Legionarismul se detașează ca unul dintre cele mai bine articulate manifestări social politice având numeroase și substanțiale contribuții în ansamblul amplului curent naționalist, cu importante semnificații culturale și spirituale… Alături de celelalte curente și manifestări social politice de anvergură din istoria noastră, el va avea un rol important în construirea noilor formule politice ale societății viitoare. (Marian Munteanu, ziarul „Mișcarea”, nr. 12, august 1994)
Nominalizarea Lui Marian Munteanu la primăria capitalei de către Partidul Național Liberal este rezultatul degringoladei, dezorganizării, lipsei de leadership și lipsei de viziune a acestui partid. PNL a ajuns la al treilea candidat după ce primii doi au capotat spectaculos – unul din cauza lipsei de popularitate, celălalt din cauza unui scandal de corupție. Iar acest al treilea candidat este nepotrivit atât din punct de vedere doctrinar, cât și din punct de vedere al bazinului electoral pe care îl vizează. „Viitorul” politic al lui Marian Munteanu aparține anilor ’90, nu secolului 21.
Există un risc foarte de mare de a supralicita și a supranaliza această candidatură, iar astfel să nu fie înțeles contextul în care a apărut. Nominalizarea lui Marian Munteanu poate fi explicată prin două narațiuni: prima care vede în candidatura acestuia o manifestare periculoasă a etno-naționalismului, iar a doua care explică apariția acestei opțiiuni prin evoluțiile interne ale Partidului Național Liberal.
Adepții primei narațiuni identifică o serie de evoluții din istoria recentă în sprijinul poziției lor: discursul eurosceptic și antioccidental din timpul și după criza politică din 2012, campania pentru europarlamentare a PSD din 2014 desfășurată sub sloganul „Mândri că suntem români”, discursul antioccidental al premierului Victor Ponta din timpul mandatului său și pe parcursul campaniei electorale de la prezidențialele din 2014, reacțiile xenofobe la criza refugiațiilor, preluarea discursului antioccidental și eurosceptic de către Traian Băsescu și PMP, reacțiile islamofobe la atentatele din Paris și Bruxelles, opoziția publică față de construirea unei moschei în București, precum și efuziunile antimigranți ale unor intelectuali de „marcă” români – Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu – dublate bineînțeles de o eternă smiorcăială pe tema corectitudinii politice și a pericolelor pe care aceasta le generează pentru civilizația occidentală.
Recent la aceste manifestări antioccidentala și naționaliste s-a adăugat nefericitul protest al angajaților de la Opera Națională unde s-a scandat „Afară cu străinii din țară!” În paralel săptămână aceasta a avut loc scandalul Taxi vs Biserica Ortodoxă Română pe tema Catedralei Mântuirii Neamului care a adâncit clivajul secular/religios în România, și care poate fi exploatat politic.
La nivel regional și european asistăm la ascensiunea populiștilor conservatori naționaliști în Polonia (PiS) și Ungaria (FIDESZ), adepți ai democrației iliberale, precum și a mișcărilor antisistem cu vădite tendințe xenofobe și eurosceptice (Front National, PEGIDA, Alternative für Deutschland, UKIP). O evoluție îngrijorătoare este adoptarea de către partidele mainstream a acestor tendințe – cazul Partidului Conservator din Marea Britanie și fenomenul #brexit.
În acest context PNL, în căutare unui avantaj politic în raport cu PSD-ul a adoptat un discurs de dreapta conservator, exclusionar și etnocentric, care să-i lărgească bazinul electoral în rândul celor cu educație puțină, victime ale crizei economice, dar și ale tranziției României de la comunism la capitalism și de la autoritarism la un sistem democractic. Procesul tranziției și al aderării la comunitatea euroatlantică în ciuda unor avantaje evidente, a creat și o serie de dezechilibre sociale care au fost gestionate prost de stat și politicieni. La toate acestea se adaugă tendința politicienilor de a justifica eșecurile socio-economice ale României sau măsurile impopulare prin transferarea responsabilității asupra unor factori externe: s-au tăiat salarii, s-au dat oameni afară – că așa a cerut FMI, deficitul trebuie ținut în frâu – că așa ne-a cerut Comisia Europeană…
Criticii nominalizării lui Marian Munteanu consideră această mișcare ca făcând parte dintr-o evoluție pe termen lung prin care partidul renunță la valorile liberale pe care le-a clamat până acum și se orientează spre valorile conservatorismului cu puternice accente etnocentrice și religioase. Un argument în favoarea acestei reorientări este trecerea PNL după fuziune cu PDL în familia popularilor europeni (PPE). În acest sens candidatura lui Marian Munteanu este percepută ca un fel de test pentru o asemenea reorientare doctrinară. Un semnal important că PNL ar avea planuri „mari” cu Marian Munteanu este prezența acestuia în rândul delegației liberale care a vizitat SUA și s-a întâlnit cu diverși politicieni americani.
O a doua explicație pentru nominalizarea lui Marian Munteanu drept candidat liberal la primăria capitalei ține de dinamica internă a PNL. În ciuda unei victorii zdrobitoare împotriva PSD la alegerile prezidențiale din 2014 și a demisiei guvernului condus de Victor Ponta pe fondul incendiului de la clubul Colectiv în 2015, PNL nu a reușit să fructifice politic aceste evoluții. PNL a fost incapabil să articuleze un program politic care să se constituie o alternativă la guvernarea PSD sau să preia decisiv inițiativa politică. În spatele acestui eșec pot fi regăsite gestionarea proastă a fuziunii dintre PNL și PDL, leadership-ul slab al Alinei Gorghiu și al lui Vasile Blaga, precum și lipsa de viziune a conducerii partidului.
Problemele interne au dus la nominalizarea unor candidați dezastruoși pentru partid în București: Cristian Bușoi a creat o primă reacție de respingere din cauza populismului său și a campaniei stridente de autopromovare (a încercat neinspirat să folosească tragedia de la Colectiv în scop electoral), iar Ludovic Orban a reușit „performanța” de a fi pus sub control judiciar de către DNA pentru finanțarea ilegală a campaniei sale. Toate aceste eșecuri politice succesive au avut loc pe parcursul a două luni de zile, destul să arunce în ridicol campania de la locale a PNL. Pe fondul acestei degringolade politice s-a conturat soluția „salvatoare” a nominalizării lui Marian Munteanu – o persoană din afara partidului și reprezentant al „societății civile”. Până la urmă partidul nu mai avea nimic de pierdut după involuțiile spectaculoase din București din ultimele două luni.
Și în cazul acestei narațiuni factorul naționalist joacă un rol important, dar spre deosebire de prima narațiune unde naționalismul este factor cauzal, aici este doar un factor de context – candidatura lui Marian Munteanu fiind un gambit oportunist.
*
Ce e de reținut?
Marian Munteanu este candidatul PNL la primăria generală a Municipiului București. Nu este cap de listă la alegerile generale, nu este președintele PNL, ci de-abia a devenit membru, și nu este candidatul partidului la alegerile prezidențiale. Este o încercare născută din eșec.
Prin această nominalizare PNL reușește să-și contrazica propria istorie politică, renunțând la ideea de modernizare a Românie și să treacă în tabăra conservatoare și iliberală, deși Bucureștiul este poate cea mai modernă și mai sofisticată dintre comunitățile românești.
George VIŞAN
