Situația globală și națională este una fără precedent în ceea ce privește amenințarea pandemiei Covid-19. Nu are rost să facem economie de superlative în acest caz. Nimic din istoria recentă nu are echivalent sau poate servi drept model la care statele și societățile să se poată raporta. Cel mai apropiat exemplu ar pute fi pandemia de „gripă spaniolă” de la sfârșitul Primului război mondial, dintre 1918-1920. Bineînțeles, există exemple recente precum pandemia de SARS din anul 2000, pandemia H1N1 din 2009, Ebola (2014-2016) și Zika (2015 – care a afectat cu precădere America latină), dar la scară mult mai mică.

Amenințarea noului coronavirus SarsCov-2 constă în capacitatea acestuia de a paraliza societăți întregi prin rata sa de contagiune și prin compromiterea sistemului sanitar. Efectul Covid-19 asupra sistemelor sanitare a fost comparat cu cel al unui atac Ddos asupra unui sistem informatic. Într-un timp foarte scurt un număr foarte mare de pacienți suprasolicită și covârșeste un sistem public de sănătate, atât prin suprasolicitarea infrastructurii spitalicești, cât și prin eventuala infectare a medicilor și a personalului sanitar.

Al doilea efect pe care îl are virusul Covid-19 asupra unei societăți este paralizarea activității economice. Nu există aproape niciun sector economic rămas neafectat de criză. De la industria ospitălității, până la industria constructoare de mașini, activitatea a fost oprită în toate sectoarele care presupuneau contactul directe între persoane sau lucru în colectivități. Industria farmaceutică de-abia face față comenzilor și cererii, precum și producătorii de echipamente medicale. O veste este că metodele moderne de producție încep să-și facă simțită prezența, unii producători auto, precum Tesla, reușind să se adapteze nevoilor de moment ale societăți, furnizând echipamente medicale sensibile, de înaltă tehnologie – ventilatoare mecanice produse cu ajutorul imprimantelor 3D. Telemunca a devenit soluția standard în domeniul serviciilor și a sectorului IT.

Vulnerabilitățile României

România prezintă o serie de vulnerabilități structurale și culturale, care fac dificilă pe de o parte combaterea pandemiei, și pe de altă parte limitarea efectelor acesteia asupra societății.

Cea mai mare vulnerabilitatea pentru România este reprezentată de lipsa de investiții în sistemul de sănătate. Spre deosebire de alte state membre ale Uniunii Europene, care cheltuie în jur de 9-10% din PIB anual pe sănătate, România alocă pentru sistemul său de sănătate în jur de 5% din PIB. Această vulnerabilitate nu este de dată recentă, ci este una de lungă durată. De exemplu, în ultimii 4 ani statul român nu a fost în stare să înceapă, măcar, construcția unor spitale regionale, deși are la dispoziție fonduri europene în acest sens. Acesta este, poate, cel mai notoriu exemplu de eșec al statului român în administrarea sistemului național de sănătate publică.

A două vulnerabilitate este capacitatea administrativă redusă în caz de criză de sănătate publică (situație de urgență medicală). Atât la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, cât și la Ministerul Sănătății, capacitatea de a gestiona astfel de criză este, demonstrabil, redusă. Există deja un anumit haos intituțional care riscă să deraieze până și acele măsuri și inițiative eficiente. Acest haos se manifestă atât la nivel de minister, cât și în teren, acolo unde manageri de spital, medici și reprezentanți ai autorităților locale au luat în anumite cazuri decizii dezastruoase (cel mai bun exemplu este Suceava).

