată de vidul perceput al ofertelor celorlalte partide.

La începutul lui 2016 descriam situația PNL astfel:

„PNL este cel mai lovit în acest sens [al lipsei de identitate]. Ca să știe care sunt pozițiile sale economice, partidul așteaptă în mod tipic să vadă ce va face guvernul Cioloș.[…] Ca să știe care îi sunt principiile, în schimb, PNL așteaptă să vadă ce va promulga și ce va refuza președintele. […] Partea proastă este că transferul de identitate în sens invers, de la domnii Iohannis și Cioloș spre PNL nu este garantat. Cei doi evită să se angajeze public, explicit sau implicit, față de partid și, ca atare, pot oricând să își ia jucăriile și să plece.” (Sursa: Marile partide se află într-o criză de identitate)

Între timp Alina Gorghiu a mai făcut niște pași în lateral, dar nu cât să construiască o identitate PNL. Partidul rămâne asocial în sondaje guvernării și decontează problemele acesteia.

*

Gafa de astăzi a PNL nu este decât catalizatorul unei probleme mai largi de care suferă partidul: acela că singur nu știe ce mai reprezintă și nu mai are nici lideri care să umple acest gol.

Ce urmează? PSD este ceva mai puțin afectat de lipsa de identitate decât PNL, dar nu se află nicidecum la adăpost. Așa că sugestia făcută în 2015 rămâne:

„Această criză nu se va rezolva prin mișcări și realinieri politice, pentru că nu provine din alinieri și mișcări. Sugerez cititorilor Civitas Politics să privească mai des spre (in)stabilitatea politicii actuale nu prin prisma rocadei partidelor ci prin prisma (in)capacității politicienilor actuali de a mai livra genul de acțiuni care i-au adus și menținut în prim-planul scenei politice centrale sau locale”

Andrei Tiut