Haosul decizional este generat de existența a trei centre de putere în momentul de față, care încearcă, mai mult sau mai puțin coordonat, să gestioneze criza. Primul centru major de putere este cel de la Cotroceni, al președintelui Klaus Iohannis, care în general a avut o atitudine reactivă, încercând să repare sincopele altor instituții. Al doilea centru de putere este cel de la Palatul Victoria, format în jurul prim-ministrului Ludovic Orban și ministrului de finanțe Florin Cîțu. Rolul acestui centru este mai mult economico-financiar, coordonând alocarea de resurse pentru gestionarea crizei. În fine nivelul operațional este gestionat de două comandamente, cel de la MAI și cel de la Ministerul Sănătății. În mod normal comandamentul de la MAI ar fi trebui să-l subordoneze pe cel de la sănătate, dar o hibă din legislația românească nu permite acest lucru.

Despre dinamica acestor centre de putere și modul în care România a gestionat criza pandemiei coronavirusului puteți afla mai multe din comentariul video realizat de Claudiu Degeratu. Tot de la dânsul aflăm și un detaliu interesant: România nu a adaptat legislația internă privind declararea stării de urgență medicale la cea internațională.

A treia vulnerabilitate majoră a României constă în diaspora numeroasă din Europa, mai ales în cazul muncitorilor sezonieri, a celor din sectorului HORECA, a celor care au contracte de muncă temporare sau persoanelor al căror statut juridic în țările europene nu este foarte clar definit. Circumstanțele au făcut ca țările cele mai puternic afectate de coronavirus din vestul Europei să fie și cele cu o numeroasă comunitatea românească: Italia (aprox. 1.200.000 români), Spania (aprox. 580.000 de români) și Marea Britanie (aprox. 543.000 români). Fluxul continuu al acestor cetățeni, înspre și dinspre România, mai ales în apropierea sărbătorilor de Paște, reprezintă un risc în circumstanțele date.

O altă vulnerabilitate a României adusă în prim plan de pandemia Covid-19 este absența unei industrii producătoare de materiale sanitare. Majoritatea produselor destinate spitalelor și policlinicilor provin din import. Creșterea bruscă a cererii globale de materiale și aparate medicale a pus presiune pe producători și a dus atât la creșteri de prețuri, cât și la întârzieri în livrarea cantităților cerute. Practic, fiecare stat afectat de pandemia noului coronavirus a început o vânătoare globală după materiale de protecție, biocide și respiratoare.

O veste bună pentru România este că firme locale au început să se reprofileze pentru a asigura o parte din cererea de echipamente și materiale sanitare. Dar cu o paranteză – ministrul economiei Virgil Popescu, a anunțat că până la mijlocul lunii aprilie se va atinge o producție națională de 500.000 de măști pe zi. Însă în lume există companii, chiar unele care nu produc în mod obișnuit echipament medicale,  care pot produce 1-2 milioane de măști pe săptămână. Producția de măști chirurgicale în România în timpul stării de urgență are pe alocuri un caracter artizanal și nu industrial.

Un efort remarcabil în domeniul echipamentului sanitar a fost proiectarea și realizarea unor izolete în România. Acestea au fost rodul colaborării între Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și firma Stimpex, principalul producător local de veste antiglonț. Tot remarcabile sunt eforturile de a produce în plan local ventilatoare mecanice cu ajutorul imprimantelor 3D. Există de asemenea disponibilitate din partea industriei auto de a construi ventilatoare mecanice pentru echiparea spitalelor.

O vulnerabilitate structurală majoră este subinvestiția cronica în cercetare, care merge mână în mână cu subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate publică. România este pe ultimul loc în ceea ce privește cercetarea și inovarea în Uniunea Europeană. Fără cercetare medicală performantă România combate virusul SarsCov-2 cu „o mână legată la spate și cu un ochi acoperit.” La debutul crizei statul român nu cunoștea câte aparate Real Time PCR deținea, iar numărul cercetătorilor capabili să prelucreze testele și să sprijine în mod nemijlocit efortul de diminuare a efectelor pandemiei este prea mic, problemă recunoscută chiar și de minisrul Sănătății, Nelu Tătaru. Din această cauză efortul de testare a pacienților suspecți de Covid-19 a fost compromis din start. Cum cercetarea medicală nu este un domeniu de vârf în țara noastră, respectat și luat în serios de decidenți, au apărut în spațiul public tot felul de inițiative dubioase de testare a populației pentru Covid-19.

A șasea vulnerabilitatea a României e de factură culturală și ține de incapacitate generală de a respecta și aplica normele sociale și procedurile. Cazurile Gerota și Suceava nu s-ar fi întâmplat dacă normele și procedurile în caz de epidemie/pandemie ar fi fost respectate. Numărul relativ mare de amenzi date pentru nerespectarea reglementărilor privind distanțarea socială e o dovadă în plus a problemei generale legate de nerespectare normelor legale sau a regulilor sociale. Se poate argument, împotriva acestei viziuni, că starea de urgență a fost un element de noutate și a luat ceva timp, unora, să se adapteze.

Mai greu de justificat, însă, este inducerea în eroare de către o parte dintre paciențiii suspecți de Covid-19 a medicilor cu privire la călătoriile întreprinse în țări afectate de pandemie sau interacțiunea cu contacți potențiali purtători ai noului coronavirus. Un asemenea tip de comportament poate fi explicat prin lipsa de încredere în medici și personalul medical, teama de izolare sau carantină, teama de potențiale sancțiuni din partea autorităților, teama că-și vor pierde locurilor de muncă (mai ales în rândurile celor din diaspora), precum și lipsa generală de încredere în autoritatea statului.

Pandemia nu pare să fi afectat în vreun fel celălalt mare flagel cu care România se confruntă de ceva vreme – corupția. Chiar la debutul pandemiei, fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, care după pierderea funcției s-a întors la profesia de bază, managerul spitalului Baia Mare, a fost prinsă în flagrant cerând mită de către DNA, la sesizarea unui contractor. Mai multe autorități locale din București și din alte orașe din țară au semnat în timpul crizei pandemiei contracte de prestări servicii dubioase, unele pe o perioadă lungă de timp. Nici administrația centrală nu a scăpat de meteahna contractelor dubioase, cel mai cunoscut fiind cazul achiziției de echipament medical de protecție de la o companie specializată în vânzarea de băuturi alcoolice și cafea. Singurul aspect pozitiv al pandemiei și stării de urgență este, totuși, scăderea ratei infracționalității. Acest fapt este de înțeles având în vedere faptul că cetățenii petrec mai mult timp în locuințe, iar libertatea de mișcare a populației a fost reglementată de autorități.

Lipsa normelor afectează nu numai răspunsul administrației publice pe timpul pandemiei, ci și actul medical în mod nemijlocit. Combaterea și limitarea efectelor pandemiei a fost zădărnicită de absența unor protocoale clare de tratament. Medicii români au trebuit să apeleze la ajutorul unor voluntari din diaspora pentru traducerea diferitelor protocoale disponibile în străinătate. Unele spitale nu au avut planuri albe și au trebuit să le încropească după izbucnirea crizei. Trecerea sub conducere militară a spitalelor județene din Suceava și Focșani confirmă tendința de ignorare a normelor și reglementărilor mai ales a managerilor de spital, precum și lipsa de pregătire de la nivel local.

Un scenariu de răspuns alternativ la criză

Ar fi trebuit să se realizeze că spitalele sunt centrul de greutate al pandemiei și ar fi trebuit să facă tot ce îi era în putință să protejeze personalul medical, mai ales că la debutul crizei dispunea doar 10.000 de teste pentru Covid-19. Personalul medical din spitalele selectate ca centre de îngrijire a bolnavilor de coronavirus ar fi trebuit repetat, iar bruma de echipamente medicale distribuite acestora. Între timp fiecare pacient care se prezenta într-o unitate de primiri urgențe cu probleme respiratorii acute ar fi trebuit tratat ca un potențial caz de Covid-19. Unitiățile de primiri urgențe din spitalele de urgență, din spitalele județene și orășenești ar fi trebuit să primească cu prioritate echipament de protecție.

George VIŞAN